Repartizarea computerizata in licee pentru elevii care au terminat in acest an clasa a VIII-a a avut loc ieri, inainte cu o zi fata de programarea initiala. Inundatiile au fost cauza.

Introducerea candidatilor in baza de date a Ministerului Educatiei a demarat cu o viteza mai mare, fapt pentru care autoritatile au decis repartizarea elevilor mai devreme cu o zi. "In plus, am vrut sa le facem o bucurie elevilor si sa nu le cream mai multe emotii", a declarat secretarul de stat pentru invatamintul preuniversitar in Ministerul Educatiei, Paloma Petrescu. Lista cu absolventii repartizati a fost publicata ieri, la ora 16.00, pe site-ul Ministerului Educatiei, www.edu.ro.

Aceasta prima etapa a procesului de repartizare a absolventilor gimnaziali in invatamintul liceal si profesional de stat a fost dedicata exclusiv celor care au promovat testele nationale. Pentru cei care nu s-au incadrat, fie pentru ca nu au promovat, fie din alte motive, va avea loc o a doua repartizare computerizata, programata pentru 26 iulie.

150.000 de candidati pe 260.000 de locuri

Numarul elevilor inscrisi anul acesta in prima etapa a admiterii in licee sau in scoli profesionale a fost de aproximativ 150.000, mai putin cu 20.000 decit numarul total al celor care au promovat. Acestia au candidat pe cele peste 260.000 de locuri scoase la concurs, dintre care 160.000 in licee si 100.000 in scoli de arte si meserii. In comparatie cu anii trecuti, numarul elevilor care s-au inscris pentru a-si continua studiile s-a redus. Principala cauza o reprezinta scaderea demografica inregistrata in ultimii ani in Romania, potrivit secretarului Petrescu.

Aceasta a precizat ca nu vede scaderea interesului elevilor ca pe o cauza a acestui fenomen, ci mai degraba faptul ca numarul copiilor a scazut in ultimii ani. Petrescu a adaugat ca "va urma o crestere demografica in anii urmatori", conform statisticilor, si ca urmare va creste si numarul elevilor. In ceea ce priveste mediile cu care elevii au candidat, aproape o treime au fost note cuprinse intre 6 si 7, cele mai putine fiind notele de 9 si de 10.

Rata de promovabilitate la testele nationale s-a ridicat la peste 70% in urma contestatiilor, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educatiei. In zilele urmatoare, listele celor care au fost repartizati precum si cele cu locurile neocupate vor fi afisate in unitatile de invatamint gimnazial in care acestia au studiat, urmind ca aceeasi procedura sa fie aplicata si in licee si scoli profesionale.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.