Ieri a aparut prima editie a Jurnalul National de duminica, o completare fireasca a pachetului de informatii oferit de catre publicatie in timpul zilelor lucratoare.

In editia de duminica cititorii vor putea gasi informatii de actualitate, dar si recenzii de carte sau spectacole, povestiri politiste, informatii auto, din lumea sportului, a modei sau a muzicii. Nu vor lipsi, de asemenea, stirile mondene sau horoscopul, dar nici pagina dedicata copiilor sau o rubrica de sex care isi propune desfiintarea taburilor.

Printre rubricile speciale ale Jurnalului de duminica se numara: "Trenul personal" - pagini de reportaj despre ceea se intampla in trenurile Romaniei, deoarece trenul ascunde o lume paralela, dar nu mai putin reala; "Sex cu Toma Roman jr." - o rubrica ce-si propune desfiintarea tabuurilor; "Spectator" - pagina de cronica teatrala, dar care va cuprinde si interviuri inedite cu personalitati din lumea artistica; "Pagina lui Zdreanta", cu materiale nonconformiste despre animale si...oameni; "Lumea copiilor" - adresata parintilor dar si pustilor care...au voie sa ne citeasca! Nu in ultimul rand, vom avea rubricile "Fotografie de Jurnal" - pagini ce surprind viata Romaniei sau a lumii in imagini, dincolo de cuvinte, si "Memoria" - unde dezvaluim documente mai putin cunoscute din Arhivele Nationale ale Statului.

Citeste si:

Editorialisti de marca vor fi Ion Cristoiu, cu a sa "Istorie ca o telenovela", Andrei Bacalu, Dan C. Mihailescu - cu a sa "Cartea de duminica". In plus, Alex Revenco se adreseaza (sur)prinde toate gusturile muzicale, cum numai el stie!

Editia de duminica a Jurnalului National reprezinta concretizarea unui proiect al directorului Jurnalului National, Marius Tuca, iar prin aparitia sa publicatia isi ridica inca si mai sus standardele de calitate a informatiei oferita cititorilor sai. Este un proiect la care se lucreaza de mai multa vreme, tocmai pentru ca s-a dorit gasirea celei mai potrivite formule.

Editia de duminica a Jurnalului National va aparea intr-un format A4, cu 48 de pagini, din care 24 full color, si va costa 9500 de lei vechi/0,95 RON.