De la 1 ianuarie 2007, patronii care au angajati cu studii superioare sunt obligati sa le ofere un salariu minim brut de 880 de lei. Aceasta prevedere este stipulata in noul Contract de munca, care este valabil pentru perioada 2007-2010.

Potrivit legislatiei, salariatii cu facultate nu vor mai putea fi platiti cu mai putin de 880 de lei, iar de aceasta prevedere nu poate scapa nici un patron. Astfel ca, acestia vor trebui sa refaca toate contractele de munca pentru angajatii cu studii superioare, fiind nevoiti, de altfel, sa plateasca impozite mult mai

Aderarea mai aduce ceva bani in buzunarele studentilor salariati

mari pentru noile salarii. "Este o adevarata lovitura pentru noi. Pana acum, chiar si celor cu studii superioare le facusem carte de munca cu salariul minim, de 390 de lei, iar restul de salariu il plateam prin firma sau prin contracte de drepturi de autor. Acum nu stiu cum voi putea plati salariul de 880 de lei si toate impozitele", a declarat Mihai Feleaga, patronul unei firme de publicitate.

Nici angajatii fara facultate nu au fost uitati. Astfel ca, salariul minim brut pentru aceasta categorie a fost majorat incepand cu 1 ianuarie 2007. Conform Contractului Colectiv de Munca, salariul minim brut pe economie este de 440 de lei, si nu de 390 de lei, cum a anuntat Guvernul la finalul anului trecut, suma de 390 de lei fiind valabila doar pentru bugetari. Pe langa majorarile salariale, noul Contract Colectiv de Munca aduce si alte prevederi semnificative in beneficiul angajatilor.

- Tinerii care nu au implinit varsta de 18 ani nu pot presta munca de noapte;

- Salariatii care renunta la concediul legal pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la doi ani beneficiaza de reducerea duratei normale a timpului de lucru cu doua ore pe zi, fara sa le fie afectate salariul de baza si vechimea;

- Angajatii care presteaza activitati in locurile de munca cu conditii grele, periculoase, nocive, penibile au dreptul, dupa caz, la sporuri la salariul de baza, durata redusa a timpului de munca, alimentatie de intarire a rezistentei organismului, echipament de protectie gratuit, materiale igienico-sanitare, concedii suplimentare, reducerea varstei de pensionare;

- Toti salariatii beneficiaza, o data pe an, de examinare medicala gratuita;

- Salariatele gravide, incepand cu luna a V-a de sarcina, precum si cele care alapteaza nu muncesc de noapte si nici nu sunt chemate la ore suplimentare ori trimise in deplasare.

"Patronii vor intra in faliment"

"Nu pot estima numarul persoanelor care vor beneficia de prevederile Contractului Colectiv de Munca, insa sunt convins ca e de ordinul zecilor de mii. Totodata, nu consider ca angajatorii vor fi afectati de aceasta masura. Eu cred ca nu-i intereseaza, altfel ar fi facut ceva in sensul asta. O sa dea faliment daca nu sunt in stare sa se adapteze noilor prevederi, iar controalele inspectorilor muncii ar trebui intensificate pentru ca abuzurile comise de angajatori sa fie eradicate", ne-a spus Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.