Cred ca eu si domnul presedinte Basescu nu am inteles nimic din francofonia asta. Motivul e simplu: nu stiam franceza si am incercat si eu, si dumnealui sa adaptam francofonia dupa tiparele noastre. Am dat-o pe glume, am alergat dupa ciudati ce ne pareau accesibili, am fredonat refrene ce ne pareau cunoscute. Basescu facea glume cu ziaristii pe tema Congo, se adresa presedintilor cu "Bon soar mister president", ii rupea reverul lui Tariceanu sa-i traduca si lui ceva, tragea de Sirac la propriu cind acela simula familiaritatea, fugea de la primirea oaspetilor, nu stia pe unde sa-i bage mai repede pe oaspeti la dineu ca sa scape de ei.

Eu urmaream cu aparatul foto burkinezi dormind, de cite ori era pomenit numele, sau aparea Diouf, secretarul general al Francofoniei, chicoteam ca mereu pe Bim Bam Buf mi-l inchipuiam astfel, un fel de Pasari-Lati-Lungila. Si cu toate aceste smecherii de romåni, francofonia a trecut si peste mine, si pe linga presedinte ca un eveniment care trebuia sa treaca cit de repede posibil. Un eveniment in care am inghetat in poza dimboviteanului depasit de situatie, dar cu demnitatea neatinsa, ca, deh, Doamne, nu am facut gafe mari, ca eram intre prieteni si ni se permitea. Un soi de gheata pe spinare am avut amindoi si avalansa de negri si francezi ne-a dat masura smecheriilor. Nasol e sa tot ciupesti limita smecheriilor. O dai in rinjet.

Dar fiindca sint romån, cum spusai, trebuie sa-mi dau si eu cu parerea despre francofonie, desi nu le stiu limba.

O senzatie ciudata am avut cu negrii. Era de ris cu ei. Slabi si desirati. Cu tot soiul de camere de luat vederi de prin anii saptezeci, cu tot soiul de imbracaminti si pierderi prin Palat. Dar stiau franceza. Franceza ii cobora din copaci. Umblam cu o intrebare prin tot somatul asta: "Va e foame?", dar uite-ai dracului nu mureau de foame pe salile Parlamentului, ci il admirau pe Ceausescu pentru cladirea aia uriasa si-mi ziceau: voi cu ce va laudati? Ceva concret nu aveam. Ce sa le explic unora prin semne, cind ei aveau evidente. Sa ma laud cu presedintele meu? Era mai caraghios decit presedintii imbracati curcubeic.

Sa va mai spun ca reportajele erau de la televizor? Da, baieti, va place sau nu, dar reportaj de la televizor scriu si eu ca si ceilalti colegi. Iar voi ati vazut citit/auzit reportaje, relatari facute de la televizoarele din Parlament. Reporterul atingea plasma ca sa simta francofonia. Zece minute erai introdus in sedinte, plen, apoi exclus, dat afara protocolar. Asa ca-ti raminea sa filmezi de la televizorul oficial secvente, sa urmaresti cum Basescu il hartuia pe Tariceanu, cum Basescu spunea ineptii catre Sirac tot la televizor, sa urmaresti adormirea vreunui negru tot la televizor, sa admiri rochiile negreselor tot in fata ecranului. Reportajul de fata e unul din fata televizorului. Din motive de securitate, n-am pipait lumea francofoana, nu. Reporterii albi pindeau reporterii negri. Reporterii romåni pe cei bulgari. Reporterii negri pe francezi. Francofonia a inchis rechinii nelinistiti ai presei in aceeasi cusca. Singuri, ziaristii isi ridicau intre ei poalele spre a poza ceva dedesubturi. |mi privesc pozele: negru adormind, altul decit la PRO TV, plasma vazuta dinspre paharele de suc si de cafea, un negru stind cu microfonul in genunchi in fata unei plasme spre a capta sonorul discursului lui Sirac.

Francofonia a fost. A aratat un sir nesfirsit de oglindiri. Unii se uitau la ceilalti si nu se recunosteau. Ziaristii intre ei, basestii intre ei. Mocofonia asta n-a speriat insa pe nimeni. Fiecare si-a facut la maxim datoria. Organizatorii au dat aiurea acreditarile. Ceausescu si el. Biroul acreditari era condus de un domn colonel - asa i se spunea si acest domn colonel dadea senzatia aia ca tot Ceausescu se bucura de venirea atitor frati de-ai lui si ca are cu ce se mindri Ceausescu al nostru. Ziaristii au venit 1.000 in loc de 400, cit se preconiza. Sefii de bucatarie nu au mai dat mincare ziaristilor decit in limita tichetelor.

Duerte din Capul Verde a tras un pui de somn (vazut la televizor! - deci, autentic), Allam-Mi din Ciad zacea peste Mindaoudou din Niger. Iar Sritthirath din Laos zimbea ca prostul la Ramazani Baya, iar Benaissa, Modert, Conde, Aboulnaga, Bedjaoui, Vanuaropa, Ghannouchi, Makounza, Ramgoolan, Dileita, Banny, Santaloria, Djibril, Truong My Hoa, Nduwimana, Guebuza, Freiberga, Sambi, Yayi Boni, Vieira, Ould, Eyadema Gnassingbe, Bozize, Toure, Ravalomanana, Abdoulaye, Sassou Ngueso, Compaore, Obiang Nguema Mbasogo, Bondo Odimba au participat. Tema era si ea de maxim interes: computere la toata lumea. Iar ziaristii n-au prea admirat aceasta tema. Asa cum nu au prea auzit din cauza plasmelor inchise discutiile pe teme de reala actualitate. Probabil si astea aranjate dinainte. Fiindca, in ultima zi de somat, avioanele erau gata de plecare incepind cu ora 13. Deci, lumea de prim-ministri, de presedinti, de ministri a fost bagata in avion cum a fost si coborita. Vorba unui cintec de pe vremea lui Ceausescu:
"Ne cunoaste lumea toata,
cind voiosi pornim in ceata,
sintem veseli, inimosi, buni
prieteni curajosi!
La Clubul Voiosiei intrecerea
e-n toi,
se ride, se spun glume,
veniti, copii, si voi.
Mult stimatul nostru soare
Este membru de onoare
De pe cer privind in jos
Ride ca si noi voios.
Pasarele cintatoare le poftim
la sezatoare
Numai cucul pe uluc sta deoparte
singur cuc".

Unde Clubul e francofonia, Soarele este Sirac, Cucul este neinvitatul, cica, suspectatul Libanului.