Cristi Puiu este fara indoiala primul cineast roman care se bucura de atata expunere media in lume. Dupa ce a castigat sectiunea "Un Certain Regard" la Cannes, filmul sau "Moartea domnului Lazarescu" a facut imediat inconjurul lumii, adunand circa 20 de premii la festivalurile internationale de film. Dupa acest succes, a urmat propunerea din partea Romaniei la categoria "cel mai bun film strain" (Premiile Oscar), doua nominalizari la Premiile Academiei Europene de Film si o nominalizare la Premiile Spirit, eveniment destinat productiilor independente.

Sa fie oare doar atat? Daca ar fi sa dam crezare estimarilor specialistilor de la publicatia "The Hollywood Reporter", nu! Mai mult, intr-un amplu material, editorii acestei publicatii spun ca "Moartea domnului Lazarescu" ar putea fi nominalizat la Globurile de Aur pentru "cel mai bun film strain", alaturi de filmele "Joyeux Noel" (turnat in Romania), "Tsotsi" si "LŽEnfant".

Premiile, o carte de vizita importanta

Cei de la "The Hollywood Reporter" scriu ca in salile de cinema de peste Ocean intra din ce in ce mai multe filme, insa putine sunt cele care ajung sa aiba o premiera. De aceea, spun specialistii, cota oferita de numarul de premii obtinute pe plan international este foarte importanta pentru filmele straine, Globurile de Aur (care isi vor anunta nominalizatii peste 10 zile) oferind mai multe sanse decat Premiile Oscar.

Citeste si:

Pentru o nominalizare la Globurile de Aur, se accepta orice pelicula vorbita in alta limba decat limba engleza, cu conditia sa fi avut premiera in tara de origine in intervalul 1 noiembrie si 31 decembrie anul urmator. Or, din acest punct de vedere, cei de la "Hollywood Reporter" spun ca filmul lui Puiu, ce va fi distribuit peste Ocean de Tartan USA in luna aprilie a anului viitor, poate intra in cursa pentru Globurile de Aur, fiind recomandat de palmaresul international.

Barometru

In general se spune ca Globurile de Aur dau tonul Premiilor Oscar, fiind un veritabil barometru. Asa s-a intamplat si la categoria "cel mai bun film strain" unde, dintre ultimii 10 castigatori ai Globului de Aur, cinci si-au adjudecat si Oscarul aceleiasi categorii, ultimul exemplu fiind "Mar adentro" (2005). Printre posibilii candidati la categoria "cel mai bun film strain" din cadrul celei de-a 63-a editii a Globurilor de Aur, americanii mai mentioneaza filmele: "Sophie Scholl - The Last Days" (Marc Rothemund), "Cache" (Michael Haneke) si "Private" (Saverio Constanzo) - doua filme care nu s-au incadrat in regulamentul Premiilor Oscar. Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur este programata pe 16 ianuarie 2006, in Beverly Hills.