75% dintre agentii economici care comercializeaza produse alimentare specifice Pastelui au fost gasiti cu nereguli. Afla ce produse sa eviti.

Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a precizat ca au fost verificati 1.056 de operatori economici din toata tara, la 792 dintre ei fiind descoperite nereguli, scrie mediafax.ro.

In total a fost verificata o cantitate de 121 de tone de produse alimentare, iar 32 de tone nu se incadrau in prevederile legale privind protectia consumatorilor.

Principalele produse care prezentau nereguli sunt: carnea si produsele din carne, ouale, vopseaua de oua, produsele de patiserie, vinul si ciocolata.

Astfel, din cele noua tone de carne si produse din carne verificate, 6,7 tone nu respectau prevederile legale, acelasi lucru fiind constatat si in cazul a 26.600 de oua din cele 60.000 controlate. Constantin Cerbulescu a atras atentia ca inspectorii au depistat nereguli grave in cazul comercializarii vopselei de oua.

Sfaturi de la ANPC - Oua

- Nu cumparati vopsea de oua "de la coltul strazii". Aceasta poate fi toxica si fiti atenti la termenul de valabilitate deoarece inspectorii au gasit la comercializare acest produs desi era expirat de doi ani.
- Nu inrositi ouale cu vopsea pentru textile sau vopsea tipografica.
- La spargere, ouale nu trebuie sa prezinte albusul tulbure sau amestecat cu galbenusul.

Carne (inclusiv carnea de peste)

- Cumparati doar miel din macelarii si stampilat. De asemenea, carnea de miel trebuie sa fie elastica si fara suprafete lipicioase.
- Pestele proaspat trebuie expus spre vanzare in vase cu gheata si este partial acoperit de gheata.
- Nu cumparati peste cu solzi care se desprind usor, acoperit cu mucus sau cu branhii de culoare cenusie sau maro.
- Daca este vorba de peste congelat, el trebuie sa aiba gura inchisa si ochii bulbucati, altfel inseamna ca era alterat in momentul inghetarii.

"Dezlegare" la amenzi: Nereguli gasite la 70% dintre comerciantii de peste

Produse de patiserie
- Se va avea in vedere ca produsele de patiserie neambalate trebuie comercializate in termen de 24 ore de la data fabricatiei (acestea fiind scutite de indicarea datei durabilitatii minimale).

Vin
- Nu va lasati “ademeniti” de vanzatorii din piete sau din alte locuri neautorizate care vand produsele in recipiente PET refolosite, care va ofera degustarea produselor prin intermediul dopurilor recipientelor pentru a dovedi “calitatea naturala” a produsului.
- Verificati etanseitatea recipientelor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.