Istoria unui "dosar-dinamita", in care anchetatorii romani si-ar fi putut dovedi eficienta in materie de Antimafia, ofera masura stangaciilor Justitiei romane. Aceasta istorie incepe in 1996-1997, cand la Parchetul General au fost primite trei cereri de comisie rogatorie internationala din partea Procuraturii Republicii Italia de pe langa Tribunalul Caltanisseta-Directia Districtuala AntiMafia. Prin acestea, se solicita ca autoritatile romane sa efectueze activitati de urmarire penala pe teritoriul Romaniei, deoarece in Italia fusese initiata o ancheta judiciara impotriva unor grupuri ale temutei organizatii Cosa Nostra.

Cele trei cereri de comisie rogatorie au primit OK-ul autoritatilor romane, urmand ca Brigada de Combatere a Crimei Organizate si U.M. 0215 (n.n. - actualul 0962 condus de Virgil Ardelean) sa efectueze activitatile solicitate de italieni. Numai ca acest dosar, dupa un abracadabrant circuit de "pase" intre diversi procurori - ultimul dintre acestia fiind fostul procuror Flavius Craznic, "inchizator" al lacatelor anchetei - a fost blocat, ramanand o rusinoasa pata pe obrazul autoritatilor de la Bucuresti.

Conform unei note de inspectie ascunse prin diverse sertare - in speranta ca nimeni nu va cunoaste greselile anchetatorilor implicati in cazul pe care il vom relata azi si ca ecoul acestei triste "colaborari" va fi uitat de italieni in timp - Procuratura Republicii Italia a solicitat inca din ’96 interceptarea convorbirile telefonice ale vestitului Paul Brener - domiciliat in strada Lebedei nr. 25, Bucuresti - care ar avea legaturi cu gruparea mafiota "Cosa Nostra".

In 28 august 1996, fostul procuror Eugen Vasiliu solicita astfel fostului procuror Marian Nazat (n.n. - astazi, ambii sunt avocati) sa intre in contact cu U.M. 0215, pentru a formula o "solicitare pe Legea Politiei" care sa stea la baza unui raspuns catre Italia. Cateva zile mai tarziu, Biroul National INTERPOL a trimis prin fax, la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica aceeasi cerere de comisie rogatorie ca si cea aflata la procurorul sef sectie Eugen Vasiliu, care a fost inregistrata cu numarul 7958/ 1996.

Ea a fost repartizata, apoi, de catre Vasiliu, procurorului Ovidiu Sarbu. Acesta a intocmit, doua zile mai tarziu, un referat catre italieni, explicand ca nu se poate da curs comisiei rogatorii pentru ca la acea data legislatia procesual penala din Romania nu prevedea institutia interceptarii convorbirilor ca mijloc de proba. Referatul a fost confirmat de catre procurorul sef adjunct Gheorghe Serban. In 30 octombrie 1996, un procuror misterios, printr-o semnatura indescifrabila pusa pe o rezolutie, a propus repartizarea lucrarii "Brener-Cosa Nostra" procurorului Alexandru Cinteza, care avea deja repartizata o alta lucrare, nr. 9544/19096. Pe aceeasi tema.

In 14 octombrie, Procuratura Republicii Italia revenise cu o noua cerere de comisie rogatorie. Italienii chiar aveau nevoie de anchetatorii romani ca sa colaboreze in acest caz cu tentacule Cosa Nostra. Ce s-a intamplat, insa, la Bucuresti este de rasul curcilor. Cererea inregistrata cu al doilea numar de mai sus, 9.544, a fost repartizata de procurorul sef sectie Ovidiu Nastase procurorului sef adjunct de la acea data, Gheorghe Mocuta. Era in 25 octombrie 1996. Patru zile mai tarziu, Mocuta a repartizat cererea de comisie rogatorie procurorului Alexandru Cinteza.

Dupa o zi, la Sectia de urmarire penala a sosit de la Ministerul Justitiei cererea de comisie rogatorie 640/95 a Procuraturii Republicii Italia. Cu aceleasi rugaminti protocolare catre autoritatile romane. Fara a se face verificari si analiza, acestei cereri identice cu cele doua inregistrate deja ca lucrari separate, i s-a dat un nou numar: 9629 /96, fiind repartizata "operativ" pe filiera Ovidiu Nastase-Gheorghe Mocuta. Acesta a repartizat-o mai departe, o zi mai tarziu, procurorului Dan Chirculescu. Apoi, cu doua adrese semnate cateva zile mai tarziu de catre Chirculescu si Mocuta, aceasta ultima cerere de comisie rogatorie italiana a fost trimisa la BCCOC si la U.M. 0215.

Dupa o zi, s-a comunicat autoritatilor italiene ca s-a dat curs cererii acestora, urmand ca ele sa-si desemneze reprezentantii pentru a veni la Bucuresti sa ia act de rezultate. In luna ianuarie 1997, la Parchetul General a sosit o adresa a Ministerului Justitiei cu aceeasi cerere de comisie rogatorie. Culmea. Lucrarea a fost repartizata pe acelasi traseu Nastase-Mocuta-Dan Chirculescu. In 27 martie 1997, s-a mai primit o cerere din Italia, cu solicitarea interceptarii convorbirilor telefonice ale unor cetateni aflati pe teritoriul Romaniei.

