Orice realitate care apare in societate trebuie sa poarte un nume. Cercetatorii francezi au vrut sa vada circuitul cuvintelor in natura si au aflat ca fiecare denumire noua parcurge traseul primelor limbaje inventate de oameni.

Cind au aparut primele e-mail-uri nedorite, oamenii au inventat diferite cuvinte si expresii pentru a-l denumi: "e-mail-uri nesolicitate", "junk", "balast". Pina la urma, fenomenul a primit numele de "spam" si a fost utilizat de toata lumea. O serie de astfel de termeni noi ajung in limbajul oamenilor obisnuiti. Ei apar odata cu evolutia societatii: lucrurile noi trebuie sa fie denumite.

Reconstituire virtuala

Cercetatorul Luc Steels, de la Laboratorul Stiintelor de Calculator din Paris, a incercat sa afle pasii prin care o comunitate inventeaza si accepta un cuvint nou, fara ca decizia sa vina de la centru. Ei au creat un program pe calculator, "Jocul numelor", care sa redea fidel procesul respectiv. In acest joc, un grup de "agenti" traiesc intr-un mediu virtual, alaturi de citeva obiecte. Fiecare dintre membrii comunitatii trebuie sa inventeze denumiri pentru obiectele respective si apoi sa incerce sa vorbeasca despre ele. Daca ceilalti nu recunosc cuvintul, il memoreaza ca pe un posibil nume pentru obiectul in cauza. Daca il inteleg, toti ceilalti il pastreaza ca o conventie generala si sterg celelalte posibilitati. Repetat, procesul reflecta modul in care oamenii ajung sa foloseasca cuvinte noi. Ei inventeaza denumiri in mod constant, dar le pastreaza doar pe acelea pe care le inteleg. La finalul experimentului, fiecare obiect sfirseste prin a fi denumit de un singur cuvint.

Programul poate ajuta cercetatorii sa inteleaga felul in care au aparut primele limbaje umane. "Modelul este cit se poate de simplu, dar concentreaza principalele ingrediente ale felului in care populatia isi dezvolta un sistem eficient de comunicare", povesteste Steels.

Derivate mioritice

Lingvistul Ioana Vintila Radulescu considera ca in Romania cuvintele noi mai mult se imprumuta decit se inventeaza, pentru ca asa se intimpla si cu produsele care apar pe piata romaneasca. "Dar majoritatea cuvintelor noi nu apar totusi din nimic, ele sint fie derivate, fie compuse sau imprumutate. Un exemplu elocvent e domeniul publicitar: unele reusesc sa se impuna, altele dispar. Nu exista explicatii general valabile pentru inventarea unor cuvinte", crede Ioana Vintila Radulescu.

Reclama are drumul deschis spre materialele video

Materialele video online vor deveni furnizoare importante de publicitate data fiind cresterea numarului celor interesati de aceste clipuri. Concluzia a fost elaborata de reprezentantii unei societati americane de profil, Media Metrix, al carei studiu a aratat ca 94 de milioane de americani, reprezentind 56% dintre utilizatorii de Internet, au materiale video online in luna iunie. "Se schimba soarta publicitatii pe Internet, aceste filmulete permitind dezvoltarea unei relatii puternice intre branduri si consumatori", spune Peter Daboll, presedinte al Media Metrix.

Din totalul celor preocupati de materialele video, 61% sint barbati iar in ceea ce priveste numarul de ore petrecut de fete, respectiv baieti in fata monitorului in acest scop, diferenta este destul de mica: ei petrec in jur de 72 de minute pe luna in fata monitoarelor, iar ele circa 70. Diferentiat pe virsta, studiul arata ca cei mai impatimiti sint barbatii de 18-34 de ani, care sint preocupati cite 84 de minute lunar de aceste materiale.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.