Pirateria in transportul de persoane si reducerea numarului si consecintelor accidentelor rutiere sunt cateva dintre directiile pe care Politia Romana le are in vedere pentru siguranta traficului. Microbuzele-ucigase, asa cum au fost denumite din cauza repetatelor tragedii in care au fost implicate, continua sa faca legea pe sosele.

Prin reglementarile noului Cod Rutier, spun autoritatile, se incearca evitarea pe cat posibil a acestor tragedii, soferii fiind obligati sa respecte timpii de odihna si de repaus atunci cand sunt pe traseu. La sfarsitul anului trecut, din cele peste 18.000 de masini care efectuau curse in tara, 102 circulau fara sa aiba licente de transport.
Ofiterii Directiei de Politie Rutiera din IGPR spun ca, in 2005, au monitorizat atent cele 18.000 de microbuze care circulau in Romania, deoarece nu toate firmele sunt in regula cu autorizatiile. 96 de accidente in care au fost implicate microbuze si autocare s-au intamplat in 2005, cu sau fara vinovatia soferilor care le conduceau. 56 de persoane au decedat, iar alte 82 au fost ranite. Cele mai importante razii au fost demarate, in acea perioada, in Bucuresti si in alte 22 de judete.

102 autovehicule au fost descoperite circuland pe drumuri, fara a avea licente de transport, de executie pentru masina sau de traseu, in 58 de cazuri dispunandu-se inceperea urmaririi penale. Cele peste 5.500 de actiuni organizate s-au soldat cu constatarea a 2.695 fapte de natura penala, amenzile contraventionale aplicate in diverse situatii insumand 44,7 miliarde lei vechi. In acelasi timp, pentru evitarea nerespectarii normelor rutiere de catre conducatorii microbuzelor sau autocarelor, zeci de politisti sub acoperire au calatorit pe traseele interurbane pentru a surprinde "pe viu" neregulile care se comit. Cele mai dese incalcari ale legii au legatura cu viteza excesiva prin citirea diagramei tahograf. Pentru defectiuni tehnice, o alta cauza a producerii accidentelor, politistii au suspendat putin peste o mie de certificate de inmatriculare.

Nereguli cu duiumul

Citeste si:

15 controale la nivel national si regional au fost destinate verificarii timpilor de conducere si de odihna de catre soferi.

Pe parcursul acestora au fost constatate 6 infractiuni la regimul transportului rutier de persoane, s-au retras 2 licente de executie si s-au aplicat 127 sanctiuni. Totodata, au fost intocmite 47 procese-verbale pentru lipsa licentelor de transport si/sau executie si au fost retinute 107 permise pentru suspendarea dreptului de a conduce, ca urmare a defectiunilor tehnice constatate la mecanismul de directie si/sau sistemul de franare. De asemenea, in decembrie 2005, 736 de certificate de inmatriculare au ramas in custodia politistilor, iar in 33 dintre cazuri mijloacele de transport au fost sigilate. Reprezentantii Politiei Romane si cei ai Federatiei Nationale a Sindicatelor Soferilor din Romania s-au intalnit, zilele trecute, pentru a pune la punct o serie de detalii privind circulatia rutiera in siguranta.

Au fost stabilite, de comun acord, activitati de popularizare a noilor reglementari privind circulatia pe drumurile publice la sediul marilor operatori de transport public de marfuri si persoane, precum si organizarea de actiuni si controale comune pentru reducerea numarului accidentelor rutiere, pentru stoparea pirateriei in transportul de persoane, precum si pentru respectarea timpilor de odihna de catre conducatorii auto. Totodata, s-a stabilit redactarea unui document comun, prin care sa se solicite Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale amenajarea de spatii care sa asigure parcarea, in conditii de siguranta, a autovehiculelor destinate transporturilor, astfel incat sa se creeze posibilitatea respectarii timpilor de odihna si repaus.