Satelitul Pamantului, Luna, influenteaza in multe privinte viata de pe Terra, si asta o stiau si oamenii antichitatii, care l-au inclus printre corpurile ceresti cu un cuvant greu de spus in astrologie. Pe de alta parte, stiintific vorbind, Luna este cea care "comanda" mareele, modifica traseele stridiilor si pestilor, intervine in procesul de crestere a vegetalelor si tot ea vegheaza asupra momentului nasterii oamenilor si animalelor. Mult timp, stramosii nostri si-au planificat insamantatul sau recoltatul, ba uneori chiar si tunsul parului, ghidandu-se dupa fazele Lunii si nu putini au fost invatatii ori liderii politici care au cautat sa afle mai devreme viitorul, studiind mersul astrului ceresc.

Acum, cunoscutul astrolog german Erich Bauer, autorul a peste 60 de lucrari de specialitate, a realizat un horoscop pentru anul 2007, in functie de evolutia Lunii. El avertizeaza din capul locului ca anul in care tocmai vom pasi se afla sub influentele negative, riscante si periculoase ale lui Saturn, contracarate, din fericire, in buna masura de valul protector al Lunii. Acesta ne va semnala momentele cele mai prielnice pentru a actiona in domeniul profesional ori in plan sentimental, dar si perioadele in care ar fi mai bine sa ne abtinem de la cheltuieli. Care sunt previziunile lui Erich Bauer va vom spune in doua episoade. Pentru inceput, prezentam prognozele financiare, urmand ca, dupa Anul Nou, sa contiuam cu estimarile in domeniul sanatatii si cel sentimental.

BERBEC (21.03. - 20.04.): Fiti mai ingaduitori cu propria persoana! Luna va favorizeaza bunastarea materiala. Prin urmare, va fi un an bun pentru dvs, din punct de vedere al banilor! Dar atentie: semnul Berbecului si cel al Lunii sunt concurente. Berbecul e rapid, intempestiv si vrea sa fie mereu cel mai bun. Iar Luna este lenta si prefera sa astepte... Sfatul ar fi sa va mai infranati si sa va ingrijiti si de propriul corp, suflet si echilibru, ca sa puteti fi fericiti. Iar apoi vor veni si mai multi bani! Veti simti oricum, instinctiv, cand va fi momentul prielnic. Perioada cea mai favorabila va fi intre 5.06 si 13.07. Daca veti avea nevoie de bani, la sfarsitul lui februarie va puteti adresa unei banci. Pentru achizitii importante, luati in calcul intervalele 12.-26.04, 8.-26.09, 1.-30.11. Iar pentru economisire, indicate sunt februarie, martie si inceputul lui iunie.

TAUR (21.04. - 20.05): Veti putea fi fericiti si lipsiti de griji materiale in acest an si va veti gasi si siguranta si protectia dupa care tanjiti. Dar asta numai daca veti invata sa va infranati de la cheltuieli si sa mai puneti si un ban deoparte. Doar asa veti putea sa va impliniti visele, in septembrie sau decembrie: o locuinta, o masina, o calatorie. Urmati influenta magica a Lunii si feriti-va de orice achizitie materiala in perioada 27.07-8.08, straduindu-va sa faceti economii pana la sfarsitul lui august. Va vor prinde foarte bine. Puteti avea sansa la loto in perioadele 18.03-10.04 si 14-27.07. Dar nu va ganditi doar la propria persoana, ci cautati sa faceti si mici cadouri celor din jur. Luna va va rasplati generozitatea.

GEMENI (21.05. - 21.06.): Va numarati printre norocosii acestui an! Dar banii nu vor cadea din cer. Va trebui sa urmariti fazele lunii pentru a sti cand e momentul luarii unor decizii. Ascultati-va, in acelasi timp, un prieten sau partener de afaceri. De unii singuri s-ar putea sa dati gres. Si fiti atenti: perioada cu noroc tine numai pana la sfarsitul lui august! Dupa aceea, e mai bine ca banii sa-i aveti investiti undeva, ca sa puteti construi mai departe. Intervalele cele mai favorabile sunt intre 4.-27.01, 12.04.-7.05,10.-14.07. Daca planuiti o achizitie mai importanta pentru casa, asteptati vara. In nici un caz sa nu va aventurati in asemenea intreprinderi intre 14.02.-8.03, 16.06.-5.07, 12.10.-11.11. Iar din septembrie, e mai bine sa va ganditi de trei ori inainte de a va cheltui banii.

