Ce exemplu mai convingator poate fi dat decat succesul de care se bucura "Take, Ianke si Cadar"? Sa se fi saturat publicul de piesele prea sofisticate, lipsite de caldura sau de poveste? De experimentele excesiv de ermetice? De modernizarile exagerate ale unor opere clasice? Ori de toate la un loc? Sau de vina sunt actorii indragiti de spectatori, dand parca o noua stralucire unor lucrari care la prima impresie ar parea desuete?

O confirmare a succesului pe care il poate avea o lucrare ce candva publicul si presa au primit-o cu rezerve, iar acum umple salile, este si "comedia amara" a lui G.M. Zamfirescu. Despre ea Camil Petrescu scria: "Ion Anapoda e o piesa coplesita de intentii. Titlul e o intentie, subtitlul de "comedie amara" e o alta intentie. Programul insusi, in loc de subiect, comunica un snop de intentii. Pana la urma ai impresia ca totul se reduce la simple intentii".

Acestea erau scrise de un autor care el insusi a adus pe scena personajul Mitica Popescu, intrucatva asemanator lui Ion Anapoda. Camil Petrescu critica astfel o piesa jucata atunci de actori de talia unor: George Calboreanu, Sonia Cluceru si a frumoasei Elvira Godeanu. Aceasta se transforma pe scena, ca un fluture din crisalida, devenind din umila servitoare, Frosa, cea care va cuceri inima lui Ion Anapoda. Dar insusi G.M. Zamfirescu suspina exclamand: "Imi vine sa ma agat de cortina, sa n-o mai las sa se ridice".

Subiectul e simplu: Doi tineri functionari, prieteni intre ei, sunt indragostiti de nepoata gazdei autoritare la care locuiesc. Unul e mai indraznet (Valter), celalalt mai neadaptat vietii, mai incurcat, dar mai consecvent in principiile de prietenie, de cinste, de adevar, de bunatate. Aceste calitati insa mai curand ii joaca feste. El va descoperi adevarata iubire in final, indragostindu-se de cea mai neasteptata persoana, capabila sa starneasca un astfel de sentiment.

Regizorul Ion Cojar si-a mai incercat norocul cu aceasta piesa in anul 1980, cu un succes rasunator. In distributie: Ileana Stana Ionescu (Stavaroaia - gazda), Adela Marculescu (Mioara, nepoata idolatrizata de cei doi tineri), Coca Andronescu (Frosa), Mihai Fotino (Ion), George Paul Avram (Valter).

Noua versiune, care trebuia sa constituie pentru mine un supliciu, pentru ca intarziind la spectacol, din pricina ingrozitorului trafic bucurestean, am fost nevoit sa urmaresc piesa stand in picioare, s-a tranformat intr-o adevarata sarbatoare, datorata atat jocului actorilor, cat si proaspetei viziuni regizorale. De altfel, laolalta cu mine mai erau si numerosi tineri care, mai curajosi, s-au asezat pe jos, toate locurile din sala fiind ocupate. S-a urmarit piesa cu atentie, s-a ras cand a fost cazul si s-a aplaudat furtunos.


In primul rand Ion, in interpretarea lui Dan Puric, a fost mai putin vesnicul incurca lume care i-a adus porecla de Anapoda, ci aparatorul infocat al unor principii care ar putea apare ciudate in ochii celor obisnuiti cu compromisul. Puric, mimul neintrecut, indraznetul autor de spectacole, se dovedeste si un interpret excelent, care stie sa treaca vertiginos de la starile de nervozitate si agitatie extrema, la un calm meditativ de calugar budist. Foarte buna este si tanara Irina Cojar, o stranepoata a lui G.M Zamfirescu, interpretand rolul destul de dificil al Frosei. Este absolut copioasa scena cand sarmana servitoare, atat de chinuita de stapanii ei, invata sa citeasca. Valter (Mimi Branescu) este in nota.

Citeste si:

De altfel in rolul de baiat frumos nici nu stiu ce ar fi putut face mai mult. Mioara este bine interpretata de Ileana Olteanu. Ea penduleaza frivol si credibil intre cei doi tineri amorezi, dar stie sa-si arate si lacomia fata de averea care i-ar pune-o la dispozitie subdirectorul, al carui aspect fizic ni-l putem inchipui, din moment ce este poreclit "moartea obosita". Din pacate statura micuta a actritei, trasaturile nu foarte atragatoare, justifica prea putin pasiunea celor doi indragostiti.

Si ajungem la cei doi monstri sacri: Ileana Stana Ionescu, in rolul Stvaroaiei si Matei Alexandru interpretandu-l pe Aristotel Matac.

Ileana Stana, care a mai jucat-o pe Stavaroaia, ii da acum mai multa culoare. Gazda autoritara cu sevitoarea si cu cei doi chiriasi ai ei este tandra cu nepoata, viseaza la averea pe care o va obtine prin maritisul Mioarei cu "Moartea obosita", primeste cu stoicism dezamagirea, dar are si inclinatii erotice fata de Ion. Jocul ei este atat de incitant incat aproape fiecare replica sau gest sunt rasplatite cu aplauze.

Matei Alexandru are un haz irezistibil si o perfectiune de invidiat in felul cum interpreteaza meticulozitatea unui pensionar. Extazul pe care il incearca in fata unei cafelute cu caimac este inimitabil.

Drept in fata mea, sezand numai pe o jumatate de scaun, parca ar fi fost gata sa sara, atat de incordat urmarea piesa un domn cu parul alb stralucitor. Era Ion Cojar, regizorul, creatorul spectacolului. La final, cand publicul s-a ridicat in picioare sa-i omagieze pe actori, pe fata lui se citea atata bucurie, atata satisfactie incat parca plutea si cred ca nici nu m-a recunoscut atunci cand i-am strans mana ca sa-l felicit.

Nu este de mirare ca Ilinca Tomoroveanu scrie in programul de sala: "COJAR= JAR, EL ARDE DINTOTDEAUNA SI PENTRU TOTDEAUNA. Sa traiti ca trebuiti teatrului romanesc, domnule profesor! "