Noul Cod al muncii a intrat in vigoare marti, o data cu publicarea lui in Monitorul Oficial. Iata cateva din noile prevederi ale acestui act normativ.

* Durata timpului de lucru. Potrivit noilor prevederi, durata timpului de munca poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana (care includ si orele suplimentare) dar trebuie ca media orelor calculata pentru o luna calendaristica sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana. Pentru anumite domenii, pot fi negociate perioade de referinta mai mari de o luna, dar nu mai mari de un an, dar la stabilirea acestor perioade nu se iau in calcul concediul de odihna si suspendarea contractului individual de munca. Efectuarea muncii suplimentare peste limita mentionata e interzisa, cu exceptia cazului de forta majora.

* Concediul de odihna. Noul Cod al muncii aduce clarificari si in ce priveste plata concediului de odihna, salariatul beneficiind de o indemnizatie de concediu egala cu media salariala din ultimele trei luni, dar nu mai putin de salariul de baza cumulat cu indemnizatiile si sporurile permanente.

Citeste si:

* Contractul de munca pe perioada determinata. Sunt introduse noi categorii de lucrari sau programe pentru care pot fi angajate persoane pe perioada determinata. De asemenea, a fost prelungita perioada pentru care se poate incheia contractul individual pe perioada determinata, de la 18 la 24 de luni.

* Cursuri pentru angajati. Tot prin noul Cod al muncii, patronii vor fi obligati sa asigure formarea profesionala a salariatilor, obligatorie fiind si participarea acestora la cursurile de pregatire. Cursurile de formare profesionara sunt obligatorii cel putin o data la doi ani - in societatile cu mai mult de 21 de salariati si cel putin o data la trei ani - pentru cele cu mai putin de 21 de angajati. Cheltuielile cu participarea la aceste programe de formare profesionala sunt suportate de angajatori.

* Clauzele de neconcurenta (act aditional la contractul individual de munca privind anumite obligatii si restrictii ce sunt aplicate salariatului) sunt mai restrictive prin noua lege, dar aduc mai multe beneficii financiare salariatului. Partile pot include in contract o clauza prin care salariatul sa fie obligat ca, dupa incetarea contractului, sa nu presteze o activitate concurenta cu cea prestata catre patron. Clauza are efect numai daca in contractul de munca sunt prevazute exact activitatile interzise salariatului, cuantumul indemnizatiei de neconcurenta, perioada, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii si aria geografica in care salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul. Angajatul primeste in schimb o indemnizatie lunara pe toata perioada de neconcurenta. Indemnizatia nu are natura salariala, iar cuantumul ei se negociaza, fiind egal cu cel putin jumatate din media veniturilor din ultimele sase luni, inainte de incetarea contractului de munca.