Timp de trei zile, incepand de vineri, 15 septembrie, manifestarea principala o va constitui, intre orele 12.00-19.00, targul mesterilor populari si va consta in demonstratii practice ale creatorilor populari din diferite zone ale tarii. Cu acest prilej acestia vor scoate la vanzare oale, strachini, linguri, masti, icoane, turta dulce, vin si plante. Targul propriu-zis va fi insotit si de alte multiple atractii.

In deschidere intalnirea cu Dumitru Zamfira si taraful sau, apoi "Zii mai lautare!" cu Mioara Velicu - Tecuci, lansari de carte - "Tara Lapusului" de Corneliu Mirescu si "Invierea si reinvierea in riturile, credintele si obiceiurile romanilor" de Nicolae Bucoveanu; mesteri populari in medalion - Venturia Suciu din Cojocna - Cluj (tesaturi) si Ioszef Molnos din Corund - Harghita (olarit).

Sambata, 16 septembrie, Ansamblul folcloric din Tara Vrancei, coordonat de Maria Murgoci, prezinta "Roadele toamnei"; urmat de lansarea CD-ului "Vechi cantece aromane" interpretate de Gheorghe Celea. Vasile Cocolos ne plimba apoi "Cu flasneta prin targ"..., pentru a asista, in continuare, la dialogul muzical dintre Elena Merisoreanu si Alin Suceveanu. Catre orele amiezii vor fi prezentanti, in medalion, mesterii populari: Palaguta Barlea din Giulesti - Maramures (podoabe populare), Constantin Mihaiu din Campulung Muscel - Arges (instrumente muzicale) si Viorica Copaci din Rasnov - Brasov (tesaturi).

Citeste si:

Duminica, 17 septembrie, vom putea urmari "Calusarii - Sarbi" din Magura - Olt, conducator Florin Turianu, "De pe plaiuri morosene"... muzica populara cu Ionut Sidau din Bucuresti, "Ma cunosc ca-s salajana" cu Ileana Domuta Mastan din Zalau, "Murfatlar de poama rara" cu Aneta Stan din Bucuresti si din nou medalioane ale mesterilor populari: Avram Rosca din Balaceana - Olt (prelucrarea lemnului), Antoaneta Nadu din Bechet - Olt (tesaturi), Cornel Sitar din Baia Mare (olarit).

Pe intreaga durata a targului, animatia va fi asigurata de actorul Alexandru Nicolae Mihai, care-i va imbia pe vizitatori cu cozonaci, placinte, floricele de porumb...