Sunt 16 ani de cand exista Festivalul de Film DaKINO. De altfel, sunt putine festivaluri de film, sau de teatru, care sa fie si longevive si sa insemne ceva pentru spectatorul bucurestean. Iata ca Dakino ne ofera anual o cura de filme. Iar festivalul are un mesaj cinematic pur, dupa cum mentioneaza Dan Chisu, presedintele Fundatiei DaKino: "Festivalul International de Film DaKINO NU este un Festival al blockbusterelor; ceea ce se urmareste prin DaKINO nu este succesul de box-office, ci prezentarea mesajului cinematic in forma sa cea mai pura, nealterata.

Daca Festivalul ar fi o persoana, cuvantul care i-ar descrie cel mai bine avatarul ar fi "original".
Dakino va avea loc intre 23-26 noiembrie, in doua locatii: Muzeul National de Arta al Romaniei si Cinema Scala. Si anul acesta, ca si anul trecut, evenimentul are doua sectiuni: fictiune si documentar. Conform regulamentului, filmele de la sectiunea fictiune nu pot depasi 30 de minute, in timp ce documentarele, pentru a intruni normele unui scurtmetraj, nu vor depasi 50 de minute.

Criticii de film Cristina Corciovescu si Magda Mihailescu au facut parte din juriul de preselectie, sarcina lor nefiind, de altfel, floare la ureche. Multe dintre cele 350 de scurtmetraje inscrise in preselectie provenind din 34 de tari, erau deja castigatoare ale unor festivaluri internationale de renume, recent incheiate: Cannes, Venezia, Clermont-Ferrand, Biarritz, Cinema du Reel, Oberhausen etc. Romania a participat la preselectie cu 60 de scurtmetraje, in final fiind proiectate in competitie aproximativ 100 de filme, dintre care 20 sunt romanesti.

Editia 2006 va aduce in prim plan unul dintre cele mai premiate filme ale anului, marele premiu al Festivalului de Film Independent de la Roma - "Self Medicated", in regia lui Monty Lapica. Aceasta productie are la activ, pana in prezent, aproximativ 35 de premii la festivaluri internationale. Filmul, inspirat din fapte reale, este povestea unui tanar de 17 ani, incapabil sa treaca peste pierderea neasteptata a tatalui sau, care se indreapta spre o criza de negare, ura de sine si entropie emotionala. Odinioara un elev talentat, Andrew Eriksen aluneca incet, dar sigur, spre o auto-distrugere provocata de droguri.
In festival va rula si Cel mai bun documentar de la Festivalul International de Film de la Karlovy Vary de anul acesta - "Life in loops".

Regizorul Timo Novotny va face parte si din juriu care va analiza filmele inscrise la sectiunea documentar. Un alt moment special pregatit de DaKINO este cel mai nou film produs de Wim Wenders. "The House is Burning", in regia lui Holger Ernst, a fost prezentat anul acesta si in cadrul Festivalului de la Cannes, in afara competitiei. Filmul ilustreaza povestea unui grup de adolescenti dintr-o suburbie trista care se lupta sa-si gaseasca drumul intr-o lume cu prea putine optiuni.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.