Femeile, multe dintre ele adolescente, sunt vandute de traficantii de carne vie precum animalele la targ. La o saptamana dupa integrarea in Uniunea Europeana, reporterii Adevarul au testat, incognito, piata traficului de femei (majoritatea obligate sa se prostitueze) din Capitala.
Am ajuns la un bordel din Bucuresti, zona Calea Plevnei. In seara precedenta intrasem in contact cu un traficant pe nume Doru. Scenariul: vrem sa "inchiriem" o fata pentru un party sexual. Initial, Doru ne-a cerut 150 lei noi pentru toata noaptea, dar si o garantie, in bani, ca sa fie sigur ca aducem fata inapoi si nu o vindem altor traficanti - caz in care "pestele" ar fi asigurat financiar daca nu ne intoarcem cu "marfa". Noi insa i-am spus ca mergem in centru, poate gasim o fata care sa arate mai bine si, daca nu gasim, revenim la el.
Traficantul ne-a "avertizat" ca acelea "mai bune" sunt foarte scumpe. Intram in curte. Dupa gardul de metal apare un soi de cocioaba mizera, compusa din cateva camere insalubre, unde locuieste familia "pestelui": o baba bombane, doi copii cer bani si ciocolata. Il salutam pe Doru.
"Hai noroc, uite ca am venit iar la tine. Ai avut dreptate. Am fost in centru: aia nu sunt sanatosi, cer o gramada de bani".
Doru: "Pai nu v-am zis eu, ma? Eu v-am zis de la bun inceput ca alea costa mult, dar voi nu ati vrut sa luati fata de la mine."
"Bine, acum hai sa ne intelegem. Deci ai zis ca vrei un milion jumate pentru toata noaptea…"
Incearca sa negocieze, se vede ca vrea mai multi bani. In acelasi timp este si un pic suspicios. Daca suntem cumva politisti? Apare fata, care se numeste Cristina. O prezinta: are aproape 30 de ani si arata jalnic. Aproape ca nu mai are dintii din fata, au fost mancati de carii in totalitate, si e foarte slaba, numai oase. Doru pleaca, noi asteptam in curte. Traficantul ne spune ca se duce la un vecin sa ne mai aduca o fata, sa avem de unde alege.
Cristina ne roaga sa o luam pe ea. Doru apare dupa cateva minute impreuna cu o alta fata: acum avem de unde alege. Ne prezinta ambele fete, cu gesturi de samsar. Cealalta era mult mai tanara, avea maxim 20 de ani, dar, din motive umanitare, am decis sa o luam pe Cristina - arata groaznic, probabil ca este si bolnava.
"O luam pe asta."
Doru: "Bai, dar mi-o aduceti sigur inapoi? Daca nu o mai aduceti, eu ce fac? Imi lasati garantie, ca altfel nu va dau fata." "Ce garantie sa iti lasam? Ti-o aducem."
Doru: "Eu nu va dau fata fara garantie. Imi lasati niste bani, ca sa fiu eu sigur ca voi nu plecati cu fata. Imi dai 50 de euro, plus 300, garantie."
"Bine, facem afacerea asa."
Iesim din curte, in strada. Scoatem banii din portbagajul masinii, bancnotele ajung rapid in buzunarele "pestelui". Bagam fata in masina, demaram rapid din zona. Cristina nici macar nu intreaba unde o ducem. Femeia a intrat intr-un program de protectie si reciclare sociala coordonat de fundatia Reaching Out, care se ocupa de integrarea femeilor traficate. Ulterior, Cristina s-a intors la familie. Avea doi copii.
Sute de cazuri in ultimul an
Din partea autoritatilor, Dan Lixandru, presedintele Agentiei Nationale de Prevenire a Traficului de Persoane si Monitorizarea Asistentei, si Olga Vranceanu, procuror sef birou din Parchetul ICCJ, afirma ca Romania incepe sa devina mai mult o tara de destinatie si de tranzit catre alte state din UE decat o tara furnizoare. Statisticile spun ca au fost inregistrate sute de cazuri de trafic de persoane, majoritatea femei obligate sa se prostitueze. Multe dintre femeile care sunt traficate spre Romania provin din Republica Moldova. Tarile in care tinerele romance sunt traficate: Italia si Spania, dar au fost inregistrate cazuri si in tari nordice, precum Suedia, Danemarca si Norvegia. Printre problemele cu care se confrunta autoritatile: lipsa mijloacelor logistice in raport cu amploarea fenomenului.
Cazul Roxana
Unul dintre cazurile de trafic de persoane care au sensibilizat opinia publica internationala este cel al unei tinere care, in urma cu un an, a fost salvata de o echipa a televiziunii daneze. Dupa difuzarea reportajului, politia a arestat trei traficanti care vandusera o tanara de 16 ani unor reporteri sub acoperire. Ulterior, plecand de la acest caz, potrivit Associated Press, politia a demontat o retea internationala de traficanti care opera in special in Italia. Roxana, in varsta de 16 ani, a declarat (dupa ce a intrat intr-un program de protectie) ca era batuta sistema-tic de catre traficanti ca sa "produca" aproximativ 100 de euro pe zi. Fata fusese rapita de pe strada. Acum, la un an dupa ce a fost salvata, Roxana duce o viata normala: traieste intr-o casa curata si are un loc de munca decent, in acelasi timp isi continua studiile
Sclavii anului 2007
Ultimele statistici ale autoritatilor arata ca Romania tinde sa devina tara de tranzit si de destinatie, din tara furnizoare de carne vie. Majoritatea victimelor care ajung in Romania provin din Republica Moldova
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Sclavii anului 2007":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
daca asta e europa ...
(1 comentariu, 196 vizualizari)
si in ue unde prostitustia este legalizata .... in romania nu ... desi ue reprezinta pentru unii laptele si mierea ... pentru mine cand vad articole de genul i vine sa inchid pc ... suntem in 2007...
pedeapsa capitala
(3 comentarii, 193 vizualizari)
saracele fete...
(1 comentariu, 184 vizualizari)
prea trist si prea adevarat...
(2 comentarii, 183 vizualizari)
destinul saraciei
(1 comentariu, 167 vizualizari)
trupe
(4 comentarii, 163 vizualizari)
ai dreptate cu pedeapsa capitala ...
(1 comentariu, 151 vizualizari)
saracele fete...
(1 comentariu, 147 vizualizari)
