Cand i-a luat pe cei trei jurnalisti, plangea. Scena s-a petrecut pe strazile Bagdadului, dupa eliberare. Cel despre care unul dintre fostii ostatici a facut aceasta marturisire este un personaj-cheie in criza jurnalistilor. Raspunde la numele de Octavian Harseu. "Numarul doi" in Ambasada Romaniei la Bagdad. Unul dintre cei care a purtat negocierile cu rapitorii lui Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian.

Vedeta pe sticla

"La 15 ore dupa declaratiile presedintelui Basescu aveam sa aflam ca si la Bagdad a fost o zi agitata. Un negociator "secret" l-a insotit pe ambasadorul Romaniei la Bagdad, Mihai Stuparu, la intalnirea pe care a avut-o cu liderul clericilor musulmani", incepea exploziv un reportaj difuzat de Antena 1, pe 18 aprilie. Erau imagini Reuters TV, subiectul fiind "misteriosul negociator, dupa vorba roman". In imagini apare cel care se va dovedi a fi Harseu. "Dar cine este personajul?" se intreba, retoric, reporterul Antenei 1. "Am incercat sa aflam de la sursa, adica de la ambasador. Telefonul mobil este inchis, la ambasada nu il gasim. Singurul cu care putem vorbi este adjunctul lui Stuparu, Octavian Harseu." Reportajul continua cu o scena demna de filmele lui Kusturica: prin telefon, Harseu raspunde la intrebarea cine este "misteriosul negociator": "Nu avem nici un fel de cadere sa va detaliem aceste aspecte, va rog frumos, nu am timp de alte divagatii!", raspunde acesta, vizibil iritat.

Cum a fost retras un articol de prima pagina

Presa a inceput goana dupa aflarea identitatii negociatorului. La cateva ore dupa ce a publicat, "cap de ziar", povestea "Negociatorului misterios", ziarul "Cotidianul" a retras acest articol.
Asta desi doi fosti diplomati romani in Maroc confirmasera, studiind imaginile, ca numele personajului "grizonat" este Adrian Popescu. Se prezenta fie "atasat comercial al Romaniei la Rabat", fie om de afaceri. Autorul articolului, Liviu Avram, ne-a spus ca a fost scos intrucat sursele si-au retras declaratiile "dupa ce au vazut fotografiile". Dar acestea le vazusera si inainte de a confirma, potrivit articolului publicat atunci in "Cotidianul".
George Catineanu, consilierul economic de la Tunis, spune acum ca i-a cunoscut atat pe Adrian Popescu, cat si pe Octavian Harseu.

El este unul dintre cei care si-au modificat declaratia. "Se pare ca nu era vorba de Adrian Popescu. La vremea respectiva am fost pus pe o pista gresita. Domnul Popescu sta in Maroc, are relatii la ambasada. Cu Octavian Harseu am lucrat impreuna la Rabat. Era consul. Este un arabist recunoscut. Unde este nevoie de el, acolo e trimis", a declarat Catineanu pentru EVZ.

Cum au reactionat oficialii

In toata tevatura, MAE a recunoscut, la acel moment, ca negociatorul este Octavian Harseu. In acelasi timp, cotidianul "Ziua" a scris ca Harseu este ofiter SIE. Serviciul secret nu a comentat in nici un fel, lucru obisnuit in asemenea situatii. Existau indicii ca unui singur personaj i se atribuie doua nume. Intrebati in legatura cu o posibila dubla identitate, oficialii SIE nu au comentat nici pe acest subiect. Lucru de asemenea obisnuit in astfel de situatii.

Jurnalist la Agerpres si TVR

Citeste si:

Despre Octavian Harseu, EVZ a aflat ca a lucrat inainte de 1989 la agentia oficiala Agerpres, dar si la Televiziune. A facut Facultatea de Jurnalistica in Alger. A lucrat mult in ultimele decenii in lumea araba. Fostii sai colegi de la Agerpres nu isi aduc insa aminte de el.
La fel si cei din TVR. Persoane care frecventeaza Ambasada Romaniei din capitala irakiana spun ca nu l-au vazut decat la televizor. In 1998, lucra la ambasada din Cairo, dar candidase pentru un loc in grupul special ONU pentru Irak, care se ocupa de inspectarea palatelor lui Saddam.

HARSEU: "Poate ma cheama si Dumitrescu, hehehe..."

L-am contactat telefonic pe Octavian Harseu pentru a discuta despre modul in care a ajuns "star" la Antena 1, articolul din "Cotidianul", unde era prezentat cu numele Adrian Popescu, si legaturile cu SIE.

Dle Harseu, cum a ajuns cameramanul de la Reuters sa filmeze o intalnire secreta?
Eeee... eu va inteleg curiozitatea, am si eu "background" (n.r. - trecut) de jurnalist. In ziua respectiva era cu noi si un trimis al presedintelui Musharraf al Pakistanului, care negocia eliberarea unui ostatic pakistanez. S-a intamplat sa fie acolo si echipa de la Reuters, a fost o coincidenta.

Probabil ca va amintiti ca, in data de 19 aprilie, a aparut un articol in ziarul "Cotidianul" in care erati prezentat cu numele Adrian Popescu, misterios economist care activa in zona araba.
A fost o confuzie. Am lucrat trei ani la Rabat (n.r. - capitala Marocului). Cat priveste confuzia, ei au vazut imaginile la televizor si cred ca Ioan Balin (n.r. - fost ambasador al Romaniei in Maroc) m-a confundat, nu cred ca George Catineanu (n.r. - fost consilier economic), care ma cunoaste foarte bine.

Am mai avea o intrebare, in sensul ca va cheama Octavian Harseu sau va cheama Adrian Popescu?
Hehehe... poate ma cheama si Dumitrescu... va inteleg curiozitatea, dar haideti sa lasam povestea asta, este deja istorie, avem treburi mai importante acum.

Ati avut sau aveti vreo legatura cu Serviciul de Informatii Externe?
Bineinteles ca da. Noi, personalul diplomatic, colaboram permanent cu SIE, mai ales in zona araba.

"Negociatorii ar trebui sa fie din serviciile secrete"

Fostul sef al SIE, Catalin Harnagea, ne-a spus ca, intr-un astfel de caz, negociatorii ar trebui sa fie din serviciile armatei sau din SIE. Daca se dezvaluie identitatea agentilor secreti, trebuie "readusi urgent in tara", spune el. In general, agentii sub acoperire din SIE cu grad de ofiter au doua sau chiar trei identitati. Fostul sef SIE mai spune ca in zonele de razboi exista "alte protocoale" de actiune.