Comoara romaneasca din inima Budapestei

Emanuil Gojdu, presedinte al romanilor din Ungaria in 1848, prefect de Lugoj cativa ani mai tarziu, a lasat o mare parte din avere poporului, ca baza a ceea ce mai tarziu a devenit Fundatia Gojdu. Una dintre cele mai mari fundatii de drept privat din Austro-Ungaria a trecut abia in octombrie 1937 in patrimoniul Romaniei, in 1996 fiind reinfiintata la Sibiu. In decembrie 1999, imobilele "Curtilor Gojdu" au fost concesionate de Primaria Sectorului VII Budapesta unei firme ungaro-cipriote, fapt ce a determinat reluarea demersurilor partii romane pentru reglementarea situatiei patrimoniului Gojdu.

Politica externa a Romaniei se scrie in cartea de istorie zilele acestea cu litere ingrosate.

La Bucuresti, a avut loc prima sedinta comuna a guvernelor Ungariei si Romaniei. Pe ordinea de zi au figurat o serie de probleme "arzatoare" in aceste vremuri, incepand cu integrarea, proiectele transfrontaliere si pana la protectia mediului. Nu au lipsit nici subiecte specifice minoritatilor din cele doua tari. In plus, a fost luata in calcul si rezolvarea situatiei Fundatiei Gojdu, una din cele mai mari probleme cu care se confrunta relatiile dintre cele doua tari.

Personalitate marcanta

Emanuil Gojdu (mentionat ca Gozsdu, conform ortografiei maghiare) a fost o personalitate care a dominat viata politica si sociala din Transilvania si Ungaria la jumatatea secolului al XIX-lea. Provenit, dinspre tata dintr-o familie macedo-romana (ca si contemporanul si prietenul sau Andrei Saguna), Emanuil Gojdu s-a nascut la 9/21 februarie 1802, la Oradea. Tatal sau, Atanasiu Popovici Gojdu, era negustor, iar mama, Ana, provenea din familia romaneasca Poynar, din zona Bihorului. Copilaria si-o petrece, alaturi de cei cinci frati ai sai, la Oradea. Tot aici urmeaza cursul primar la Scoala Ortodoxa Romana, apoi cursul secundar la Liceul Catolic al calugarilor premonstrateni.

Avocat stagiar

Se inscrie la Academia de Drept din Oradea, unde studiaza intre anii 1820 si 1821. Continua apoi la Pojon (azi Bratislava), intre 1821 si 1822, in 1824 intrand ca avocat stagiar in biroul sarbului Mihail Vitkovics. Se afla la inceputul unei stralucite cariere profesionale si politice, in cursul careia sprijina financiar si colaboreaza la prima revista literara romaneasca de la Budapesta, "Biblioteca romaneasca", a lui Zaharia Carcalechi, numarandu-se, la 1861, printre membrii fondatori ai ASTREI, al carei prim presedinte a fost mitropolitul Andrei Saguna.

Primele proprietati

La incheierea stagiului de trei ani, Emanuil Gojdu isi deschide propriul sau birou de avocat si notar contabil la Pesta, iar in scurt timp devine nu doar unul dintre cei mai cautati avocati din capitala Ungariei, ci si o autoritate juridica unanim recunoscuta. Este primul care a inlocuit limba latina cu limba maghiara in intentarea actiunilor consiliilor judecatoresti din Buda si Pesta. Rechizitoriile si pledoariile sale sunt publicate in revistele de specialitate si predate studentilor in drept de la universitatile din Pesta si Pojon. In urma numeroaselor procese castigate, Gojdu ajunge la o situatie materiala buna, devenind proprietarul a doua mori cu aburi si presedintele proprietarilor de mori din Ungaria.

Cetatean al capitalei ungare

In 1832, cumpara cu 30.000 de florini casa din Pesta a lui Wilhelm Sebastian, de pe strada Kiraly, iar apoi si livezile cu o intindere de 36.015 stanjeni patrati. Acest teren va fi parcelat in 1854. Pe el se va construi un sir de case cu magazine la parter, care si astazi poarta numele de "Pasajul Gojdu" ("Gojdu-udvar"). Ca urmare a achizitionarii acestor bunuri imobiliare, in urma platii taxei de 50 de florini, este admis in rindul cetatenilor capitalei ungare, dupa pastrarea juramantului obisnuit, lucru ce il va ajuta in viitoarea sa cariera politica.

