Sala Omnia, viitor sediu al Teatrului National de Opereta

Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) a finalizat proiectul de Hotarare de Guvern privind preluarea Salii Omnia, care va deveni sediul Teatrului National de Opereta, din administrarea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), a declarat pentru agentia de presa Mediafax ministrul Adrian Iorgulescu.

Potrivit acestuia, toate procedurile se vor finaliza pana pe 17 noiembrie, urmand sa fie demarate "cat mai repede" studiul de fezabilitate si amenajarea efectiva a fostului sediu al Senatului (procedurile de transfer au fost intarziate din cauza unor adaposturi ale MAI - obiective strategice de aparare - de la subsolul respectivului sediu). Sumele necesare pentru transformarea acestuia in spatiu de spectacol se vor ridica, spune ministrul, la 30,8 milioane RON (380 de miliarde de lei vechi). Banii nu au fost alocati de la bugetul de stat, dar conducerea MCC sustine ca la rectificarea bugetara va fi obtinuta "o suma importanta" pentru demararea lucrarilor.

Pana atunci, trebuie de asemenea rezolvata problema statutului juridic al terenului: "Terenul aferent cladirii apartine Primariei Generale a Capitalei si am avut o discutie pe aceasta tema si cu primarul general, care mi-a spus ca va trece o hotarare prin Consiliul Municipal ca sa ne putem extinde cu cativa metri in dreapta si in stanga", a declarat ministrul.

Teatrul National de Opereta si-a pierdut sala dupa un incendiu devastator, in luna ianuarie. Institutia fusese mutata intr-una din salile TNB (singura multifunctionala) dupa ce, in 1986, sediul sau traditional de pe malul Dambovitei fusese demolat pentru construirea de blocuri. Problema gasirii unei alte sali pentru Opereta s-a pus din perioada in care ministru al Culturii era Mona Musca. Devenit director al Teatrului National, Ion Caramitru si-a propus sa recupereze sala, pe care o considera cea mai "ofertanta", ceea ce a dus la un conflict cu directorul Operetei, Amza Saceanu. Disputa a fost mediata de ministrul de atunci al Culturii, Mona Musca, care a acceptat ideea mutarii Teatrului de Opereta in fostul sediu al Senatului, transferat intre timp la Palatul Parlamentului, iar arhitectul Romeo Belea, unul dintre cei care au proiectat cladirea Teatrului National din Bucuresti, a fost delegat la sfarsitul lunii iulie sa realizeze proiectul de transformare a salii.

Fostul sediu al Operetei, Sala Studio a TNB, va fi refacut pana in luna decembrie (conform contractului incheiat, prin licitatie cu societatea Electrotel) si va intra in folosinta Nationalului anul viitor. La randul ei, Opereta va putea sa se mute Sala Omnia tot in 2006, dupa finalizarea lucrarilor la Sala Omnia.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.