Dupa opt ani, Tamara Buciuceanu revine pe scena Teatrului Bulandra in rolul pe care in urma cu 45 de ani, il juca Lucia Sturdza Bulandra: Mamouret. In viziunea regizorului Dinu Cernescu, "Mamouret este o piesa despre dragoste, despre bucuria vietii, indiferent de varsta, o piesa blanda. Un spectacol simplu, normal, punand in prim-plan actorii si povestea piesei". Autorul piesei, Jean Sarment, spunea despre ea in 1941: "am adus pe scena o poveste care ii poate emotiona pe toti cei care, dincolo de ironia defensiva, si-au pastrat inima tanara si vesela. O piesa comica, clara si aerisita, in care finalul e aidoma inceputului, inchizand cercul". Cum se simte Tamara Buciuceanu cu cateva zile inainte de avanpremiera spectacolului ne-a marturisit chiar domnia sa.

- Stimata doamna Tamara Buciuceanu, va reintoarceti pe scena teatrului Bulandra intr-un rol pe care Lucia Sturdza Bulandra l-a interpretat in urma cu 45 de ani. Ce sentimente va incearca?

- Nu-mi prea place sa vorbesc despre mine. Mai bine ii las pe altii sa o faca. Totusi am sa va raspund. Sunt foarte fericita ca ma intorc in acest teatru. Ma intorc acasa. Aici am avut multe succese. Am jucat alaturi de mari actori. Unii mai sunt si astazi, altii au trecut dincolo. Va spun: sunt foarte, foarte fericita. E adevarat, fac un rol pe care Lucia Sturdza Bulandra l-a jucat demult. Cred ca nimeni nu poate sa faca o comparatie intre noi. Ar fi nepotrivit. Fiecare actor are stilul sau si da rolului ceva din el, din personalitatea sa. Reteta profesiei si-o stie fiecare. Parerea mea este ca va fi un spectacol de succes. Dar, mai bine sa lasam la latitudinea publicului. El sa aprecieze. Daca o sa-i placa, o sa aplaude. Pe scena de aici am jucat ultima data spectacolul "Somnoroasa aventura" de Mazilu.

- Este prima dumneavoastra colaborare cu regizorul Dinu Cernescu?

- Nu. Este a doua oara cand colaborez cu domnul Cernescu. Prima data am lucrat impreuna, in televiziune, la Titanic Vals. Am colaborat foarte bine. Ne-am inteles de minune. Ne-am consultat tot timpul si trebuie sa-i multumesc ca s-a gandit si ca a fost de acord intotdeauna cu ceea ce am spus eu. Piesa asta se doreste a fi un teatru al normalitatii. Nu s-au cautat lucruri speciale. Am lasat sa curga piesa. Si mai e ceva. M-am simtit extraordinar cu echipa. Toti actorii cu care joc in acest spectacol m-au primit foarte bine, m-au facut sa ma simt extraordinar cu ei. Si pentru asta, le multumesc din suflet.

- Cum e "Mamouret" in interpretarea Tamarei Buciuceanu?

Citeste si:

- Nu vreau sa spun acum prea multe despre rol. Am cautat sa-i arat caracterul. Nu am cautat sa am 100 de ani. Mai bine cred ca ar fi sa veniti sa vedeti spectacolul. Eu simt ca o sa fie foarte bine. Simt ca publicului ii va placea acest spectacol. In cei 55 de ani de teatru nu am ales niciodata gresit. Si, in toti anii astia am inteles ca publicul ma iubeste. Stiti, sunt oprita pe strada de multe ori. Nu ma deranjeaza acest lucru. Mi se pare chiar ca e un omagiu care ni se aduce. Dupa ce stau de vorba cu persoana care m-a oprit, intotdeauna sfarseste prin a spune: "Sunteti la fel ca noi. Sunteti asa cum va vedem la televizor sau la teatru". Intotdeauna cand aud asta imi spun ca nu am trait degeaba, ca munca mea in teatru, in film, in televiziune si la radio nu a fost zadarnica.

- Cate vieti ati trait doamna Buciuceanu in cei 55 de ani de cariera? A fost greu?

- Cateodata, seara, dupa o zi de munca, ma intreb si eu cand au trecut atatia ani de teatru. Pe mine munca ma tine in viata. Am implinit, si nu mi-e rusine sa o spun, 77 de ani. Ma tin pe picioare, mai gandesc, ma uit la ce e frumos si ignor ceea ce e urat. Peste greutati am trecut intotdeauna cu demnitate. Imi aduc aminte ca unul dintre cele mai grele momente prin care am trecut a fost la premiera spectacolului "Titanic Vals". Mama astepta sa plece pe ultimul drum iar eu trebuia sa intru in scena. Atunci, ca sa pot juca, am spus: "Pentru tine joc mama in aceasta seara". Parintii mei au fost extraordinari. Ei ne-au alimentat dragostea pentru arta. Erau amandoi absolventi de Conservator. Mama primise chiar o bursa in Italia dar nu s-a mai dus pentru ca m-am nascut eu. Dar ea a fost interpreta principala in familie. Cred ca dragostea pentru arta s-a transmis genetic. In familia noastra au fost patru generatii de artisti. Si nepotul meu (n.r. Mihai Constantin) duce mai departe aceasta traditie.

- Ce va doriti?

- Imi doresc ca atunci cand va bate gongul si voi intra in scena sa vad o sala plina care, in final, sa fie multumita de ceea ce am facut pentru ei.