Astazi se implinesc saizeci si unu de ani de la savarsirea actului de la 23 august, iar Regele Mihai, autorul lui, va implini peste doua luni optzeci si patru de ani. Nici un motiv special de aniversare. De altfel, Regele spune de mult ca nu mai are nimic de adaugat in legatura cu evenimentele acelei zile. Si totusi, macar o data pe an, in mijlocul atator motive de a te simti rusinat ca esti roman, este bine sa ne aducem aminte de faptul ca Romania are si eroi, nu numai infractori. Si mai este un motiv, tot bine intemeiat, de a ne aduce aminte de trecutul recent. Tineti minte ce spunea Orwell? Ca nimic nu este mai imprevizibil, intr-un sistem comunist, decat trecutul.

Rolul Regelui Mihai la actul de acum saizeci si unu de ani, fara sa fi vrut in mod special, a fost expresia unor simtaminte care mai reusesc sa se vada in zarea secolului XXI, totusi: cautarea, iubirea, increderea, statornicia, curajul, credinta.

In clipele in care le era greu, Regele Carol sau Regina Maria, pentru a da doar doua exemple, "cautau", in loc sa dispere; ei ofereau iubire, solutii si incredere chiar si atunci cand primeau in schimb dispret, indiferenta, ura sau neincredere. Este pretios sa vorbim astazi despre "cautare", iubire si incredere, despre curaj, statornicie si credinta.

Cuvantul erou nu mai are acum aproape nici un inteles. De altfel, cum ar putea sa mai aiba? Ni se spunea la academie ca un erou este cineva care face fapte exceptionale in imprejurari exceptionale. Mai poate fi vorba de eroi in zilele noastre? "Nostima" noastra de contemporaneitate, in care fictiunea cinematografica este un mic copil fata de descreierarea umana!

Mai poate fi vorba de eroi intr-o lume in care ne raportam la procentaje ca sa aflam ce e drept si ce nu?

ZIUA Foto

Majestate, ati inceput sa exercitati autoritatea de sef al Statului acum saptezeci si opt de ani. Pana si cei mai inversunati birocrati din birourile lumii sunt nevoiti sa admita ca aveti mai multa "vechime in munca" decat oricine altcineva pe acest pamant.

Ati devenit maresal al Armatei romane la nouasprezece ani si ati realizat "23 august" cand aveati douazeci si doi de ani.

Sunteti singurul sef de Stat in viata care a condus o tara participanta la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ati fost decorat si de Uniunea Sovietica si de Statele Unite ale Americii, in acelasi timp.

Sunteti, probabil, singurul sef de Stat care a crescut gaini ca sa-si intretina familia si unul din rarii care a fost pilot de incercare. Sunteti, de asemenea, un rege care obisnuia sa primeasca romanii la Versoix, iar la plecare le repara masina, daca era nevoie.

Ati supravietuit dusmanilor Majestatii Voastre si, lucru curios, ati supravietuit si copiilor lor. Spre exemplu, nu cred ca Gheorghiu-Dej s-a asteptat in ziua de 30 decembrie 1947 ca, cincizeci si doi de ani mai tarziu, sa dormiti in casa lui, la Bucuresti; aceasta s-a intamplat in 1999, adica treizeci si patru de ani dupa ce el disparuse dintre noi, si poate chiar si din Istorie. Nu ati fost singurul locatar al casei propriilor vostri calai. V-a stat alaturi si Regina, si principesa Margareta si cu mine, iar pe urma a venit si Nicolae.

Ati intalnit pe Hitler si pe Mussolini, dar ati intalnit si pe Truman si pe Churchill si uneori ati avut curajul de a nu le asculta sfaturile, desi aveau varsta tatalui sau, a bunicului Vostru.

Citeste si:

Ati trait disperata experienta instalarii comunismului, dar ati "gustat" si "dezgustul" cauzat de dispretul, neintelegerea si indiferenta Occidentului. In cei aproape optzeci si patru de ani de viata plina de roade ati fost dezamagit nu numai de dusmani, ci si de prieteni.

Ati precedat pe tron propriului tata, caruia i-ati devenit apoi si succesor.

V-ati intors la Palatul Elisabeta dupa cincizeci si patru de ani, in aceleasi camere din care ati plecat la 30 decembrie 1947. Incaperea in care Vasinski a trantit usa crapand peretele este si astazi, ca si ieri, biroul Vostru; iar camera personala a Majestatii Voastre este chiar salonul unde Petru Groza era glumet, in acea zi de 30 decembrie, aratandu-va pistolul si spunand ca l-a luat ca sa nu riste sa il arestati, ca pe Antonescu.

Ati refuzat propuneri avantajoase financiar, daca ele nu corespundeau principiilor Voastre. Priviti senin in ochii oamenilor, desi ati avea motive sa fiti intunecat; Regele Pavlos al elenilor, unchiul Vostru, spunea: "... sa ai incredere in absolut fiecare din cei din jurul tau, dar sa te astepti sa fii tradat in orice clipa."

Cunoasteti bine arta de a fi singur, amaraciunea de a nu fi inteles si grozavia de a nu imparti cu nimeni momentele epocale.

V-am insotit acum patru ani la o sarbatoarea la Targoviste; ati mers in spate, cu pasi masurati, departe de efervescenta, sa-i spunem, "aniversara". Nu v-a perturbat nimic, nu erati vesel, nu erati suparat, va faceati doar, cu delicatete, datoria. Cineva din multime s-a apropiat si v-a spus: "Majestate, ne place si tacerea Voastra".

Ati fost clar cu convingerile proprii si ferm in impunerea lor, inca de mic copil: la biserica, atunci cand preotul a vrut sa va ofere, in prezenta Reginei-mame, paharul pentru impartasanie, ati raspuns, la varsta de sase ani: "Multumesc, nu beau niciodata vin dimineata!"

Atatea fapte exceptionale in atatea imprejurari exceptionale imi dau certitudinea ca va veni o zi cand altii vor scrie mai mult, asa cum se cuvine, despre fenomenul naturii umane care sunteti.

Pana atunci, o data pe an, intr-o luna de vara, ne aducem aminte ca despre Rege trebuie scris la timpul prezent. Si la timpul viitor.

Suntem privilegiati de a fi contemporanii unei epoci care l-ar face pe Shakespeare sa roseasca de invidie: curge sange nevinovat in multe locuri din lume dar, in acelasi timp, sublimul il gasim aproape pe strada; gratie sistemelor mediatice si informatiei, spirite alese ca Yehudi Menuhin sau Dalai Lama sunt aproape tot atat de tangibile ca aparatele de ras; lumea este influentata nu de astre, ci de concernele de presa, tragedii in cel mai pur stil antic se petrec zilnic, conducatorii se ocupa de conducere si nu de condusi; timpul acesta, atat de pagan si stiintific, naste Maica Tereza, iar Regele nostru, prin intreaga lui poveste, ne da o lectie de patriotism si de eternitate mai gratios si mai rezonant decat ar fi facut-o Beethoven.

Exista, de cincisprezece ani incoace, in viata noastra publica, o sete neverosimila de a convinge ca noi, romanii, nu avem nici o sansa de a inspira incredere si de a evolua predictibil. Intreaga statura a Regelui Mihai, veghind binefacator asupra noastra de la inaltimea a doua secole, ne arata contrariul.