Contestatul abonament la gaze naturale va fi scos din facturi pentru ceea ce se consuma din 11 iunie incolo, cand intra in vigoare noul sistem de tarifare. Eliminarea abonamentului nu va aduce facturi mai mici decat pentru unele categorii de consumatori si doar pe perioada verii, dintr-un motiv foarte simplu: cheltuielile reprezentand abonamentul la gaze au fost incluse in pretul metrului cub de gaz consumat.

Autoritatea de reglementare in domeniul gazelor naturale a acceptat luna trecuta, in urma protestelor consumatorilor, sa modifice sistemul de tarifare la gazele naturale, apeland la un artificiu. