Ana Blandiana - O mare sensibilitate

Insemnata, admirabila, militanta pentru valorile democratice, cu un specific accent de pedagogie nationala si cu o dezinteresare de cariera politica ce-i sporeste neindoios nobletea atitudinii, Ana Blandiana nu adopta, asa cum ne-am astepta, postura unui poet civic. Nu e un soi de Octavian Goga al epocii noastre. De putine ori tema cetatii intra in atentia d-sale lirica, asa cum s-a intamplat cu rasunatorul ciclu de versuri aparut in revista Amfiteatru, in 1984, care lua pozitie impotriva cruntei mizerii morale si materiale ce insotea dictatura tot mai terorizanta a lui Nicolae Ceausescu.

In majoritatea cazurilor, poezia Anei Blandiana e axata pe lumea sa proprie, sentimental-etica, pe o experienta ce se consuma pe sine, marturisindu-se, si nu proclamand, framantandu-se delicat in loc de a lupta. Cine urmareste mai ales ultimele culegeri de versuri ale Anei Blandiana poate constata, nu fara o eventuala surprindere, ca poeta e o mare sensibila retractila, care, in fragilitatea si vulnerabilitatea sa, cauta permanent un adapost, un mod de a se ocroti, de a se salva, deci catusi de putin o... militanta. Determinat de constiinta, aerul d-sale combativ este contrazis de datele eului creator. Poeta fuge de lume, fuge de propria ipostaza lucida, cufundandu-se in somnul care e, dupa cum stim de la Blaga, o "stare dumnezeiasca", apropiata de neprihana increatului.