"Jos palaria pentru locul ales in seara asta! Nu tu lasere, nu tu artificii! E o intalnire intre prieteni, sa-nceapa folkul!", a spus Florian Pittis in debutul vamaiot al celui de-al doilea week-end de folk. Viata e plina de surprize, ca si Vama Veche. Am stat cu sufletul strans, pentru ca Magdalena Puscas impreuna cu maramuresenii ei erau de 20 de ore pe drum, de la Baia Mare, trecuse de 9:00 seara si ei nu mai apareau.

DUPA 20 DE ANI

"Suntem zombie de oboseala, dar nu-i nimic, o sa cantati cu noi, suntem tineri si liberi si-o sa fie bine", si-a inceput recitalul Magda, jumatate din grupul Partaj, de altadata. Aveam senzatia ca ma intorc in timp si ascult aceeasi voce tulburatoare, ca acum 20 de ani. 20 de ani am spus? Ei bine, Magdalena Puscas a cantat lumea de 20 de ani cu toata pustimea din Vama, care nu era pe lume cand ea facea stadioane pline. Auzite de la parinti, de pe viniluri sau de la radio3net, melodiile ei au fost intonate de toti cei care ocupau plaja din Vama, pana acolo unde valurile se sparg de tarm. Versuri populare sau apartinand lui Minulescu,

Omar Khayam, Adrian Paunescu pe o muzica inventata special pentru vocea ei inconfundabila. Mare priza au avut si cantecele maramuresene, pe care Magda le-a cantat cu baietii de la Orizont ’77, care au acompaniat-o pe toata durata recitalului. Variantele cantecelor "Fata batrana" sau "Cand s-o-mpartit norocu’" au prins publicul in mrejele folc(k)lorului autentic.

FARA PLAYBACK

Dupa intermezzo-ul inedit cu Mircea Baniciu si momentul poetic al lui Pittis, o fronda la adresa prostiei revarsate, a venit randul lui Doru Stanculescu. Si-a inceput recitalul cu cea mai cunoscuta piesa a sa, o compozitie proprie, pe versuri populare: "Ai, hai". "Hai, haidi, haidi, hai/ Pe sub flori ma leganai/", i-a raspuns publicul intr-un glas. A continuat cu "Sambala", un cantec cu inflexiuni tibetane, la care cineva din public s-a prins ca Doru Stanculescu a venit cu negativul dupa el.

Citeste si:

"E play-back, ba!", i-a strigat de pe plaja nemultumitul. "Ba am cantat pe viu, doar negativul e inregistrat, iar orchestratia ii apartine lui Dan Andrei Aldea, poate va mai amintiti de el...", a raspuns folkistul, destul de suparat pe tinerelul care-l taxase, confundand playback-ul, atat de la moda pentru generatia lui, cu negativul, care doar il acompania din calculator. Dar folkistii nu se supara niciodata iremediabil. Ca sa-l impace pe Doru, Baniciu si Pittis au cantat si fluierat (cand era cazul) o data cu el.

Sunt seri pe care nu poti sa le uiti. Totusi, daca memoria ne joaca feste, Motu Pittis are mereu cate o solutie. Cel putin una. Ne-a asigurat ca, in fiecare luni, pe Radio Romania, se transmit intre orele 20:00 si 21:00 cele mai frumoase clipe de la "Folk You!". Cr"m" de la creme. Iar pe site-ul http://www.radio3net.ro/ gasim inregistrate integral, audio/video, serile de folk.

RUGA ASCULTATA

Punctul culminant al serii vamaiote a fost momentul in care Motu Pittis a ingenuncheat pe scena, implorandu-l pe Mircea Baniciu, care se infiltrase discret in randurile publicului, sa cante. Surprins si emotionat, Baniciu a urcat pe scena. A luat o chitara si-a inceput s-o acordeze. "Nu mi-am imaginat sa-l vad asa vreodata pe Florian Pittis... Vin direct de la plaja, n-am nici palarie de cowboy, nici bratara" (n.m. - se referea la junele iesean care cantase in deschidere, impodobit cu accesoriile mai sus amintite), "n-am facut nici incalzire cu degetele pe corzi", spune Baniciu (foto), asaltat de maini intinse care-i ofereau cartele telefonice, sa cante cu ele, sa nu-si zdreleasca degetele, numai sa cante... Motu il roaga (din nou) sa cante o compozitie proprie, nu una de-a lui Nicu Covaci.

Cu primavara-n par si sufletele aprinse de bucuria regasirii cu Mircea Baniciu, toti am cantat "Esarfa in dar". "A mai trecut de-atunci ceva/ Albul de var nu-i chiar la fel/ Tu gandesti altceva/ Si mai e si el/ Eu aici, tu acolo/ Niciodata noi/"... Nimeni n-a stiut c-a fost prima si ultima melodie pe care Baniciu s-a gandit s-o cante. Dar esarfa primita-n dar de la el ne va tine de urat pana la urmatoarea intalnire.