Printre toate indeletnicirile artistice, cinematografia este nu numai una dintre cele mai noi, ci si, cu siguranta, una care, prin natura si geneza ei, era aproape predestinata sa devina o industrie. Cind, la sfirsitul secolului 19, faimosul tren intra in gara, inspirindu-le spaima spectatorilor pironiti in scaunele din sala fratilor Lumiere, aceasta emotionanta scena anunta inceputul unei noi ere. Primul film realizat vreodata nu numai ca avea un subiect industrial, inaugurind, intr-un fel, secolul 20, cu toate problemele si angoasele unei modernitati din ce in ce mai trepidante; el reprezenta, pur si simplu, o arta industriala, cu o estetica de inceput care era fidela originii sale tehnice.

Anii ’90: Nicolaescu vs. Pintilie

Banii au jucat, de aceea, un rol mult mai important in cinematografie decit in celelalte arte si orice regizor aspirant stie ca, daca nu va reusi sa fie un bun "fund raiser" sau macar sa gaseasca un producator cu aceste calitati, risca sa ramina fara opera, ceea ce nu e cazul, sa spunem, pentru un scriitor. O data ce ideea si scenariul exista, primul pas in orice productie de film este stringerea de fonduri.

Citeste si:

In Romania anilor ’90, taberele din cinematografie se imparteau inca de aici. Pe de o parte, productia de film pe bani publici, in general mediocra din punct de vedere artistic si corupta cind era vorba despre fondurile alocate de diverse comisii si organisme ale Ministerului Culturii, ai caror membri erau, cel mai adesea, fie chiar regizorii care urmau sa beneficieze de finantari, fie amicii lor politici. Pe de alta parte, cineastii disidenti, care boicotau sursele de bani oficiale si apelau, contra curentului, la fonduri din strainatate, in special pe filiera franceza.

Bani publici si bani privati

Astazi, lucrurile stau diferit. Cu toate ca legea din 1994 a sponsorizarii nu a fost inca modificata, asa cum promisese Alianta D.A. prin vocea ministrului de atunci, Mona Musca, lucrurile au inceput sa se miste in ceea ce priveste atragerea de fonduri private, foarte probabil datorita atit abilitatilor persuasive ale regizorilor si producatorilor, cit si maturizarii companiilor din Romania, care nu mai vad sponsorizarea unei activitati artistice ca pe o actiune aducatoare de pierdere neta. De asemenea, Centrul National al Cinematografiei a inceput sa functioneze si, in ciuda unor rateuri care au mai aparut la concursurile din anii trecuti, se pare ca ultimele reorganizari si reforme vor exclude posibilitatea minariilor, institutia beneficiind, de anul acesta, si de un buget substantial majorat.