- Va propun un joc, ca tot dialoghez cu un artist. Pentru cateva minute, dvs, Silviu Biris, actor la Nationalul Bucurestean ocupati fotoliul directorial al Nationalului. In calitatea mea de ziarist va adresez urmatoarea intrebare: care au fost motivele pentru care, domnule director, l-ati declarat pe Silviu Biris societar al Nationalului?

- Din capul locului doresc sa deschid o paranteza. Eu am aflat ca sunt societar al Nationalului in urma cu doua saptamani.

- Nu-mi vine a crede. Dupa cate imi amintesc a fost o festivitate unde s-a ciocnit un pahar de sampanie insotit de mini-alocutiuni.

- Nu am fost anuntat, nu am stiut nimic. Ma grabesc sa va raspund. Sunt un ardelean onest, cu frica lui Dumnezeu, cu cei sapte ani de acasa si, atunci cand un om imi face un bine, nu-l uit. Cred ca sunt un actor cu perspectiva, de vreme ce un rafinat om de teatru ca Dinu Sararu a socotit ca mi se cuvine onoarea de a trece in randul societarilor.

- Urmarind cu atentie sub ce baghete regizorale ati evoluat in cei peste 10 ani de cariera, am observat ca ati avut parte de nume sonore.

- Este adevarat. In facultate am lucrat cu regizori incepatori, caci acolo mi-am facut ucenicia. O data intrat la National am avut noroc sa lucrez cu regizori de prima mana, dar, din pacate, am avut parte si de unii mai putini dotati. Eu socot ca este bine sa te intalnesti din start cu mari regizori. Este perioada de acumulare. Sa va mai spun un adevar. Mai greu ii este regizorului care are de modelat un
ucenic.

- De-a lungul anilor, trei doamne ale scenei romanesti au emis idei negative in privinta unor tineri actori. Este vorba de doamnele Margareta Pogonat, Dina Cocea si Aime Iacobescu. Voi reproduce numai din declaratiile ultimei citate: "Actorii de acum scuipa pe jos, arunca tigarile pe unde vor si pe unde nu vor... Eu, cand am intrat in teatru, erau marile nume ale Nationalului, care dupa ‘90 au disparut. Ne lipeam de pereti cand treceau prin fata noastra si cand deschideai usa teatrului uitai tot, si cine esti, si cum te cheama. Nimeni nu venea in ultimul moment ci cu cel putin o ora si jumatate, doua inainte. Acum, totul e sa socheze".

- Da. Observatiile facute de onroabilele doamne sunt adevarate. Cred ca din partea mea si a colegilor mei de generatie, niciodata nu vor observa asemenea comportamente, dar din pacate traim in era condusa de calculatoare, de violenta, de pornografie, atat pe ecrane cat si pe sfanta scandura a scenei. Trebuie sa facem in asa fel incat sa luam aceste triste adevaruri sa le condamnam si sa luptam impotriva lor cu toata sinceritatea noastra, cu talentul nostru. Dupa mine ca prima masura as confisca toate telefoanele mobile.

- Vorbe frumoase dar, racila este atat de profunda incat cu greu o vom invinge. Mai zilele trecute m-am intalnit cu un tanar actor de la National cu care doream sa schimb niste idei, dar respectuos si-a cerut scuze ca are spectacol si mai sunt 10 minute pana la gong, aici este buba. Din pacate multi tineri actori nu merg la teatru pentru a arde povestind trista sau vesela drama a piesei. Multi merg la teatru precum un functionar la minister.

- Nu sunt de acord. Eu vin cu doua ore inainte de primul gong si ca mine sunt majoritatea colegilor.

- Eu ma refeream la foarte tinerii actori.

- Imi pare rau dar nu raspund la aceasta intrebare.

- Ce calitati trebuie sa aiba un tanar pentru a fi un bun actor?

- Sa aiba chemare, sa-i arda buza dupa teatru, sa nu confunde teatrul cu un serviciu oarecare, sa vibreze in permanenta, sa respecte meseria si spectatorul, sa nu poata trai fara sa joace, sa aiba voce buna si fizic agreabil, sa aiba cultura si sa citeasca permanent.

- Un coleg de meserie, actor remarcabil, mi-a declarat ca refuza sa joace alaturi de absolventi de la facultatile particulare pentru ca sunt deficitari si la capitolul pregatire si la capitolul talent. Ce parere aveti?

