Potrivit unui sondaj efectuat recent de compania germana de cercetare GfK si publicat in "The Wall Street Journal", locuitorii vechiului continent cumpara in acelasi stil, indiferent de sex. Si pentru barbati, si pentru femei, pe primul loc in topul motivelor pentru care cumpara se afla "nevoia", iar pe ultimul - dorinta de a purta o marca renumita.

Profil de cumparator

Europenii sub 30 de ani fac cumparaturi impulsive, se tin in pas cu moda si la curent cu perioadele de solduri. Studiul releva si anumite particularitati nationale. Rusii fug de articolele fabricate in China. Grecii conduc in topul shopoholicilor. Germanii si austriecii achizitioneaza dupa pofta inimii, iar turcii sint cei mai buni in a detecta soldurile. Din toata Europa, francezii se sinchisesc cel mai putin de ultima moda. Numai in 2004, europenii au dat 355 de miliarde de euro pe haine si incaltari.

Citeste si:

Vacanta online

Conform unor statistici furnizate de Forrester Research, piata vechiului continent de cumparaturi online este dominata de englezi. In acest an, fiecare dintre cei aproximativ 100 de milioane de shopperi europeni de pe Internet (minus "insularii") cheltuieste o medie de 1.000 de euro. Prin comparatie cu ei, britanicii sparg 1,744 per capita. Potrivit reprezentantului Forrester, peste o treime din aceste fonduri se duc pe bilete de avion si vacante, mare parte din bani fiind incasati de site-urile de turism. Pentru 2011, se anunta 263 de milioane de euro cheltuiti pe Internet, plus faptul ca shopperii virtuali britanici ii vor devansa pe cei americani, campionii en titre ai achizitiilor online. Forrester anticipeaza si ca in urmatorii cinci ani e-comertul va inregistra o explozie de cumparaturi de haine si electronice.