Cariera politica

Debutul in cariera politica a lui Emanuil Gojdu coincide cu primavara anului 1848, cand increderea romanilor din Ungaria se indreapta spre el. Programul politic stabilit de reprezentantii romani in adunarea de la Pesta, din 21 mai, este semnat de Gojdu in calitate de presedinte. Principala caracteristica a programului o constituie moderatia. El cerea pentru romani o "ocarmuire bisericeasca cu totul neatarnata de ierarhia sarbeasca". Se accepta ca limba maghiara sa fie "limba diplomatica", cu conditia ca limba romana sa fie folosita fara piedici in biserici, scoli si "in toate trebile natiei noastre cele dinauntru", iar la Ministerul Cultelor sa se infiinteze o sectie deosebita care "sa ocarmuiasca trebile romanilor, cele bisericesti si scolastice si in care sa se aseze numai romani adevarati de legea rasaritului".

Lupta pentru romani

In 19 iunie 1861, an in care preia functia de comite suprem (prefect) la Lugoj, comitatul Caras, Emanuil Gojdu explica in Casa Magnatilor (Senat) de ce romanii din Transilvania nu vor sa se uneasca cu Ungaria, discurs care a facut senzatie si a surprins, constituind punctul culminant al carierei sale politice. Pe parcursul a opt puncte, a aratat ca alipirea s-a facut, de Dieta din Cluj, din 1848, fara adeziunea romanilor, ca natiunea romana nu este admisa ca egal indreptatita cu celelalte natiuni, desi le coplesea numeric, ca granicerii romani au fost dezarmati si nu au fost reprezentati in Dieta. In plus, Gojdu respingea dizolvarea natiunii romane in natiunea maghiara. El se retrage din viata politica militanta in 1869, fiind numit consilier la Curtea de Casatie, functie pe care o detine pana la moartea sa, survenita la 22 ianuarie/3 februarie 1870.

Testamentul

Baza a ceea ce se va numi Fundatia Gojdu e pusa prin testamentul semnat la 4 noiembrie 1869, cu doar trei luni inainte de moartea lui Gojdu. El lasa o parte din avere "iubitei sale sotii" Melania si catorva rude, inclusiv din familia primei sotii care a decedat dupa 31 de ani de casnicie. Cere o inmormantare simpla, deoarece "luxul costisitor de o ora, intru nimica nu va schimba judecata lumii" asupra raposatului. Gojdu cere ca restul bunurilor sa revina "acelei parti a natiunii romane din Ungaria si Transilvania care tine de legea rasariteana ortodoxa".

Burse gratuite

Din veniturile existente si economiile realizate prin capitalizare urmeaza sa se acorde timp de 50 de ani burse "acelor tineri romani de religiunea rasariteana ortodoxa, distinsi prin purtare buna si prin talente ai caror parinti nu sunt in stare cu averea lor sa duca la indeplinire cresterea si cultivarea copiilor lor. Dupa trecerea acestei prime perioade urmeaza sa beneficieze de sprijinul Fundatiei si tinerii care se vor califica pentru cariera artistica, preoteasca si invatatoreasca", iar dupa trecerea a 100 de ani, puteau fi remunerati si "preoti si invatatori saraci, cu insusiri eminente, familie numeroasa si imbatraniti".

Avere importanta

In ajunul primului razboi mondial, Fundatia Gojdu devenise una dintre cele mai mari fundatii de drept privat din Austro-Ungaria. In 1918, valoarea averii Fundatiei se ridica la peste 10 milioane de coroane si pana atunci acordase 4.455 de burse pentru studenti si 928 de diverse ajutoare. Printre bursieri s-au aflat viitoare personalitati ca Victor Babes, Valeriu Braniste, Octavian Goga, Silviu Dragomir, Ion Lupas, Traian Vuia, Petru Groza, Aurel Lazar, Aurel Vlad, Teodor Nes si altii. Ironia sau mai degraba vitregia istoriei face ca, din banii destinati romanilor, Fundatia sa fie obligata a da, ca "imprumut de razboiu", 410.000 coroane, suma resimtita, datorita destramarii imperiului in 1918, iar in 1941 se plateste un impozit de 2.684,30 pengo pentru inzestrarea armatei maghiare.

