Dupa ce stirea ce anunta un concert Chris Rea la Bucuresti s-a dovedit a fi o "graba" a presei, iata ca avem de-a face cu o noua veste proasta. De data asta, vorbim despre un concert care chiar fusese antamat. Este vorba despre show-ul lui Khaled, regele stilului "Rai", care era programat pe 11 noiembrie la Sala Polivalenta. In ciuda hiturilor "Aicha" (1996) si "Didi" (1997), acest show, pus la cale de agentia Vreaubilet.ro, nu a starnit interesul publicului si, cu atat mai putin, pe cel al comunitatii musulmane din tara. Si asta, in conditiile in care au existat consultari in acest sens.

Ei bine, in cele din urma, organizatorii au fost nevoiti sa anuleze concertul, din cauza vanzarilor de bilete cu mult sub asteptari. "Ne-am trezit doar cu 100 de bilete vandute. Am ramas surprinsi intr-un fel, pentru ca este un artist de notorietate mondiala. Din pacate, asta e tara in care traim.

Posturile de radio difuzeaza , insa spun ca este un artist fara target, ca in cazul lui Tudor Gheorghe. Initial, chiar credeam ca va fi un succes. Cand am vazut insa dezinteresul total, am fost obligati sa anulam show-ul. Este incredibil. Khaled este un artist de live de exceptie, care umple constant sala Paris Bercy. In plus, nu se poate spune ca biletele erau foarte scumpe (intre 60 si 170 RON n.r.). Deja am inceput sa le dam banii inapoi celor care au cumparat bilete", ne-a declarat Ionut Pavel, reprezentantul agentiei Vreaubilet.ro.