Ieri, mai multe federatii sindicale au organizat proteste la nivelul intregii tari. Toate sunt nemultumite de scaderea nivelului de trai, de scumpirile in lant, de salarizarea care bate pasul pe loc. In unele cazuri (telecomunicatii), exista chiar pericolul reducerii veniturilor.

In Educatie, a doua zi cu banderole albe
Profesorii din invatamantul preuniversitar au fost in a doua zi de grva japoneza. In prim plan s-au aflat, din nou, FEN si FSLI. Principala revendicare se leaga de respectarea legii si acordarea, pentru Educatie, a 6% din PIB, cu fonduri distincte pentru salarizare. Protestul s-a desfasurat in aproape toate judetele tarii, cu participare masiva a dascalilor infometati. In acelasi timp, la Parlament se discuta proiectul de buget pe 2007. Prin care Educatiei ii este alocat un procent de 5,2% din PIB.

In Sanatate, greva "din doi in doi"

Cadrele medii sanitare, membre ale Federatiei Sanitas, au fost in greva de avertisment timp de doua ore. Teoretic! Practic, protestul a pornit de la zero si nu a depasit cateva zeci de minute, in cele mai multe locuri. Mai mult, actiunile s-au resimtit numai in principalele orase din fiecare judet. La tara, nu s-a auzit de greva. Liderii Sanitas pretind o majorare a salariilor de 70% (!).

De exemplu, in Bucuresti, La Spitalul "N. G. Lupu" (fost Colentina), cateva asistente au mimat greva vreo 20 de minute, dupa raportul de garda. In acelasi timp, la Spitalul "Bagdasar", cadrele sanitare au iesit in curte conform planificarii si, intre orele 9-11, nu au lucrat.

La Constanta, au participat numai aproximativ 1.800 de asistenti medicali, timp de aproape o ora.
La Brasov, s-a zvonit ca vor participa si medicii, care "au uitat" de solidarizarea promisa. Nici cadrele medii nu s-au inghesuit!

In Alba, protestul a fost respectat numai de doua treimi, dupa cum a "batut vantul".

Cea mai vesela greva a avut loc la Focsani (Vrancea), unde protestatarii au facut dedicatii muzicale pentru guvernanti. Din cauza frigului de afara, pe fiecare dedicatie s-a dansat ca la petrecere.

Telecomunicatiile, macinate de ANRC si interese politice

Tot ieri, putinii membri ai Federatiei Sindicatelor din Romtelecom au protestat in fata Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Cauza: hotararea discriminatorie a Autoritatii Nationale de Reglementari in Comunicatii, care a impus reducerea tarifelor de interconectare in mod diferentiat, "pe ochi frumosi". Adica, operatorii de telefonie secundari trebuie sa reduca tariful de interconectare, incepand de la 1 ianuarie 2007, in timp ce Vodafone si Orange vor face acelasi lucru abia peste un an.

Acelasi motiv a determinat Federatia Sindicatelor din Telecomunicatii (FSTc), cea mai mare din ramura, sa faca pasi rapizi spre deschiderea conflictului de munca. La conferinta de presa de ieri, Andrei Ioan, presedintele FSTc, a afirmat ca favorizarea principalilor operatori de duce la pierderi de pana la 6 milioane de euro in cadrul Romtelecom. Aceasta suma, de exemplu, acopera costurile cu plata bonurilor de masa.

Pe de alta parte, liderul a recunoscut ca Romtelecom pierde annual si alte sume importante, din cauza unui management defectuos, care a dus la pierderea multor abonati.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.