Noi constructii

In urma castigurilor realizate, "reprezentanta" Fundatiei a hotarat, in 1889, sa construiasca intre strazile Dob si Kiraly (nume pastrate astazi), sapte cladiri monumentale cu cate patru niveluri fiecare, unite printr-un pasaj, in care s-au amenajat spatii comerciale ce au fost inchiriate. De asemenea, au fost inchiriate apartamentele din cladiri, chiriile obtinute sporind considerabil zestrea Fundatiei, care mai avea imobile in Cluj si Oradea. In urma Tratatului de la Trianon, din 1920 (art. 247), Ungaria a fost obligata sa restituie proprietarilor toate fundatiile.

Acord provizoriu

Printr-un acord provizoriu incheiat la 16 aprilie 1924 intre Romania si Ungaria, Romania putea dispune, timp de trei ani, de valorile mobiliare si imobiliare ale Fundatiei. Alte inittiative, din 1925 si 1926, ale guvernului roman pentru reluarea tratativelor sunt refuzate de partea maghiara. Ba mai mult, in 1927, guvernul maghiar blocheaza depunerile Fundatiei in bancile din Budapesta, iar administratorul imobilelor din capitala trebuie sa plateasca veniturile anuale in conturile blocate. Abia dupa Conferinta Internationala de la Haga, Nicolae Titulescu, ministrul roman al afacerilor externe, si omologul sau maghiar, baronul Korani, semneaza la Paris, in 28 aprilie 1930, un nou acord.

Acord definitiv

Noile negocieri urma sa aiba loc la Sibiu, iar daca nu se ajungea la un acord in sase luni, fiecare din cele doua guverne avea dreptul de a apela la Curtea Permanenta de Justitie Internationala, ce urma sa reglementeze acordul definitiv. Guvernul maghiar adopta insa aceeasi atitudine, blocand tratativele. Mai mult, revine asupra pretentiei de compensatii pentru maghiarii din Romania, revendicand o serie de imobile din Cluj, Sibiu, Brasov, Secuieni, Satmar si Timisoara. Abia la 27 octombrie 1937 se semneaza, la Bucuresti, acordul definitiv prin care Ungaria trebuia sa predea Romaniei "intregul patrimoniu al Fundatiei Gojdu, ce se afla pe teritoriul Ungariei, cu toate drepturile si obligatiile aferente".

Bunuri nationalizate

Parlamentul roman ratifica acordul in 1938, iar cel maghiar, abia la 20 iunie 1940, cu putin timp inaintea Dictatului de la Viena, in urma caruia acordul nu mai poate fi aplicat. Razboiul si luptele de strada de la eliberarea Budapestei afecteaza imobilele, care sunt restaurate cu sume deblocate din conturile Fundatiei, in 1946, pentru ca, in 1952, toate bunurile Fundatiei sa fie nationalizate. La 1 martie 1952, reprezentanta din Sibiu a fost instiintata oficial ca recursul facut de administratorul imobilelor din Budapesta, Toma Ungureanu, a fost respins. Trebuie amintit faptul ca, inca din 18 octombrie 1882, averea Fundatiei era administrata de casierul mitropoliei din Sibiu, iar din 1912 Fundatia fusese mutata de la Budapesta la Sibiu.

Fundatia se reinfiinteaza la Sibiu

Dupa aproape 40 de ani de la nationalizarea bunurilor de catre unguri, chestiunea a revenit in atentie. Fundatia Gojdu a fost reinfiintata si cu sprijinul regretatului I.P.S. dr. Antonie Plamadeala, in 1996, prin hotarare judecatoreasca, avand sediul la Sibiu. La inceput, s-a limitat doar la activitati exclusiv culturale, prin participari la diferite simpozioane, sesiuni stiintifice sau lansari de carte. Fundatia a acordat subventii pentru tiparirea unor carti si reviste si ajutoare financiare unor romani pentru a studia la diferite biblioteci si arhive in vederea elaborarii unor carti, insa sponsorizarile au fost mici.

"Curtile Gojdu" se darama

Faptul ca, in decembrie 1999, imobilele "Curtilor Gojdu" au fost concesionate de Primaria Sectorului VII Budapesta unei firme ungaro-cipriote, desi Oficiul National de Ocrotire a Monumentelor Istorice din Ungaria a declarat Curtea Gojdu "monument istoric ocrotit", a determinat reluarea demersurilor partii romane pentru reglementarea situatiei patrimoniului Gojdu. Problema Gojdu a fost inclusa in agenda comuna a discutiilor bilaterale dintre Romania si Ungaria, inregistrandu-se unele progrese de abordare.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe