Nu exagerez deloc afirmand ca prin capacitatea sa de cuprindere a mai multor domenii si mai ales prin felul in care le ilustreaza, aminteste de oamenii Renasterii. Ca si in cazul acestora, devine imposibil sa spui care dintre domeniile abordate are prioritate, in care dintre ele valoarea atinge cote superlative. Contributia sa muzicologica este la fel de importanta ca opera muzicala; talentul de scriitor nu este mai prejos decat cel al muzicianului, spiritul critic se impleteste, cum rar se intampla, cu o cuceritoare naturalete a exprimarii ideilor si atitudinilor, capacitatea analitica se exprima in formulari memorabile. Nici o urma de pretiozitate nu impiedica, in scrisul sau dar si in vorbire, claritatea enuntului. In plus, omul farmeca prin darul sau de causeur.
Privind retrospectiv creatia lui Doru Popovici (n. la Resita, in 17 februarie 1932), fara indoiala unul dintre marii compozitori contemporani, trebuie constatat de indata un fapt cat se poate de semnificativ, raportabil la un context mai general in muzica secolului al XX-lea.

Daca in tinerete compozitorul putea fi inscris in curentele estetice avangardiste, fiind un promotor al dodecafonismului autohton, treptat s-a orientat spre traditiile muzicii bizantine si ale folclorului romanesc, tratate intr-un spirit care trimite mai degraba la un orizont artistic de tip clasic. Din punctul de vedere al mijloacelor de expresie, nu este nici o contradictie, daca observam ca in prima faza Doru Popovici realiza de fapt o "sinteza serial-bizantina", care nu era straina de influente expresioniste. Sursele traditionale de inspiratie nu sunt - e un fapt cunoscut - incompatibile cu limbajul modernist. Daca din punctul de vedere al experientei creatoare parcurse, ar trebui sa fac o comparatie, l-as asemana pe Doru Popovici cu Paul Hindemith, compozitorul german care a strabatut drumul de la avangardism la neoclasicism. Si mai mult decat atat, ca si Hindemith, Doru Popovici s-a orientat cu predilectie, in a doua parte a activitatii sale creatoare, spre muzica de camera.
A scris in toate genurile muzicale, de la muzica simfonica (simfonii, concerte instrumentale, poeme simfonice, lucrari pentru orchestra de coarde etc.) la muzica de teatru (operele "Prometeu", pe un libret de Victor Eftimiu, 1958, "Mariana Pineda", dupa García Lorca, 1966, "Nunta", 1971, opere de camera, ca recentele "Intalnire cu George Enescu", "Giordano Bruno" s.a.), de la lied la cantata, de la piesa instrumentala la creatia corala.

Dar, indiferent de gen si forma, Doru Popovici este un compozitor care construieste pe spatii ample. Chiar si intr-o piesa camerala de mici dimensiuni, discursul muzical sugereaza aceasta "respiratie" ampla. Recent, la sarbatorirea compozitorului la Centrul Cultural al Ministerului Administratiei si Internelor, am avut ocazia de a-mi reconfirma aceasta impresie, ascultand Fresca bizantina pentru fagot solo, op. 136 (1996), in interpretarea lui Vasile Macovei si Sonatina pentru pian op. 3, nr. 2, in versiunea Ilincai Dumitrescu, lucrare de tinerete a compozitorului, datand din 1953. Luand ca exemplu doar aceste doua partituri din perioade de creatie atat de indepartate, am constatat o data in plus unitatea creatiei lui Doru Popovici, dincolo de consideratiile de ordin tehnic-muzical care se pot face.
Ampla, exprimata in forme diverse, de la eseul teoretic la studiul monografic, opera muzicologica a lui Doru Popovici este la randul ei exemplara. Ii datoram deopotriva carti referitoare la mari perioade de creatie (Muzica elisabethana, 1972, Arta trubadurilor, 1974, Muzica Renasterii in Italia, 1979), la Inceputurile muzicii culte romanesti (1967), la mari compozitori (Gesualdo da Venosa, Magicianul de la Bayreuth si multe altele), la fenomenul muzical romanesc, tratat in sinteze critice sau in monografii. In 1983 aparea la Editura Junimea "O istorie polemica a muzicii", editie critica de Viorel Cosma pe marginea corespondentei dintre Doru Popovici si Dimitrie Cuclin, care lansa o modalitate inedita, pe care Viorel Cosma a denumit-o interviu epistolar, devenit in timp, prin cultivarea sa in alte lucrari similare semnate de Doru Popovici, o specie noua, cu statut particular in muzicologia romaneasca.