- Se pare ca ai darul de a fi "proba de foc" a cinematografiei romanesti, prin tot ceea ce faci. Trebuie sa faci eforturi mai multe decat oricine ca sa-ti realizezi filmele. Prima data cand ti se intampla sa fii respins de la finantare, in ciuda succesului pe care il ai, poate fi o eroare, dar a doua oara? Ce explicatie ai gasit?

- Am avut timp zilele astea, de sarbatori, dupa ce am aflat rezultatele concursului, sa ma gandesc la toata povestea asta... Am lasat deoparte activitatea mea, faptul ca era vorba despre mine. M-am intrebat pur si simplu: de ce o institutie precum Centrul National al Cinematografiei ar refuza finantarea unui scenarist si cineast care s-a dovedit de succes? De ce o institutie a statului ar face asta, atata timp cat ultimul film al acestui om este cel mai mare succes al cinematografiei romanesti de pana acum? Si m-am gandit ca probabil este o chestiune de diferenta de intelegere a politicilor culturale in materie de cinematografie.

Asta ca sa nu-i socotesc din capul locului neprofesionisti. Vreau sa cred ca e o diferenta de viziune. Ca asta e politica acestui centru, dar in ce consta ea concret eu nu stiu, nu mi-e clar. Ce stiu este ca de cand am debutat, in 1999, m-am gandit sa depun un proiect la CNC, fost ONC, numai fiindca producatorul mi-a propus asta. Altfel, mie nu mi-ar fi trecut prin cap, mi se parea ca banii aceia nu sunt pentru mine.

- Ti se parea evident ca sunt ca si dati altora.

- Exact. Si nici atunci, fara sprijinul lui Lucian Pintilie, care a crezut in acest proiect, si al lui Stere Gulea, n-as fi avut nici o sansa. Am avut multe probleme cu productia filmului "Marfa si banii", pentru ca, aveam sa descopar mai tarziu, singurul lucru care ii interesa pe producatori erau banii. In 2001, cand "Marfa si banii" a fost selectionat la Cannes la Quinzaine des realisateurs, am depus impreuna cu Razvan Radulescu doua proiecte de scenarii la concurs, dar nici unul nu a fost selectionat. Unul, "Niki Ardelean, colonel in rezerva", celalalt, "Hrana pentru pestii mici". Am protestat atunci, dar zadarnic. Am lasat-o balta, pentru o vreme, si am scris tot impreuna cu Razvan Radulescu, un serial pentru televiziune, "Hacker", care avut un destin la fel de nefericit, probabil tot din ratiuni legate de diferenta de viziune asupra filmului, anume diferenta dintre ceea ce credeam eu si ceea ce credeau Thomas Ciulei si Stere Gulea, producatorii care au devenit apoi regizorii serialului.

Am incetat colaborarea si am scris impreuna cu Razvan scenariul pentru "Offset", regizat de Didi Danquart, care s-a transformat apoi intr-un film foarte prost. A fost o suita de esecuri. In tot intervalul asta, un singur gand aveam in cap, legat de felul in care ar fi putut sa fie revigorata cinematografia romaneasca: eu mizez pe autor, pe creator si consider in continuare ca succesul poate veni numai pe canalele creativitatii si investitiei totale in film ca arta, nu ca divertisment.

Citeste si:

- Cinematografia ca divertisment, daca este dorita, se dezvolta singura. Daca statul are bani de investit, atunci trebuie sa-i investeasca in filmul de autor. E o judecata de bun simt.

- Asa cred. Romania este acum in pozitia de a exporta inteligenta, iar in domeniul cinematografiei aceasta contributie a noastra vine numai din zona filmului de autor, fiindca in privinta filmului comercial noi suntem in situatia de a importa retete, iar cand o facem, asa cum putem, ies niste catastrofe de care iti este rusine.

Revenind, in 2003 am depus un alt proiect, pentru scurtmetraj, si din nou nu credeam ca voi reusi, dar s-a intamplat altfel, fiindca producatorul era mai bine privit de catre cei de la CNC, decat mine, care in tot timpul asta criticasem in diverse articole sistemul, productiile lui Sergiu Nicolaescu si ale altora ca el. Impotriva mea se acumulase probabil destula ura, invidie si tot ce decurge de aici. In 2003 am castigat, deci, dar ceilalti regizori tineri nu castigasera.

Atunci m-am intalnit cu Tudor Giurgiu, care mi-a spus ca vrea sa protesteze, era toata povestea aceea cu Colegiul Consultativ, cu oamenii aceia care isi imparteau bani unii altora, prin rotatie, era ceva oribil. Am fost total de acord cu protestul, m-am alaturat lor, desi proiectul meu castigase finantarea.

Am fost alaturi de ei, i-am sustinut, ba, mai mult, cred ca eu am facut diferenta: protestul lor ar fi putut parea al unor oameni nemultumiti doar pentru ca n-au primit finantare, or, faptul ca eu eram acolo legitima protestul si ne permitea noua, tuturor, sa obtinem mai mult, adica anularea acelui Colegiu Consultativ, rezolvarea contestatiilor despuse de Florin Iepan si Alecu Solomon. Toate chestiunile astea sunt relative, fiindca numai oamenii, daca sunt competenti si indragostiti de cinema, fac legile sa functioneze bine.

- Era o imagine foarte tonica aceea, cu voi toti la aceeasi masa, aveai impresia ca exista, totusi, solidaritate, ca se pot schimba niste lucruri. Acum nu mai exista aceasta impresie, ce s-a intamplat?