Filmele "Mihai si Cristina", "Poveste la Scara C" si "Marilena de la P7" vor fi proiectate pe 26 septembrie, la Institutul Cultural Roman (ICR), in memoria regizorului Cristian Nemescu si a sunetistului Andrei Toncu, care si-au pierdut viata la sfarsitul lunii august, in urma unui tragic accident. In afara de proiectia celor trei scurtmetraje semnate de Cristian Nemescu, vor fi expuse si fotografii realizate de Andrei Toncu in timpul filmarilor la scurtmetrajul "Marilena de la P7".

Scurtmetrajul "Mihai si Cristina" a fost realizat in 2001 si are in palmares o serie distinctii, printre care: Premiul de Popularitate la Festivalul Alternative de la Targu Mures, Premiul Best International Debut la Festivalul de Scurtmetraj Message-to-Man de la Sankt Petersburg, Premiul Special al Juriului si Premiul de Popularitate la "Young European Cinema" Torun, Polonia. "Poveste la Scara C" - scurtmetraj produs in 2003 - este un film despre seductie si dragoste in lifturile de la periferia Bucurestiului, fiind distins cu Marele Premiu la "NYU International Student Film Festival", SUA, premiul pentru

Cel mai bun film studentesc la Festivalul Alternative de la Targu Mures. "Marilena de la P7" este o poveste realista si plina de umor despre relatia dintre un baiat de 13 ani si tanara prostituata Marilena. Filmul a fost distins cu Premiul pentru Scurtmetraj la Transilvania Film Festival - TIFF. Mediumetrajul, finalizat in 2006, a fost selectionat la Cannes in "Semaine de la Critique", la Festivalul International de Film din Brooklyn (SUA), precum si la festivalurile de film de la Salonic, Milano, Edinburgh.