In direct cu NASA

O culegere de eseuri despre stiinte si tehnologii, din partea unui jurnalist - si scriitor - de stiinta, cunoscut atat pentru cartile si articolele sale (din revista "Stiinta si tehnica", mai ales), cat si pentru emisiunile de televiziune si radio.

Cartea va avea 4 capitole, primele trei cuprinzand eseuri de circa 2-3 pagini ("Politique fiction", "Din goana locomotivei...", "Intalniri celeste"), ultimul fiind o privire catre viitorul indepartat ("Stiinta si imaginatie"), o combinatie de recenzii ale celor mai importante proiecte pe termen lung ale vizionarilor din stiinte, tehnologii, Science Fiction.

Proiecte planetare

Citeste si:

Reeditare a unei carti (Ed. Albatros, 1988) de mare succes, in care autorii prezinta - si rezolva, in pagini - mari probleme cu care se va confrunta societatea lui Homo sapiens in secolele XXI si XXII.

"Proiecte planetare" incepe cu un prolog pornind de la o discutie intre Capitanul Nemo si Pierre Aronax (Jules Verne), continua cu un sir de "dialoguri radio", sustinute de Kritias si Timaios (Platon), despre tehnologiile inceputului de mileniu, apoi cu false reportaje de pe santierele Terrei dinspre mijlocul secolului al XXI-lea; urmeaza un "scenariu TV" simulat despre implicarea biologilor si geneticienilor in aventura exodului lui Homo cosmicus in afara Sistemului Solar, in cautare de planete locuibile; lucrarea se incheie cu o privire spre un orizont mai indepartat, cand se pregateste intalnirea cu o alta civilizatie cosmica.
Reeditarea a presupus o severa refacere a lucrarii, prin aducerea la zi si reasezarea, in timp, a intamplarilor ce se vor petrece in stiinte si tehnologii, in urmatoarele decenii si secole (de aceea se va adauga un prolog - "Viitorul nu mai este cum a fost" - in care vor fi analizate erorile facute acum 20 de ani in aprecierea pasilor pe care urma sa le faca Homo faber).

Cartea are doua parti distincte, cea de literatura-stiinta (pagini srise de Alexandru Mironov) si un "buzunar" tehnico-stiintific, in care "proiectele planetare" au fost prezentate tehnic de catre regretatul Alexandru Boiu.
Recomandam cartea spre traducere, avand in vedere nevoia care se simte acum, cel putin in cadrul UNESCO, de lucrari de prospectie cu rezolvari pasnice ale problemelor omenirii secolului al XXI-lea.