'Scriitorii incercau sa obtina ceva de la Ceausescu, gratulandu-l'

Memorabilele intalniri dintre Nicolae Ceausescu si scriitori sunt prezentate intr-o carte exploziva, aparuta in acest an la editura "Ideea europeana", "Scriitorii si puterea". Autorul, Marin Radu Mocanu, care a avut acces la arhivele C.C. al PCR, sectia de propaganda si agitatie, a scos la lumina stenogramele acestor reuniuni desfasurate intre anii 1978 si 1981. Care erau raporturile scriitor-putere, cum s-au tensionat ele in timp, cum erau dialogurile dintre cele doua parti? Sunt intrebari la care istoricul si arhivistul Marin Radu Mocanu a incercat sa raspunda si prin intermediul interviului acordat ziarului nostru. Autorul cartii document "Scriitorii si puterea" ne-a spus chiar care era strategia scriitorilor de a-l imbuna pe Ceausescu: "Scriitorii incercau sa obtina ceva de la Ceausescu, gratulandu-l".

- Ati lansat nu demult pe piata o noua carte, "Scriitorii si puterea". De ce acest titlu?

- I-am dat acest nume pentru ca documentele pe care le-am folosit sunt stenogramele discutiilor dintre Nicolae Ceausescu si reprezentantii scriitorilor, fie ca scriitura de calitate, fie facand parte din organismele de partid existente in edituri, in redactiile revistelor literare si din Uniunea Scriitorilor. In anii ‘80, intre gruparile scriitoricesti - constituite fie pe considerente estetice, fie de adeziune mai mica sau mai mare la documentele de partid, la indicatiile superioare - aparusera disensiuni. Atunci, Ceausescu si-a zis, consultandu-se cu sefii de propaganda, sa-i tina pe literati sub supraveghere organizand intalniri cu ei, cu scopul de a-i mai linisti.

- Care erau aceste grupari?

- Enumar cateva: grupul de la "Saptamana" lui Eugen Barbu, cel de la "Romania literara", cu George Ivascu, grupul de la "Viata Romaneasca" s.a. Puternic era grupul lui Ivascu, pentru ca el avea o tactica speciala: publica articole inspirate de realitatea imediata, ocolind pe ici pe colo indicatiile venite de sus. La "Viata Romaneasca", unde, sa zicem, era lider Ovidiu Crohmalniceanu, aparea o perturbare continua din cauza neincadrarii politicii editoriale in stasul trasat de indicatiile superioare de partid. La "Saptamana", Eugen Barbu, prin personalitatea sa scriitoriceasca, gira o opinie supraetajata fata de celelalte cercuri. In aceste stenograme apare si "blamatul" grup din conducerea Uniunii Scriitorilor, format din Geo Bogza, Eugen Jebeleanu si Nina Cassian, grup care i-ar fi avut ca adversari pe Mihai Beniuc, Eugen Barbu, pe Fanus Neagu si pe multi altii.

- Sa ne intoarcem la intalnirile dintre Nicolae Ceausescu si scriitori. Cum decurgeau discutiile?

- Scriitorii aveau, fireste, revendicari, printre care si aceea de a tine poli-tica mai departe de viata literara. Secretarul general riposta intotdeauna ca acest aspect nu prea exista, fiindca, pana la urma, scriitorii scriu ceea ce vor ei. Apoi, inevitabil, discutiile, manevrate de Ceausescu, ajungeau la tirajul cartilor. La acea epoca, volumele de critica literara, de estetica ajunsesera sa fie editate intr-un numar mare, dezavantajand poezia, proza. De aici, nemultumirea romancierilor, a poetilor, care cereau cresterea tirajelor si pentru ei. Replica presedintelui tarii era prompta si taioasa: n-o sa distrugem padurile ca sa facem hartie, sa publice toti, cat vor. Apoi, scriitorii solicitau modernizarea tipografiilor, caci erau cazute din punct de vedere tehnic, si o calitate superioara a hartiei folosite pentru tiparirea cartilor.

- Ati gasit in aceste stenograme relatarea unor schimbari de replici acide? Cui apartineau?

- Replicile inter-grupari apartineau unor scriitori cu certa valoare literara, ceea ce le permitea sa aiba atitudine si trecere in fata secretarului general al partidului. I-as aminti pe Marin Preda, Eugen Barbu, Ovidiu Crohmalniceanu, pe cei de la revista "Luceafarul" s.a. Aceste intersectari de replici nu erau insa duse pana la capat, fiindca Ceausescu nu permitea sa ia amploare astfel de controverse. El ii chemase sa-i linisteasca, nu sa se certe intre ei, in fata lui. De fapt, framantarile erau marunte rafuieli, nu aveau dimensiunea unor disensiuni de principii, de idei.

- Ce-si reprosau intre ei scriitorii?

- Mai intai apareau nemultumiri fata de cei care dadeau cartilor un suport prea consistent de directiva a politicii partidului; criticilor literari li se reprosa ca scriu numai despre anumite aparitii editoriale, ca pentru ei conteaza autorul, nu cartea. Controversele se iveau chiar in timpul reuniunilor cu Ceausescu. De exemplu, la intalnirea acestuia cu activul de partid al scriitorilor, din 13 octombrie 1980, in timp ce Mircea Dinescu, reprezentantul tinerilor scriitori in biroul Uniunii, se plangea ca revista "Luceafarul’ a fost "parcelata" de conducere in 6-7 rubrici fixe, dupa modelul "mosierilor de odinioara care dadeau pamant in arenda", Nichita Stanescu l-a admonestat pe loc: "Nu manifestati destul respect fata de seful statului nostru". Raspunsul lui Dinescu a fost pe masura: "Tovarase Nichita Stanescu, va rog incetati cu provocarile!". Apoi, grupul de 26 de scriitori care a cerut, in august 1980, o intalnire cu Ceausescu, a reclamat ca lui Nichita Stanescu i s-a facut o atmosfera incalificabila in Suedia, ca acesta sa nu primeasca Nobelul, ca se duce o campanie impotriva lui Eugen Barbu, ca se incearca lichidarea conducerii revistelor "Luceafarul" si "Flacara", ca presedintele Uniunii Scriitorilor, George Macovescu, n-are autoritate din cauza ca nu e scriitor.

- Cum se incheiau aceste dezbateri? Rezolvau ele problemele breslei scriitoricesti?

- Dupa ce se lamurea cam ce gandeau si ce nu gandeau scriitorii, Ceausescu spunea gata, ati vorbit destul. Apoi ii avertiza ca nu trebuie data amploare discutiei, fiindca astfel de reuniuni vor continua. Prima intalnire a fost in iulie 1978, la Neptun, a doua in august 1980 si a treia in octombrie 1980. Ultimele au fost atat de apropiate, fiindca in vara lui 1981 urma sa se desfasoare Conferinta Nationala a Scriitorilor, in care manuitorii condeiului trebuiau sa intre mai disciplinati, mai avizati, mai indoctrinati. Imediat dupa 1 ianuarie, voi cauta in arhiva Comitetului Central - Sectia de propaganda - stenogramele acestei conferinte, caci lucrarile acesteia n-au fost niciodata date publicitatii, si eu cred ca trebuie sa le cunoastem. Oricum, din toate pro-blemele ridicate de scriitori la intalnirile cu secretarul general, niciuna n-a fost rezolvata.

- Ce limbaj se folosea la intalnirile cu Ceausescu, academic sau stereotip?

- Se vorbea cat mai aproape de intelesul tovarasului. Nu se facea estetism. De altfel, Ceausescu declara deschis: "Literatura sa serveasca patriei, poporului, clasei muncitoare si partidului care conduce aceasta societate". El nu vorbea mult, dar cand lucrurile se infierbantau, intervenea declarand ca este bine sa se termine cu aceste ciorovaieli, fiindca partidul are grija de toate; si ca obligatia scriitorimii este sa se incadreze in linia ideologica a partidului.

- Erau interventiile condeierilor nostri dure, combative, il puneau ele in dificultate pe seful statului?

- Nu. Scriitorii imbracau aceasta, sa-i spunem, opozitie, intr-o haina mai concilianta, mai cu plecaciune. Ideea era de a-l imbuna, de a-l potoli, adica incercau sa obtina ceva de la el, gratulandu-l. Sa-i vedeti cum vorbeau Mircea Dinescu, Paul Anghel, Nichita Stanescu, Dan Zamfirescu, Mircea Micu, Alexandru Andritoiu, George Macovescu, Constantin Chirita, Ana Blandiana, Laurentiu Fulga etc. Cu totii ii hraneau paranoia. In cuvantul lor, 80 la suta dintre scriitori il gratulau. Se cautau formele de exprimare deosebite pentru a se arata secretarului general al PCR cat face scriitorimea pentru cultura din Romania Socialista. Asadar, Ceausescu i-a dus cu presul, ca sa-i tina in gaoacea lor. As mai spune ca interventiile scriitorilor la aceste intalniri erau nu de complezenta, ci contineau revendicari, dar imbracate in fraze mestesugite, care sa nu inraiasca cumva conducerea superioara de partid si de stat, asta neinsemnand ca era vorba de o supusenie oarba din partea lor. Alta cale nu exista.

- S-a discutat vreodata cu astfel de prilejuri despre disidenta, despre rezistenta scriitorilor in raport cu puterea comunista?

- Nu. Nu s-au initiat nici de-o parte, nici de cealalta, discutii despre astfel de probleme, cu toate ca ele existau. Spre exemplu, scriitorii de la Cluj, chiar incepand cu deceniile sase si sapte, au cam lasat partidul deoparte, si la revistele si editurile de acolo isi faceau meseria cu profesionalism si cautau sa ocoleasca pe cat era de posibil indicatiile stricte, la fraza, la cuvant. Cineva spunea, dupa 1989, ca literatura, ca de altfel toata cultura din cei 45-50 de ani de comunism este nula... or, alti oameni de cultura raspund cu o intrebare: "era mai bine daca nu se scria nimic si se lasa un ogor necultivat atatea decenii?".

- Cenzura a fost invocata in aceste dezbateri?

- Aceasta problema a fost presarata prin interventile scriitorilor, care spuneau ca se umbla prea mult pe texte. Ceausescu le-a replicat ca nu se umbla la continut, ci la expresii, ca sa nu fie vulgare sau sa dea loc la diverse interpretari... Parerea mea este ca in aceste intalniri din anii ‘80, scriitorii au constituit un compartiment activ al culturii romane in relatia cu puterea. Cei mai multi au avut indrazneala de a-i expune lui Ceausescu intreaga proble-matica a breslei scriitoricesti la acea data. Cum a fost, de exemplu, solicitarea demiterii lui George Macovescu din functia de presedinte al Uniunii, fiindca nu era scriitor. Aceasta a fost o firava si subtila pozitie de rezistenta, caci astfel scriitorii demonstrau ca nu sunt de acord cu statutul lui Macovescu, care era doar de a transmite cuvantul partidului in lumea literara.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe