Regizoarea "Romaniei povestilor..." (o montare pe texte de Iulia Hasdeu, in care Manole il juca pe poetul latin Ovidiu) se declara socata de incidentul sibian. Nominalizat de doua ori la Premiile Uniter, Marius Manole joaca partituri ample in cinci spectacole de la Nationalul bucurestean, in teatre independente din Capitala, la Braila si Timisoara si povesteste, in exclusivitate pentru ZIUA, ce l-a determinat sa recurga la gestul mentionat mai sus.

Marius, ce s-a intamplat la Sibiu?

Am jucat un spectacol care mie nu-mi place. Am incercat sa ies din distributie de mai multe ori, dar, pentru ca sunt un caracter slab si pentru ca aveam prieteni care jucau cu mine, am zis sa merg pana la capat. Am ajuns la Sibiu, am repetat in niste conditii precare, cei de acolo nu erau pregatiti. Reprezentatia de la ora 6 s-a amanat (luminile nu erau gata), iar in timpul snurului mi-am dat seama ca n-o sa pot juca spectacolul asta. Am clacat psihic, am baut. N-am baut sa fiu mort de beat, mi-am facut toate miscarile, am dat tot textul, dar a fost un protest al meu, si asta am spus si publicului. De atatea ori am mintit, m-am facut ca-mi place in ce joc si trebuia sa-mi placa, am jucat pentru bani, ca acum n-am mai putut. Am facut constient tot ce-a fost acolo. Categoric n-a fost cea mai buna solutie, publicul n-are nici o vina si-mi cer scuze spectatorilor, insa am simtit nevoia s-o fac si ceea ce-i ciudat e ca nu-mi pare rau.

N-ar fi trebuit, totusi, sa gasesti alta cale de protest?

De fiecare data cand eram lucid, imi dadeam seama ca nu pot face nimic. Suntem atat de mici si atat de neuniti, ca n-avem curaj. Unii or sa spuna ca sunt un betiv, dar in felul asta am avut curajul sa spun ce aveam de spus.

E spectacolul asta cel mai prost in care ai jucat vreodata?

Nu. Nenorocirea e ca nu stii cand atingi limita, iar eu am atins-o in seara aceea. M-a deranjat si ca toata distributia stia in ce jucam, si nimeni n-a spus nimic.

Citeste si:

De ce ti se pare prost?

N-are nici o coerenta, nu se intelege nimic din el, e kitschos, sunt bagate tot felul de lucruri la un loc. M-am urat pe mine, fiindca toti intretineam impresia ca facem un spectacol si nu faceam nimic.

Si nu e si vina actorilor?

Nu, nu mai e vina noastra. De fiecare data am zis ca e vina mea, ca eu nu reusesc sa fac ce trebuie, dar nu e asa.

Ati fi putut face altceva, voi, actorii?

Sa fi refuzat sa jucam, sa plecam la Bucuresti in ziua aia.

Dar daca statuserati la repetitii, nu era deja prea tarziu pentru fronde?