Potrivit lui Hardau, la nivelul tarii au fost recorectate de reprezentantii Ministerului Educatiei 1.839 de lucrari, din care peste 1.300 au fost supraevaluate inainte. Ministrul a spus ca au existat lucrari la care la cea de-a treia sau a patra corectura, realizata de oficialii ministerului, nota a fost cu 1,5 puncte mai mica decit cea acordata de corectori in centrele de examen din judete.
"Voi lua masuri foarte drastice, dar in cadrul regulamentului, impotriva tuturor cadrelor didactice care au participat la aceasta fraudare. Nu e normal sa avem lucrari de zece cu greseli de gramatica (…) Am luat o decizie ca toate judetele sa recorecteze zece la suta din lucrari si sa-si prezinte situatia, iar apoi voi face sondaje de veridicitate", a spus ministrul. Mihail Hardau a adaugat ca, in urma acestei analize, ar putea fi sanctionati si inspectorii scolari generali din judetele in care au fost gasite nereguli.
Hardau: Peste 10% din lucrarile de la BAC vor fi recorectate
Ministerul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa la Alba Iulia, ca cel putin o zecime din lucrarile de la bacalaureat vor fi recorectate in toate judetele, apoi se va face o analiza, transmite Mediafax.
7plus.ro - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Hardau: Peste 10% din lucrarile de la BAC vor fi recorectate":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