Citeste si:

In 17 aprilie ’97, Ministerul de Interne a trimis rezultatele verificarilor. Materialul a fost dat de Mocuta procurorului Dan Chirculescu. Nu se stie din ce considerente, dupa ce a tinut lucrarea cateva luni bune, in toamna acelui an, Chirculescu a propus inchiderea lucrarii, iar in aceeasi zi procurorul sef sectie Laurentiu Rosca a aprobat-o. Surprizele existau, insa, tot in interiorul Parchetului General. Pentru ca in luna iulie a acelui an, la Sectia de Urmarire Penala a mai fost inregistrata o cerere a italienilor - identica celei din 27 martie, care a fost inregistrata cu un alt numar: 8164/97.

Lucrarea a fost repartizata de acelasi Ovidiu Nastase procurorului sef de serviciu Valeriu Petrovici. Petrovici a scapat repede de lucrare, trimitand-o cu anexe cu tot la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti. De data aceasta s-a dat, de ochii lumii, si un termen de solutionare: 29 august 1997. La data de 1 octombrie ’97, printr-o adresa redactata de procurorul Mircea Benedict si semnata tot de el pentru procurorul Marin Lita, s-a solicitat Parchetului Curtii de Apel comunicarea rezultatului efectuarii comisiei rogatorii.

Anul urmator, in 15 aprilie 1998, procurorul Luca Bogdan a redactat, iar procurorul sef birou Ilie Piciorus a semnat pentru procurorul Marin Lita (n.red. - azi, si Piciorus, si Lita sunt in aparatul Consiliului Superior al Magistraturii) o adresa prin care se mai solicita odata Parchetului Curtii de Apel rezultatul verificarilor din cadrul comisiei rogatorii.

In 4 septembrie 1998, Ministerul Justitiei a mai trimis catre Parchetul General o "nota verbala a Ambasadei Italiei la Bucuresti" solicitandu-se un raspuns la cererea de comisie rogatorie din ianuarie 1997. Doar trecuse un an si jumatate! Asa ca, procurorul Valentina Visan a redactat repede o adresa semnata tot pe Ilie Piciorus, prin care se cerea Parchetului Curtii de Apel un raspuns.

Nonsalant, Parchetul Curtii de Apel a raspuns ca n-are nici un raspuns, pentru ca nu are, de fapt, inregistrata nici o cerere de comisie rogatorie de acest gen. Adresa era semnata de procurorul general Dan Popa. Dupa trei luni, in ianuarie 1999, Ilie Piciorus isi revine din "hibernarea" in care intrase acest subiect si reformuleaza o adresa catre Parchetul Curtii de Apel. Doar-doar, o fi aparut ceva! De acolo soseste, in fine, alt raspuns, si anume ca lucrarea fusese retrimisa Parchetului General din 29 iulie a anului 1997. Ce se intamplase, de atunci, cu lucrarea la Parchet? Adica, in "ograda" lui Mocuta si Piciorus?

Ca-ntr-un "zbor deasupra unui cuib de cuci", lucrarea - aceeasi de mai multe ori, pe alte canale - primise, inainte cu doi ani, un alt numar de inregistrare: 8530/ 97. Unde fusese data? La procurorul Dumitru Cismaru, prin aprobarea aceluiasi "vigilent" Ilie Piciorus. In 1999, considerandu-se ca italienii nu s-au saturat sa astepte timp de trei ani un raspuns la o comisie rogatorie si la revenirile ei, lucrarea a fost data, in 24 martie 1999, procurorului Flavius Craznic. In fine, la data de 1 aprilie 1999, s-a solicitat BCCOC-ului rezultatul comisiei rogatorii. Si nimic mai mult.

Astfel ca autoritatile judiciare din Italia au ajuns la capatul rabdarii si, prin nota verbala din 1 noiembrie 1999 a Ambasadei Italiei la Bucuresti, s-a adus la cunostinta Ministerului Justitiei din Romania ca Procuratura Republicii a renuntat la efectuarea comisiei rogatorii. Senzational, insa, anchetatorii romani si-au vazut de treaba mai departe, in stilul relatat mai sus: au mai inregistrat o data lucrarea, in 17 noiembrie 1999, procurorul sef Teodor Jipa i-a pasat-o lui Piciorus si acesta din urma, in "voleu", lui Flavius Craznic.

Procurorul Craznic - azi consilier al ministrului Justitiei - trebuia sa inchida definitiv "cercul magic" al rusinii, dand NUP in aceeasi zi - 22 noiembrie 1999 - in care o primise. In fond, ce atatea probleme? Doar italienii fusesera cei care renuntasera la comisia rogatorie, la lucrarea propriu-zisa, nu ei! De altfel, ei muncisera din greu, cu mic si mare, la un "derbi" cu rezultat final 0-0 pe o cauza care privea persoane din Romania implicate in activitati Cosa Nostra. Altra cosa, nu? In fond, organizatia mafiota nu era a noastra, ci a lor si a urmasilor urmasilor lor. Concluzia este ca, dupa un astfel de "moment" judiciar, multi dintre anchetatori ar trebui sa priveasca asfaltul cand vorbesc de marile si complexele dosare pe care le-au instrumentat.