"Sutieneee... Ciorapei... Hai la chiloti din Nemtia!" Cam asa se striga la iesirea din Valcea spre E 81, unde "intimitatile", mai carpite, mai patate sunt la ordinea... trotuarului. Nu ca ar fi auzit ambulantii de "cerfiticate" d-alea de calitate, dar daca tot nu-i intreaba nimeni de sanatate, de ce nu? Prin statiuni, alta viata

Te mai miri ce face saracia din om. Dar ce face omu’ din nimic... Si cum romanul e inventiv, nevoie mare, cand il apasa foamea isi vinde si camasa de pe el. N-o mai da gratis, cum se spune in proverbe. La iesirea din Valcea spre celebra capitala vanzatorii ambulanti cica isi fac targ. Pe-o straduta laturalnica, care da spre E 81, se insira tarabe de te doare ochiul. Tarabe... adica o paturica, un scaunel pliant, o bucata de celofan si toale pe alese.

Printre "bascheti" netociti in bot si blanuri artificiale iti fura atentia chilotaraia colorata, sutienele in bataia vantului si ciorapi strategic aranjati. Pretul? Pai cat te lasa inima, oricum cateva zeci de mii, nu ca la magazinele astea "unde toate e scumpe". Si sa vezi ce concurenta... Acolo se vine cum se crapa de ziua, sa prinzi un loc de "stationare". Marfa asta second, made in Germany, dar putin furata, e burdusita prin saci de rafie, cu miros din acela greu.

Cum te arati interesat, cum sar ambulantii pe tine. "Hai, frumoaso, sa iti dau ceva de calitate! Uite, chilotul il iei cu 10.000 bucata. Cauti acolo si iei ce doreste inimioara matale. Mai am si altii daca vrei!", imi spune o vanzatoare, ce-i drept mai bronzata.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.