Astfel, datele INS privitoare la consumatorul captiv releva ca populatia cu un consum mediu plateste cele mai mari tarife pentru energia electrica. Cel putin aparent, modul de calcul al tarifelor sfideaza logica - posesorii locuintelor de 50 de metri patrati platesc pe kWh 0,1825 lei, cei care au locuinte de 70 metri patrati cumpara energie cu 0,3767 lei (cel mai inalt tarif), iar categoria cu consumul cel mai ridicat (120 metri patrati) achita 0,2614 lei pe kWh.

Consum de noapte, netarifat

Datele prezentate se refera la tarifele valabile la inceputul acestui an. In cazul consumatorilor casnici, sunt definite cinci categorii, in functie de consumul anual si de locuinta standard, utilata cu aparatura electrocasnica.
Prima categorie, care cuprinde persoanele cu o locuinta de 50 de metri patrati, respectiv doua camere si bucatarie, utilate cu radio, televizor, frigider si aparatura electrocasnica de mici dimensiuni, ca aspirator, prajitor de paine, uscator de par, mixer, plateste cele mai mici tarife, de 0,1825 lei pe kWh, cu toate taxele.
Aceasta categorie are un consum anual de 600 kWh. Categoria cu locuinte de 70 metri patrati, respectiv trei camere si bucatarie, plateste cel mai mare pret, de 0,3767 lei/kWh cu toate taxele, avand un consum anual de 1.200 kWh.

Dotarile locuintei sunt cele de la categoria anterioara, plus masina de spalat rufe sau vase. Aceste doua categorii nu au un consum de electricitate noaptea, acestea beneficiind de reglementari sociale.

Citeste si:

Consum mare, tarif mic

Urmatoarele trei categorii platesc preturi din ce in ce mai mici. Categoria 90 metri patrati, respectiv patru camere plus bucatarie, cu un consum de 3.500 kWh pe an, achita 0,345 lei/kWh, iar pentru categoria 100 metri patrati (4-5 camere plus bucatarie), pretul este de 0,3362 lei/kWh, la un consum de 7.500 kWh. Categoria cu consumul cel mai ridicat (120 metri patrati, cinci camere plus bucatarie, toate inclusiv centrala electrica de incalzire), 20.000 kWh anual, plateste 0,2614 lei pe kWh. In cazul consumatorilor industriali de electricitate, pretul cel mai mare este platit de cei cu consum mic, sub 30.000 kWh anual, respectiv 0,4073 lei pe kWh. Pretul scade la 0,1974 lei/kWh la firmele incadrate in cea mai mare categorie de consum, 70 milioane kWh anual. In ceea ce priveste gazele naturale, populatia plateste 30,6963 lei pe gigajoule indiferent de nivelul consumului, iar companiile au preturi de la 24,5547 lei pe gigajoule la 30,5664 lei pe gigajoule, invers proportionale cu consumul. Conform Directivei 377/90/CEE, aceste preturi sunt calculate pe baza tarifelor, contractelor, conditiilor si regulilor in vigoare in momentul respectiv; ele sunt prezentate ca preturi unitare (pe kWh, respectiv GJ, vandute).

ANRE: Pretul electricitatii va creste cu mai putin de 6%

Intr-o alta ordine de idei, preturile la energia electrica vor creste in acest an cu mai putin de 6%, o prima majorare, de sub 4%, fiind probabila pentru 1 aprilie, a declarat presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, Nicolae Opris. El a spus ca aceasta nu este decizia finala a ANRE, dar toate calculele realizate pana in prezent sustin previziunea anterioara, potrivit careia majorarea va fi mai mica de 4%. Eventuala crestere de pana la 4% la 1 aprilie va fi urmata de un nou avans, pana la finele anului, de cel mult 2%, astfel incat, pe ansamblul intregului an, majorarea va fi de pana la 6%. Cea mai recenta majorare a tarifelor la energia electrica, cu 4,72%, a avut loc la 1 decembrie 2006. Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a anuntat recent ca in acest an tarifele la energia electrica vor fi majorate cu 1%-2% peste nivelul inflatiei din acest an. Banca Nationala a Romaniei tinteste pentru acest an o inflatie de 4%, cu un interval de variatie de un punct procentual in plus sau in minus.