Elevii claselor a VIII-a trebuie sa puna serios ''mana pe carte''. Notele mici obtinute la simularea probei de Limba si literatura romana din cadrul testelor nationale demonstreaza acest lucru. La nivelul intregii tari, procentul de promovabilitate la simularea acestei probe atinge, conform Serviciului National de Examinare si Evaluare (SNEE), aproape 50,07 la suta.

Cu alte cuvinte, doar jumatate dintre elevii participanti au reusit sa obtina note peste 5.
La simularea acestei probe au participat 131.525 elevi. Cea mai mare promovabilitate s-a inregistrat in judetele Vrancea - 68,60 la suta, Brasov - 66,99 la suta si Tulcea - 58,79 la suta.
Cele mai scazute procente de promovabilitate sunt in judetele: Covasna - 28,09 la suta, Harghita - 32,59 la suta si Calarasi - 35,34 la suta.

In Capitala, potrivit Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), procentul de promovabilitate la simularea probei de Limba si literatura romana a fost de 47,95 la suta. Astfel, dintre cei 14.809 elevi prezenti la simulare, 7.739 au fost respinsi, iar 7.070 au fost admisi. Cea mai buna promovabilitate s-a inregistrat in sectorul 1 - 54,29 la suta - si in sectorul 6 - 50,76 la suta.

Cel mai scazut procent de promovabilitate este in sectorul 3 - 44,01 la suta. Dintre cei 14.809 elevi participanti, doar 22 au reusit sa obtina nota 10: sectorul 1 - 12 elevi, sectorul 2 - 5 elevi, sectorul 4 - 2 elevi, sectorul 5 - un elev si sectorul 6 - 2 elevi. Nici un elev participant la simulare, din sectorul 3, nu a reusit sa ia nota 10.

Citeste si:

Test si pentru SNEE

In ceea ce priveste situatia pe transe de medii, ISMB precizeaza ca 2.104 elevi au obtinut note cuprinse intre 5,00 si 5,99, 1.534 elevi au luat note intre 6,00 si 6,99, 1.409 elevi au primit note cuprinse intre 7,00 si 7,99, 1.258 elevi au obtinut note intre 8,00 si 8,99 si 753 elevi au primit note intre 9,00 si 9,99.
Cel mai mare numar de participanti care au obtinut intre 5,00 si 5,99 s-a inregistrat in sectorul 2 - 415 elevi.

In sectorul 1 a fost inregistrat cel mai mic numar de elevi cu note cuprinse intre 5,00 si 5,99 - 280. Marian Banu, inspector imagine la ISMB ne-a declarat ca, in Capitala, ''procentul de promovabilitate a fost relativ mic, probabil si din cauza stresului prin care au trecut elevii si a faptului ca a fost primul examen din viata lor. In plus, subiectele la Limba si literatura romana nu au fost simple, o parte dintre elevi, afirmand, dupa ce au iesit din sali, ca se asteptau sa fie mai accesibile in a le rezolva''.

Totodata, Marian Banu a precizat ca simularea de acum a fost un ''test'' si pentru SNEE: ''Pe baza acestor rezultate, SNEE va decide daca ridica sau coboara bariera pentru examenul propriu-zis, din vara, in cazul subiectelor la aceasta proba''.
In opinia sa ''tragedia'' este alta: ''Daca elevii bucuresteni vor obtine note sau medii la fel de mici la examenul din vara, majoritatea vor intra la scolile de arte si meserii. La un liceu rezonabil, mediu, cu note sub 7,00 nu se intra''.