Maine se implinesc 17 ani de la Revolutia declansata in Bucuresti. Multi eroi cazuti atunci pe strazile din Capitala au fost uitati.

Doar familiile ii pastreaza in suflete. Ioana Ionescu, mama lui Radu, unul dintre primii tineri calcati de tanc in dreptul Salii Dalles, nu are pe cine sa ierte pentru moartea fiului ei. "Stiti ce m-a tinut in viata pana acum? Increderea ca va veni un moment al adevarului. Ma rog ca ucigasii fiului meu sa fie mantuiti la Judecata de Apoi", spune femeia in varsta de 65 de ani. De la fotografii cu fiul ei cand era mic, scrisori, haine si un ordin de incorporare care il chema pe Radu in armata in data de 30 august 1991, totul ii aminteste mamei de eroul ei adolescent, care ar fi urmat sa implineasca anul acesta 34 de ani.

17 - numar fatidic pentru familia Ionescu

Totul se invarte in jurul cifrei 17. Au trecut 17 ani de la Revolutie. Cand a murit, Alexandru Radu Ionescu avea 17 ani. Mai mult decat atat, ora 17.00 i-a fost fatala. Un tanc a trecut peste trupul tanarului, iar mama lui a aflat despre tragica veste de la prietenii lui Radu.

E imposibil sa raspunzi la intrebarea asta. "Stiti ce inseamna dorul?", ne intreaba femeia din fata noastra. De cateva ori, pe parcursul discutiei, a fost gata sa izbucneasca in lacrimi. Apoi ne-a adus un sac din plastic in care pastreaza si azi hainele copilului ei. Cele pe care le purta atunci cand a fost ucis. Totul se invarte in jurul cifrei 17. Au trecut 17 ani de la Revolutie. Cand a murit, Alexandru Radu Ionescu avea 17 ani. Mai mult decat atat, ora 17.00 i-a fost fatala. Una dintre primele victime ale tragicelor evenimente petrecute in Bucuresti, in 1989. Iar mama lui, Ioana Ionescu, nu stie nici azi cine sunt ucigasii copilului sau. Vrea sa-i cunoasca. Doar ca sa-i ierte.

Citeste si:

Batem cu o oarecare strangere de inima la usa apartamentului dintr-un bloc din cartierul bucurestean Titan. Ne deschide o femeie cu tinuta distinsa. Anii si necazurile aproape ca nu i se vad pe fata. Ba da, daca te uiti mai atent in ochii ei, ii citesti durerea. Am convins-o cu greu, intr-o discutie telefonica anterioara, sa stea de vorba cu noi. "De prea multe ori am vorbit, ani la randul", ne-a spus initial mama lui Radu. In fine, ne-a primit cu cafele, apa minerala si mandarine. Ne arata si numeroasele ziare si reviste in care s-a scris pe larg, dupa 1990, despre drama baiatului ei. Intr-un colt al sufrageriei, e asezata fotografia baiatului.

A simtit clipa in care i-a murit fiul

Discutia se leaga usor, in ciuda atmosferei apasatoare. Numai cine are copii stie cat de greu e sa vorbesti cu cineva despre lumina ochilor sai care a trecut in nefiinta. Desi se vede cat ii este de greu, Ioana Ionescu se intoarce din nou in timp, in ziua de 21 decembrie 1989. Ne spune ca a simtit exact momentul in care copilul sau "a plecat de pe pamant".

Stie sigur ca 17.30 a fost ora fatidica. "Eram acasa. Tocmai venisem de la munca. Am simtit in acel moment o sfarseala, mi s-au zbatut ochii si m-a durut ceafa. O senzatie aparuta din senin. Am stiut atunci ca s-a intamplat ceva cu Radu". Apoi se face liniste pentru cateva momente. Isi aduce aminte si altceva. Parca a fost un semn al dramei care urma sa vina. "Cu o luna inainte sa moara, baiatul imi tot spunea ca simte ca se va intampla ceva deosebit". In decembrie 1989, cand incepuse revolta de la Timisoara, iar informatiile veneau de la Europa Libera, "copilul meu zicea ca trebuie sa iesim toti in strada".