RAC (22.06. - 22.07.): Dintre toate semnele zodiacale, sunteti rasfatatii Lunii, patroana dvs. spirituala. Nu-i de mirare ca, atunci cand e Luna plina, sunteti plini de energie si extrem de veseli, pe cand, in perioadele de descrestere, va simtiti epuizati. In 2007 insa, veti fi adevarati castigatori! Cu conditia sa respectati regula: cand e Luna plina, actionati. Cand nu - abtineti-va. E valabil inclusiv in domeniul banesc. De aceea, jucati la loto doar cand va stiti "protectoarea" stralucind pe cer. Daca visati la o locuinta, s-ar putea sa aveti parte de ea, in noiembrie. Oricum, feriti-va de achizitii importante cand e Luna noua sau in descrestere. Pe scurt, cum vedeti discul ceresc "stirbit", puneti un ban deoparte, caci s-ar putea sa aveti nevoie.

LEU (23.07. - 23.08): Ar fi bine sa va alegeti o curea mai lunga, ca sa aveti ce strange. Fiindca 2007 va fi un an dificil pentru dvs., dat fiind ca Saturn va ramane in zodia dvs. pana la sfarsitul lui august. Aceasta planeta ne pretinde sa facem ceva cu viata noastra, sa fortam ascensiunea, sa castigam mai multi bani. Iar pentru asta trebuie sa muncim mai concentrat, sa fim constiinciosi, corecti, implicati. Or, nu toti suntem in stare de asa ceva. Cei care au incredere in propriile forte nu au a se teme in acest an. Cu toate acestea, regula cumpatarii materiale este valabila pentru toti. Nu faceti cheltuieli inutile. Perioada mai favorabila incepe din septembrie, cand puteti juca la loto. Pana atunci, degeaba incercati. Oricum, 2007 nu e anul cumpararii unei case sau al altei achizitii importante.

Citeste si:

FECIOARA (24.08. - 23.09.): Nativii acestei zodii sunt pragmatici, rationali, critici, modesti. Iar aceste trasaturi se accentueaza intr-un an saturnian, ca 2007. Noroc cu Luna, care aduce nitel sentiment. Urmati-i indemnurile, ascultati-va instinctele si acordati-va mai mult timp pentru propria persoana. Observati semnalele pe care vi le transmite propriul corp si exprimati-va deschis emotiile. Chiar si deciziile legate de bani tin de instinct! Aveti incredere in propriul subconstient si fiti mai curajosi. Din pacate, din septembrie intrati sub influenta lui Saturn, asa ca trebuie sa va rezolvati inainte lucrurile cele mai importante. Sanse de castig aveti intre 18.03.-12.04, 14.07.-27.07, 1.-8.11. In perioadele 16.02.-8.03, 20.06.-5.07, 13.10.-11.11 nu faceti nici un fel de cheltuieli majore!

BALANTA (24.09. - 23.10): Anul acesta va veti putea imbogati, cu conditia sa fiti mai activi. Va trebui sa va doriti din tot sufletul asta si sa aveti mai multa initiativa! Nu mai asteptati sa va cheme sefii in birou, pentru insarcinari diverse, veniti voi insiva cu propuneri. Luna va va indica momentele cele mai potrivite, insa e bine sa studiati si "piata", sa fiti informati. Caci aveti o problema cu Jupiter, care va face creduli in privinta banilor. Oricum, tineti minte ca aproape tot anul sansa imbogatirii va va surade. Puteti deveni, practic, milionari peste noapte, mai ales daca jucati la loto. Si tot anul acesta va veti vedea si la casa dvs. Doar ca in august va trebui sa faceti niste economii, iar in intervalul 27.06.-8.09. sa nu cumva sa va lansati in cheltuieli masive!

SCORPION (24.10. - 22.11): Saturn, o planeta ea insasi apasatoare, va exercita asupra nativilor acestei zodii o mare presiune. Dar, din pacate, nu va tine cu tactica ocolirii, fugii, ascunderii. Iesiti din vizuina si aratati-va! Caci multiplele abilitati de care dispuneti nu trebuie irosite. Luna va va ajuta sa le puneti in valoare. Puteti chiar sa va imbogatiti daca va veti incumeta sa pasiti in fata, sa va exprimati punctul de vedere si sa aratati de ce sunteti in stare. Tot gratie Lunii, veti sti cand va fi momentul prielnic. Banii (multi) vor veni din munca (multa). Sanse de castig la loto apar abia prin octombrie, cand va veti putea implini si visul unei locuinte. In rest, pana in august faceti mici economii, iar ulterior fiti mai rezervati cu cheltuielile.

SAGETATOR (23.11. - 21.12): Fara prea mare effort, puteti fi rasfatatii noului an. Cei din jur au incredere in voi, iar asta va va spori increderea in propriile forte. Luna va va face o punte norocoasa cu Jupiter si va va arata cu precizie cand sa actionati si cum sa obtineti mai multi bani. Dar fiti atenti la zilele cu ghinion, altminteri veti putea pierde tot ce ati castigat. Oricum, sansele vor fi de doua, chiar de trei ori mai numeroase decat intr-un an obisnuit. De aceea, n-ar fi exclus sa va cumparati si o locuinta, fara sa fie nevoie sa faceti economii pentru asta. Cheltuiti dupa pofta inimii, spargeti pusculita, dar nu semnati nici un contract si nu va lansati in achizitii importante in perioadele 14.02.-8.03, 16.06.-5.07, 12.10.-11.11.

CAPRICORN (22.12. - 20.01.): Saturn va va sta tot anul deasupra capului, destul de amenintator. Asta inseamna ca veti avea mult de furca in incercarea de a-i tine piept. Nu va lasati doborati, pana la urma castiga nu cine e mai capos, ci cine dispune de mai multa experienta si de cunostintele necesare. Iar aici, nu sunteti de neglijat. Planeta Neptun va guverneaza finantele, asa ca va trebui sa studiati atent orice contract care va e adus la semnat. Si nu cumparati nimic din ce n-ati mai incercat. Aveti sanse sporite de castig in intervalul 18.03.-12.04, 29.05.-4.06, 14.-27.07. Mari achizitii nu veti face, totusi, anul acesta. Luati aminte la fazele Lunii: cand e plina, dati bataie! Cand e in crestere sau descrestere, puneti un ban deoparte!

VARSATOR (21.01. - 19.02.): Saturn va pune anul acesta intr-o pozitie dificila, ceea ce inseamna ca va trebui sa luati niste decizii lamuritoare. Si asta fiindca, de regula, va dati usor batuti. Visati la mari schimbari in viata dvs, dar nu faceti nimic concret in acest sens. Or, in 2007, asta nu mai poate continua. Luna va va ajuta, indicandu-va in ce zile sa actionati pentru a reusi, pentru a da vietii voastre o noua directie. Dar tot Luna va va spune si cand e mai bine sa asteptati. Din septembrie, puteti sa va lansati in cheltuieli ceva mai mari, fiindca sansele de castig cresc de la o saptamana la alta. Dar nu vor fi de ajuns pentru a va instala intr-o locuinta luxoasa, cum v-ati dori. Va trebui sa invatati sa faceti economii, iar eforturile va vor fi rasplatite de Luna.

PESTI (20.02. - 20.03.): Uranus domina acest semn zodiacal, facandu-i pe nativi mai inventivi, mai inteligenti. Prin urmare, acestia vor gasi noi cai de castig material si, totodata, posibilitati de a scapa de datorii. Dar e bine ca in eforturile lor sa se bazeze pe Luna, astru ceresc care le e extrem de favorabil. Cu ajutorul Lunii, pot face mai multi bani si tot ea le va da idei manoase. Sansele de castig, inclusiv la loto, cresc in perioadele 28.01.-14.02, 18.03.-11.04, 8.05.-4.06. Daca nativii viseaza la o casa, s-ar putea sa aiba parte de ea prin mai. Si, dupa cum spuneam, Luna va trebui sa-i ghideze si la cheltuieli: cand e plina, au "verde"! In rest, sa se abtina. Din septembrie e mai bine sa economiseasca.