Profesorii considera ca parintii nu comunica indeajuns cu copiii lor, ca bunul simt nu trebuie predat la scoala, iar jumatate din cadrele didactice spun ca nu este normal ca elevii sa-si negocieze nota cu dascalii lor. Acestea sunt numai o parte din rezultatele unui sondaj realizat in randul profesorilor, de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), in colaborare cu revista "Reader´s Digest".
Sondajul, realizat in premiera in Romania, pe un esantion de 770 de profesori de scoala generala si liceu, din sapte mari orase ale tarii - Cluj, Maramures, Constanta, Ialomita, Prahova, Bihor, Iasi - si Bucuresti, releva faptul ca parintii nu vorbesc cu copiii lor despre problemele specifice acestora si asteapta mai multe de la scoala.

87 la suta din dascali, multi dintre ei parinti la randul lor, afirma ca bunul simt nu se preda la scoala, ci parintii sunt cei responsabili de acest lucru. Aproape toti cei intervievati (98 de procente) considera ca parintii comunica prea putin cu copiii. "Parintii vin obositi de la serviciu si nu isi mai asculta copiii, nu au timp sa le citeasca sau sa le rezolve micile probleme. , le spun, iar copiii vin la scoala si povestesc ce se intampla acasa", spune Anisoara Militaru, invatatoare la Scoala "Spiru Haret" din Tandarei, judetul Ialomita. De asemenea, profesorii au constatat ca parintii nu vin la sedintele organizate la scoala, din lipsa de timp sau de interes, iar cand afla ca elevii se drogheaza sau au anturaje nepotrivite sunt foarte uimiti.

"Exista trei niveluri ale lipsei de comunicare, si anume intre parinti si copii, intre profesori si elevi si intre profesori si parinti", declara presedintele FSLI, Aurel Cornea.

Citeste si:

31% din dascali se plang de agresivitatea copiilor
Desi mare parte din rezultatele sondajului par ingrijoratoare, acestea sunt asemanatoare cu cele din statele vecine. Cristina Verona, redactorul-sef al "Reader´s Digest", spune ca "acelasi studiu, realizat in tari precum Ungaria, Polonia, Cehia, Croatia, Slovenia, a scos in evidenta aproximativ aceleasi probleme". 66% din profesorii chestionati ar dori sa le spuna parintilor "va rog, nu trimiteti copilul la scoala fara sa fi facut dus", iar 31% din acestia ar spune ca "uneori copilul dumneavostra este agresiv". De asemenea, dascalii sunt contrariati de atitudinea parintilor cand vine vorba de temele pentru acasa, astfel incat 86% din respondenti sunt de parere ca "a ajuta copilul la lectii nu inseamna a-l lasa sa copieze referate de pe Internet".

Parintii, vesnic nemultumiti

Anisoara Militaru, invatatoare, povesteste despre o mama care se tot plangea ca fetita ei nu va ajunge la standardele pe care le doreste ea. "Copilul nu vorbise pana la 3 ani si mama credea ca acest lucru o va afecta toata viata. Dupa lungi discutii, am convins-o pe mama sa mearga la psiholog, pentru ca problema era a ei. Fetita suferea doar de timiditate din cauza parintilor care ii inabuseau personalitatea", spune aceasta. Astfel, dascalii sunt de parere ca parintii nu mai au puterea sa vada calitatile propriilor copii. Potrivit sondajului, 91% din profesori ar dori sa le spuna parintilor: "Nu cred ca va dati seama ce copil minunat aveti!". Pedagogii sustin ca odraslele ar trebui laudate pentru o tema realizata cu mult efort, chiar daca aceasta nu este perfecta