In "Labirintul destinului" ("Manji" in original), Junichiro Tanizaki a reusit sa aduca suspansul romanului politist intr-un roman de dragoste. Sau, mai bine zis, intr-o intriga fascinanta despre legatura tragica dintre eros si thanatos. Scris initial sub forma de foileton pentru o publicatie nipona, intre 1928 si 1930, romanul are, datorita acestei structuri fragmentate, un ritm alert si secvential, care tine cititorul, martor al unor rasturnari spectaculoase de situatie, cu sufletul la gura pina in ultimul moment. Este unul dintre motivele care au transformat romanul lui Tanizaki intr-o poveste ideala pentru adaptarea cinematografica, el bucurindu-se, din momentul aparitiei pina astazi, de trei ecranizari in Tara Soarelui Rasare, ultima in 2006.

Romanul este povestea unui patrulater amoros format din Sonoko ("vaduva Kachiuki"), sotul acesteia, Watanuki Ejiro - un seducator care ascunde un secret rusinos, si Tokumitsu Mitsuko, o tinara de o frumusete tulburatoare. In jurul acesteia din urma se invirt celelalte personaje, Mitsuko fiind, datorita senzualitatii sale iesite din comun, cea care declanseaza caruselul pasiunii si al nebuniei. Cuplul principal este cel format din cele doua femei, totodata caracterele cele mai puternice si mai pregnante ale povestii, in comparatie personajele masculine parind sterse si schematice.

Tanizaki reuseste sa construiasca o naratiune despre tradare, dragoste, suferinta, mister si indoiala, in care fiecare dintre personajele implicate devine, pe rind si in cel mai neasteptat mod, seducator si sedus, calau si victima, indragostit si manipulator.