- Este ceva adevar, dar sa nu generalizam. Eu am prieteni care au terminat la "particular" si sunt foarte talentati. In toate se cere masura.

- Unde va odihniti, domnule actor?

- Acasa, dar nu inteleg intrebarea.

- Eu v-am cautat acasa si ce mi-a fost dat sa aud m-a speriat. Un grup de copii facea un zgomot infernal.

- Copiii mei nu ma deranjeaza. Am doi copii minunati. Marea mea bucurie pe acest pamant. Nu ei sunt baiul. Acasa nu ma pot odihni din cauza barului de langa noi.

Citeste si:

- Va privesc si ma mir. Astazi, sa vad un actor tanar, tata a doi copii??? Nu-i obositor, nu-i greu, nu-i tracasant?

- Am mai spus-o. Nu stau sa ma gandesc la lucrurile care devin ignorante in viata mea. Asa am hotarat sa fac actorie, asa m-am hotarat sa ma casatoresc cu o fata frumoasa si talentata. Pardon. Cea mai frumoasa.
Doresc sa fac o precizare foarte importanta: copiii mei au fost doriti. Cel mai frumos rol, cel mai minunat si incantator rol al meu e cel de tata. Cand vorbesc despre copiii mei mi se umezesc ochii.

- Emotionante cuvinte. Dar sa revenim la oile noastre. Ce-i aia Ionescapade?

- Un experiment artistic foarte frumos realizat de Andreeea Vulpe, care s-a jucat doar o singura data la "Casino Victoria". Nu doresc sa vorbesc mai multe pentru ca am fost, ca sa folosesc un eufemism, fraieriti.

- Imi pare rau dar pentru ca stam de taina in liniste si pace, va intreb: sa joci Ionescu la un Casino nu este o impietate. Este un foarte mare dramaturg.

- Nu! Regizoarea a dorit sa-l aduca intr-o varianta muzicala. Nu a fost vorba de o piesa anume, ci despre un amalgam cu personaje din opera lui.

- Ce a jucat Silviu Biris?

- Am avut moment de proza, am cantat si am dansat.

- In reclame publicitare ati aparut?

- Foarte rar si numai daca am fost foarte bine remunerat. Sunt atent ca potul sa nu-mi afecteze imaginea. Am nevoie de bani, dar nu accept orice fel de compromis.

- Cum au fost anii de institut?

- A fost cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Am intrat din primul foc. Trebuie sa precizez ca am facut un an la particulari. Acum cand stam de vorba, realizez ca in primii mei ani de institut nu prea ma vedeam facand asta, dar nu stiam de ce. Din anul patru lucrurile au cunoscut un curs ascendent. Incepusem sa ma afirm.

- Da, acumularile cantitative si-au spus cuvantul. L-ati facut pe Rica Venturiano. Sincer sa fiu nu va vad in rol. Deci va intreb ce ati adus nou?

- Asa cum ma vedeti, atletic, corpolent, am facut din el o caricatura. Dar l-am faut din interior. Chiar l-am interpretat cu multa bucurie. Apoi am venit cu inteligenta mea, mica sau mare, cu sensibilitatea si abilitatea pe care personajul le are. Nu am apelat la artificii pentru ca am dorit caricaturizarea din interior. A nu se uita ca Rica credea in seriozitatea fiintei lui. Marturisesc ca in ce ma priveste, deci in sinea mea, nu credeam nici o data ca il voi putea juca pe Caragiale pentru ca socoteam ca nu am nici un fel de date care sa ma poata apropia de un personaj al marelui dramaturg. Se pare ca m-am inselat de vreme ce specialisti in ale teatrului m-au incurajat. Fara falsa modestie, acum, dupa un numar de ani de meserie indragesc sa sustin ca pot juca un june cu toate ca am nasul mare, pot face un personaj comic pentru ca am nasul mare, pot realiza un travestit, de ce nu un Hamlet. Nu exagerez. Ma analizez continuu, dialoghez cu mine, iar acasa am un critic sever in care cred.

- Dati-mi voie sa va citesc cateva ganduri: "Nu cred in libertatea totala a artistului. Lasat de capul lui, liber sa faca ce vrea, sfarseste prin a nu face nimic". A zis-o Fellini. E adevarat?

- Da, este adevarat. Eu simt nevoia regizorului.

- Ati avut conflicte cu regizorii?

- O, ho, ho! Din capul locului trebuie sa punem ghilimelele de rigoare. Mai direct am avut "conflicte constructive".