A existat vreun moment anume in viata dvs. care v-a determinat sa fiti interesat de viziunea antropologica a gustului si a mincarii?

Tatal meu era bucatar, asa ca mi-am dat seama devreme ca mincarea rezulta din inventivitate, talent, progresul tehnic al speciei si, mai presus decit toate, din munca sociala. Ma intrebati despre cultura mincarii. Hrana e esentiala pentru supravietuire, dar intr-un fel prozaic. Daca avem suficienta, mincatul devine o rutina. Dar desigur ca istoria mincarii a fost in majoritatea timpului si a spatiilor geografice una a putinatatii si a competitiei. Cred ca asta devine clar daca ne examinam limbajul si majoritatea ritualurilor. Faptul ca spunem "Tatal nostru" inainte de a minca, semnificatia comuniunii, tabuurile referitoare la mincare, dar si expresii precum sarea pamintului, a scapa ca ursul la miere sau piinea noastra cea de toate zilele atesta sanctitatea mincarii si aduc aminte de vremurile in care era insuficienta. Cultura mincarii (de fapt, cred ca sint mai multe) e legata de capacitatea ei de a duce multe mesaje simbolice. Ma surprinde faptul ca uitam importanta hranei tocmai pentru ca majoritatea dintre noi nu ne batem capul in legatura cu provenienta urmatoarei mese. Obisnuiam sa imi irit studentii spunindu-le ca, daca ei cred ca pofta de sex e mai puternica decit nevoia de mincare, sa posteasca 36 de ore si sa vada atunci ce-o fi in capul lor. Le ziceam ca doar pentru ca sint tineri si bine hraniti puteau face o astfel de eroare fatala. Dar toti avem sanse sa uitam de importanta mincarii zilele acestea. Ma gindesc la oamenii din Darfur, de pilda. Eu, unul, impartasesc ce spunea Brecht: "Morala trece prin stomac".

Ce ingrediente au in comun mincarea si politica?

Citeste si:

Nu prea multe in afara de universalitate si nevoia umana, apropo de ele. Politica - daca prin ea intelegem guvernarea - e vazuta de unii filosofi ca un acompaniament teoretic nenecesar - chiar daca ubicuu - al vietii sociale organizate. Din cite stiu eu, pina si cel mai putin complexe societati umane au reguli dupa care sa existe - adica guvernare sau politica. Dar mincarea este o nevoie mult mai "de baza" a fiecaruia. Noi, oamenii, o incarcam cu atitea mesaje - despre iubire si ura, pietate si impietate, disciplina si absenta ei, cine e "cu noi" si cine nu. Nici nu mai trebuie adaugat ca hrana a fost legata de razboaie si revolutii si ca, astazi, majoritatea ginditorilor vad mincarea ca pe unul dintre cele mai fundamentale drepturi umane.

Din moment ce sint din Romania, o tara care a avut parte de 50 de ani de tiranie, stiu cite ceva despre lipsa hranei. Ajunsesem sa imploram partidul sa ne dea hrana produsa chiar de noi, iar el sa ne refuze. Incepind cu anii ’80, situatia a devenit dramatica, alimentarele erau goale, nu se gasea nici macar mincare pentru bebelusi. Devenisem un fel de sclavi. Credeti ca hrana reprezinta o "unealta" a represiunii politice?

Raspund afirmativ: da, reprezinta, e chiar una dintre cele mai vechi si mai versatile unelte ale represiunii politice. Descrierea dvs. a situatiei din Romania imi face parul maciuca. Din nefericire, nu ma si surprinde. Oamenii ai caror copii sufera in urma lipsei hranei pot deveni instrumente ale propriei oprimari; iar cei care sint infometati cu incetul pot deveni prea slabi pentru a rezista. Si gulagurile sovietice, si lagarele de concentrare naziste au demonstrat asta, in caz ca mai era nevoie de dovezi. Mincarea, in calitatea ei de nevoie primordiala, poate fi vazuta ca un drept esential din punct de vedere politic; dar poate fi si utilizata ca instrument de reprimare, cum a fost cazul in Romania comunista. De aceea, n-ar trebui sa ne surprinda ca antropologii care au studiat comportamentul legat de hrana la populatiile mai putin dezvoltate din punct de vedere tehnic (cele numite "primitive" cindva) au descoperit la ele o remarcabila coerenta si generozitate. Numeroase studii referitoare la indieni si altele privind societati compuse din grupuri mici, care vineaza, fac agricultura impreuna si traiesc la fel, sint socante cind vezi interdependenta lor. Nimeni nu moare de foame decit daca toti mor de foame. Si, intr-adevar, supravietuirea lor e strins legata de aceasta interdependenta. Merita sa ne intrebam daca reprimarea politica bazata pe hrana nu este o inventie care a aparut numai dupa dezvoltarea unor sisteme sociale din ce in ce mai ample si mai complexe, in Neolitic. Istoria speciei noastre ne arata ca mincarea, reprezentind la ora actuala un instrument obisnuit de reprimare politica, nu este necesarmente asa ceva, ca o consecinta naturala sau inevitabila a umanitatii noastre.