Guvernul si producatorii si distribuitorii de medicamente au semnat ieri un memorandum pentru rezolvarea crizei medicamentelor * Platile catre furninzori incep in iulie

Reprezentantii Guvernului si cei ai producatorilor si distribuitorilor de medicamente au semnat ieri un memorandum privind solutionarea crizei din domeniu, dupa mai multe saptamani in care cele doua parti au negociat modalitatile de achitare a datoriilor din sistem. Documentul a fost semnat de catre reprezentantii Ministerului Sanatatii, ai Ministerului Finantelor Publice si ai Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate, pe de-o parte, si de reprezentantii producatorilor internationali de medicamente, ai distribuitorilor si ai Colegiului Farmacistilor din Romania.

Prevederile memorandumului instituie termenele si conditiile de plata, nivelul adaosurilor comerciale pentru produsele medicamentoase, nivelul minim de fonduri necesar pentru functionarea sistemului in ambulator, masurile aplicabile pe termen scurt si mediu pentru imbunatatirea transparentei si controlului fondurilor din sanatate, urmarirea si respectarea termenelor de plata. Importatorii au fost de acord cu reducerea adaosului comercial aplicat medicamentelor, ceea ce va duce la scaderea cu 6% a pretului medicamentelor la raft. Plata pentru produsele livrate in perioada 2003-1 martie 2005 se va face, in mod garantat, pana cel tarziu la 31 ianuarie 2006. Furnizorii care solicita rambursarea unei parti a datoriei inainte de acest termen s-au angajat sa negocieze o reducere de minim 6,5% din valoarea totala a datoriei pe care o are statul. Nivelul acestor plati nu poate depasi insa 20% din suma totala de decontat.

Prima transa de plati va fi efectuata in cursul lunii iulie si va consta in achitarea a 20% din datoriile pe care le are statul catre furnizorii, producatorii si importatorii de medicamente.

De asemenea reprezentantii Ministerului Finantelor Publice au precizat ca platile, incepand din luna iulie, se vor face prin intermediul unei banci. Banca cu care se va lucra va fi selectata potrivit legislatiei privind achizitiile publice. Astfel, distribuitorii, furnizorii si importatorii de medicamente vor avea, potrivit declaratiilor reprezentantilor Guvernului, certitudinea ca nu se va mai intra intr-o alta "criza in sanatate". Primul ministru Calin Popescu Tariceanu a mentionat ca Ministerul Sanatatii are in viitor sarcina de a elabora cadrul legislativ pentru evitarea unor astfel de probleme (criza medicamentelor). Reprezentantii producatorilor, importatorilor si furnizorilor de medicamente au mentionat ca urmatorii pasi ce urmeaza a fi facuti constau in intalniri cu grupul de lucru pentru elaborarea unor norme tehnice in vederea aplicarii acestui protocol. Pentru functionarea normala a sistemului ambulator, acordul prevede alocarea de catre autoritati a 1200 de miliarde de lei lunar, pentru perioada iulie-decembrie 2005.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.