Romania e la coada europei in privinta medicinei moderne. Romanii care asteapta un transplant de organ intimpina mai multe piedici decit sprijin.

"Din punctul de vedere al realizarii transplantelor de organe, Romania poate fi comparata cu Moldova si Bulgaria. Ungaria este deja in alta lume", spune Victor Zota, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant (ANT). Motivele care tintuiesc aceasta ramura a medicinii moderne din Romania la coada Europei sint in numar de trei: legislatia anevoioasa, lipsa unui contingent numeros de cadre pregatite pentru a coordona sistemul de transplant si numarul extrem de mic de donatori.

Un alt fel de moarte

Cea mai mare confuzie care se face atunci cind vine vorba despre recoltarea unor organe pentru efectuarea de transplanturi este cea intre moarte cerebrala si moarte clinica.

"Moartea cerebrala inseamna deces. Creierul nu mai functioneaza, fara nici un fel de posibilitate de a-si reveni. Moartea clinica este reversibila si nu se recolteaza organe de la persoane aflate in moarte clinica. Doar persoanele in moarte cerebrala pot fi donatori de organe", precizeaza Zota.

O persoana careia creierul a incetat definitiv sa ii functioneze trebuie identificata imediat, iar medicii trebuie sa mentina corpul in viata de la git in jos. "Daca primul moare creierul, cadavrul poate fi tinut in conditii fiziologice pentru a impiedica moartea inimii si stopul circulator. El este tratat cu medicamente si este conectat la aparate pentru ca organele transplantabile sa functioneze", explica directorul executiv al ANT.

Acesta este si motivul pentru care zvonurile despre furturile de inimi, ficati sau plamini din corpurile decedatilor sint privite de specialisti ca simple scorneli. "De la un om care a murit complet, caruia nu ii functioneaza nici inima, nici creierul, nu mai poti sa mai iei nimic. O persoana aflata in moarte cerebrala trebuie tinuta in conditii speciale, care nu sint la indemina oricui. Rinichii sint singurele organe ce se pot transplanta si de la persoane in viata", mai spune el.

12 donatori pe an

Pentru anul 2006, in Romania au fost aprobate, in limita fondurilor disponibile, 350 de transplanturi. Dintre acestea, 200 sint transplanturi de rinichi, 24 de inima, 24 de ficat, 13 de pancreas, doua de plamin si 87 de maduva. Transplantarea unui organ de la un pacient in moarte cerebrala costa de la 10.000 de euro (un rinichi) pina la 52.000 de euro (un ficat). Banii sint suportati din bugetul Programului National de Transplant, pacientul-primitor neplatind nimic.

Cea mai mare problema pentru cei care au nevoie de o astfel de operatie ca sa poata trai o constituie refuzul familiilor persoanelor aflate in moarte cerebrala de a se recolta organe interne. "Romania e aproape singura tara din Europa care cere acest tip de acord. Daca cineva din familia decedatului se impotriveste, nu poti sa te atingi de organele lui, chiar daca stii ca astfel ai salva citeva vieti", spune Zota.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.