O luna de miere ratata - Vol. II, capitolul 2, roman in curs de aparitie la Editura RAO

Din urma Elefterie Teoforu fu ajuns de un barbat intre doua varste, patratos cu picioarele scurte, cu ochelari fumurii care toata seara vrusese sa fie vazut si nu isbutise.
-Am dat drumul la... zise acesta apropiindu-se de umarul lui Teoforu.
-Foarte bine, chiar vream sa te intreb, maine... public...
-Absolut, zise bondocul cu ochelari fumurii ramanand apoi intentionat in urma...
Desi destul de soptit vocea acestuia trada pe cineva obisnuit sa vorbeasca tare, raspicat, fara menajamente si nu numai Dandu auzi raportul acestuia vag prescurtat ceea ce ii facu pe toti sa fie atenti si la raspunsul lui Teoforu din care Dandu retinu insa numai acel ,,public’’ care il puse pe ganduri mai mult decat despartirea neasteptat de rece a lui Teoforu de Erotida si fireste de el.
-Batrane, se auzi glasul Seminaristului care desi se afla langa Dandu Patricianul vorbea ca si cand trebuia sa afle toata lumea ce spune el... te-a ignorat Excelenta sa fara jena; lasa ca si pe mine m-a ciufulit nitel, cum are obiceiul, dar n-aveam cum sa nu raman dator... m-a prins fara loc de intoarcere, fiindca nu eram numai noi, in familie... insa ai sa vezi ca pana la urma nu raman dator, dar pe Dumneata nu te-a vazut, nu te-a auzit... n-ai fost de fata... nu erai nicaieri, erai evaporat!
- Nici noi nu ramanem datori... il linisti Dandu, cu un plural al majestatii care facea si mai amenintatoare promisiunea sa. Si de fapt datori sunt altii care se si zbat acum sa se faca si mai datori.
- In capitalism, badie, il facu insa atent Seminaristul, oamenii mari trebuie sa fie datori: cu datoriile care pe unii ii ambitioneaza sa le ceara inapoi, pe altii ii ambitioneaza sa le plateasca la timp, se impinge societatea inainte, in capitalism. Am auzit insa ca ai ajuns sa tii loc de banca... asa se vorbeste... De ce nu deschizi o banca... e mai sigura banca decat imprumutul din mana... nu?
-Nu, fiindca atunci cand dai din mana esti mai sigur de datornic; nu sunt martori decat patru ochi, ai tai si ai lui si atunci el se apropie mai bine de tine, e mai usor de controlat... vine la matca mai sigur... e mai supus... mai ascultator... tine secretul mai bine... il poti bate pe umar sa-i aduci aminte intre patru ochi, sunt alte semne, alte semnale. O clipire din ochi e mai buna decat o hartie, clipirea n-o vede decat cine stie, la noi clipirea din ochi e si hotaratoare si categorica, arde ca laserul, nu lasa urme.
- Ori noapte buna, ori moarte buna, rase fortat si parsiv Seminaristul. Incep sa inteleg.
-Ma rog, ii confirma cu un glas moale Dandu Patricianul luat prin surprindere de obraznicia cu care Seminaristul ii amintise lozinca devenita celebra in cercurile lor mafiote unde bogasierul se stia bine ca n-are umor si nu glumeste cand vine vorba de afaceri. Si mai e ceva, nu se putu el stapani sa nu-i strecoare Seminaristului un fior mai rece, in stare sa-l trezeasca la propia lui realitate. Cand dai din mana si cine cere uita termenul, cu o clipire din ochi, asa zise el, si scurt, coltul ochiului stang al lui Dandu zvacni semnificativ, cu o clipire din ochi aduci musteriul cu picioarele pe pamant; pe urma vine lozinca; insa atunci s-a tras si oblonul pentru cine n-a inteles clipirea din ochi… Seminaristului ii pieri de pe buzele rasfrante mojic acel ranjet cu care isi condimenta bataia groasa de joc la care isi supunea destul de des interlocutorul, convins ca lui n-are cum sa-i raspunda cineva la fel de marsav. I se dusese vestea si ii mergea. Acum insa replica lui Dandu Patricianul si clipirea demonstrativa din ochi il privea direct. Si el, Seminaristul, intinsese mana cand aflase ca bogasierul a deschis baierile pungii confirmand astfel, fara putinta de tagada, zvonul despre apropierea alegerilor fiindca la el, primul, se intemeiau punerile la cale, pe banii lui si cu banii lui...
-Am inteles, se grabi inecandu-se sa-l asigure Seminaristul caruia ii pierise destul de serios si piuitul... am inteles, mai vru el sa-l asigure inca odata pe Dandu ca in ce il priveste nu trebuie sa repete si clipitul din ochi: il racorise bine si primul clipit... Insa nu mai avu timp. Din stanga lui se insinua crescand in tonalitate binecunoscutul glas al unei cucoane infipta bine in mijlocul pestritaraiei lumii politice, cu un aplomb care si el crestea de la o vreme ca un aluat in care cineva intentionat ar fi pus mai multa drojdie decat ar fi fost nevoie si biata coca, pana nu demult parand dospita si gata de rasuflare, acum se umflase si se facuse numai clabuci.
-Aaaa! isi trimise inainte buzduganul glasului bine pozat, cucoana care parea sa tina mereu ridicat deasupra capului ca sa se vada departe si de departe un steag al politicii feministe. Aaaa! Nu se poate, nu se poate, nu se poate, Printesa Operei… Marea Stea… nu se poate ce bucurie… Pe cine vedem noi asta seara… primavara artei noastre… Printesa… V-ati insanatosit! Albinuta Muscalu se oprise in fata Erotidei mimand secunda atat de rara a fericirii fulgeratoare, ivite pe neasteptate, jucand destul de bine apoi si extazul si ipostaza coplesirii sub greutatea acestuia ambitionata din toate puterile ei de fatuca batrana sa se minta si pe ea ca se afla inca la varsta parguirii sfarcurilor din care inca n-a muscat nimeni desi bietii ei sani obositi se inghesuiau destul de mototoliti in cupele sutienului de adolescenta vivace incat ce da pe dinafara din ele si se lasa vazut in deschizatura decolteului dintre reverele inguste ale taiorului negru pus sa-i mascheze trupul bine impanat ca al fostelor soferite din carlinga macaralelor inalte, era o imbobosare gata sa plesneasca daca Albinuta s-ar fi incumetat sa incheie si nasturele cusut ca o borna minuscula a mijlocului. Purta ca intotdeauna aceiasi fusta pantalon, adevarat corset lipit pe coapsele implinite aratand cui o privea mai atent cum se aseaza carnea inca pofticioasa pe soldurile vaduvelor timpurii cand trec, dorite, de cincizeci de ani. Insa fusese, nu se putea nega, o femeie frumoasa in marginile geografiei provinciale unde pana si in trup, nu numai pe chipul fecioarelor se imprima o cenzura anume trimitand ipocrit la buna cuviinta care struneste din leagan parca orice tentativa de a iesi prea viu din randul cuminte.

---

Despre autor: