Social • 9 Decembrie 2006 •
La 77 de ani, marea doamna a teatrului e neobosita. Se bucura de aplauzele spectatorilor, dar si de zambetele nepotilor sai. Vioaie si emotionata, a revenit dupa 8 ani, in piesa „Mamouret“, facand o mare bucurie celor care o iubesc

Ne-am intalnit cu marea actrita Tamara Buciuceanu in culise, dupa avanpremiera piesei "Mamouret", unde am observat, cu surprindere si duiosie, ca avea ochii in lacrimi. "De vina" au fost aplauzele indelungi ale publicului ce au emotionat-o la fel de mult ca la debut, chiar daca se poate lauda cu o cariera impresionanta. Cum nu ii place sa vorbeasca prea mult despre dumneaei, ne-a marturisit, cu modestie, ca "publicul este cel care face, de fapt, cariera actorului". O umbra de tristete i-a intunecat chipul in momentul in care am inceput sa vorbim despre sarbatori. Pentru actrita, Craciunul nu mai are acea magie pe care o simti alaturi de o mama, un frate sau un sot deoarece s-au dus la Dumnezeu.

- Cum va simtiti pe scena alaturi de tinerii din aceasta piesa care sunt acum la inceput de drum?

- In cariera mea de 55 de ani, am jucat alaturi de o multime de tineri pe care i-am apreciat si, atat cat am putut, i-am recomandat mai departe si am incercat sa-i ajut sa prinda aripi. Sunt tineri talentati, care vor sa joace, care iubesc teatrul si merita incurajati.

- De ce nu ati aparut pana acum in telenovele?

- Deocamdata nu am fost invitata sa joc in telenovele. Pentru moment ma dedic piesei "Mamouret". Daca vor exista propuneri de acest gen, nu stiu daca voi accepta sa fac parte din distributia unei astfel de productii.

- Cum reusiti sa va pastrati atat de tanara si vioaie?

- Spectatorii imi dau forta si ma primesc de fiecare data extraordinar. E posibil ca de atatea aplauze, un om sa nu aiba parte intr-o viata intreaga.

- Ce va face fericita in momentul acesta al vietii?

- Viata mea a fost dedicata scenei si asta m-a facut foarte fericita. Acum, dupa o cariera incununata de succes, nu-mi doresc decat sa fiu sanatoasa si sa joc. Ii multumesc lui Dumnezeu ca ma tin bine pe picioare, ca pot sa gandesc si, mai ales ca pot sa invat texte si sa urc in continuare pe scena.

- Si acum, dupa atatia ani de cariera, va emotioneaza aplauzele ca la inceput?

- Da, ma emotioneaza foarte mult si e extraordinar. De fiecare data imi dau lacrimile la sfarsitul piesei cand publicul se ridica in picioare. Bucuria de pe chipul celor din sala este de neegalat. In cariera unui artist conteaza foarte mult publicul. El este cel care face cariera actorului.

Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.