Muzeul National al Literaturii Romane (MNLR) gazduieste miercuri, 20 septembrie, conferinta si expozitia "Léopold Sédar Senghor - poetul-presedinte", manifestare de omagiere a poetului-presedinte senegalez, L.S. Senghor, cu prilejul implinirii a 100 de ani de la nasterea sa, si care se inscriie in ciclul de evenimente ale Anului Francofoniei in Romania.

Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Roman in parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Secretariatul General al Francofoniei, cu sprijinul Ambasadei Belgiei in Romania, Maison Internationale de la Poésie, Alliance Belgo-Roumaine si MNLR, cuprinde trei parti distincte: expozitia de fotografii "Léopold Sédar Senghor", care va fi deschisa in perioada 20-30 septembrie; lansarea si prezentarea volumelor "Léopold Sédar Senghor - Genese d’un imaginaire francophone" de Jean-Michel Djian (Editura Gallimard), "Léopold Sédar Senghor. De la negritudine, la civilizatia universalului" - o antologie de texte ale autorului (selectie si traducere: Radu Carneci si Mircea Traian Biju) si "Totem" - o antologie de poezie francofona din Africa si Caraibe, in care este cuprins si L. S. Senghor (versiune romaneasca de Sanziana Colfescu-Dragos, Gheorghe Dragos, Radu Carneci), aparuta la Editura Institutului Cultural Roman; conferinta cu o serie de comunicari si interventii referitoare la contributia lui Senghor la dezvoltarea si raspandirea francofoniei in lume, sustinute de Abdelaziz Kacem, Charles Carrere, Moussia Haulot, Sarah Carrere, Ecaterina Evanghelescu.

Vor participa reprezentanti ai ambasadelor Belgiei, Senegalului, Tunisiei, Frantei si Braziliei la Bucuresti.
Léopold Sédar Senghor (1906-2001), primul presedinte al Senegalului, intre 1960-1980, a marcat istoria secolului al XX-lea ca parinte al ideii de "negritudine" si ca un aparator al "metisajului cultural". Poet si eseist, Senghor a primit numeroase premii si distinctii pentru activitatea sa artistica. A fost membru al multor academii, universitati si organizatii internationale, iar in 1983 a devenit membru al Academiei Franceze.

Timp de peste o jumatate de secol, viata, opera artistica si activitatea politica ale lui Senghor au avut un numitor comun: francofonia, care, pentru fostul presedinte al Senegalului, a fost "acest umanism integral care se tese in jurul Pamantului: aceasta simbioza de energii adormite ale tuturor continentelor, ale tuturor raselor, care se trezesc la contactul caldurii lor complementare", dupa cum scria el in revista "Esprit", din noiembrie 1962.