Si-au pierdut rostul in favoarea noilor gadgeturi moderne, luind drumul debaralei si mai apoi al containerelor de gunoi. Obiecte dintre cele mai obisnuite, care acum zece ani erau indispensabile pentru uzul cotidian, au devenit pentru generatiile de astazi piese de muzeu. Mai mult, unele dintre ele, cum ar fi peria pentru spalat sticle, constituie pentru adolescenti adevarate "curiozitati" ale trecutului. Tehnologia si presiunile marketingului au vinat tigrii din carpetele care acopereau peretii gospodariilor autohtone, tot asa cum mileul de pe televizor si bibelourile din vitrina nu mai sint in acord cu noile tendinte de design interior. Doar nostalgicii, colectionarii si persoanele cu tabieturi mai pastreaza cite ceva din "uneltele" de altadata.

Fara balerine si betivi

In urma cu 20 de ani, aproape orice familie urbana de clasa mijlocie pastra in "camera buna" (sufrageria) masa din centrul incaperii decorata cu o vaza din cristal sau din portelan, asezata peste mileul macramé, cel din urma de cele mai multe ori din productie proprie. "In comunism, masa reprezenta un fel de centru al vietii de familie. Acolo se stringeau la diverse ocazii rudele si musafirii, unde serveau toate felurile de mincare. O data ce televizorul a inceput sa transmita nonstop, sufrageria s-a transformat intr-un spatiu folosit zilnic, iar masa a fost inlocuita cu masuta de cafea, unde invitatii mai servesc doar snacks-uri", spune etnologul Gabriela Cristea. La rindul lor, mileurile au disparut din spatiul locativ pe de-o parte pentru ca romanii le-au catalogat drept kitschuri, iar pe de alta pentru ca femeile nu mai au timp pentru crosetat.

Nici portelanurile "Balerina", "Pescarul", "Betivul" si "Ciobanul" nu au trecut cu bine de tranzitie, fiind lichidate din majoritatea vitrinelor. "La noi la romani, casa in sine este un bibelou. Trebuie sa expui tot ce ai mai bun. Perdeaua, covoarele si carpetele, toate aveau un rol important in apartament, care trebuia oricum sa fie imbracat. In plus, carpetele de la oras sau paretarele de la tara mai aveau un scop - acela ca tineau de cald", explica etnologul.

Citeste si:

Bula locatarului

Desi consumul de apa minerala al autohtonilor este de patru ori mai mic decit media europeana (datele Societatii Nationale a Apelor Minerale), apetitul local pentru produsele din industrie a crescut semnificativ dupa 1989. Treptat, oamenii au renuntat la clasicul sifon, prezent pe masa aproape zilnic. Sifonariile de cartier sint majoritatea pe butuci, iar cele care mai functioneaza deservesc populatia in virsta sau pe cea cu venituri foarte mici. Inainte insa de sucombarea miniindustriei, sticlele de sifoane au trecut prin mai multe etape de design.

La inceput, recipientele erau din sticla, prevazute cu un mecanism de capsulare. Intre timp au aparut capsulele refolosibile pentru carbogazificarea apei, iar mai apoi a facut senzatie capul de sifon cu tub anexat, care putea fi montat inclusiv la sticlele din plastic. "Societatea de consum in care traim face presiuni mari asupra noastra pentru schimbarea produselor. Marketingul, publicitatea, toate ne forteaza sa tinem pasul cu progresul si sa renuntam la vechile obiceiuri si modele de consum. Faptul ca nu mai bem sifon si nu mai reparam brichete ieftine este un semn atit al apropierii de lumea civilizata, dar si al bunastarii populatiei", considera sociologul Alfred Bulai. Tot cu ani buni in urma, romanii puteau sa-si stinga setea la cismelele stradale, care in prezent fie nu mai exista, fie sint nefunctionale.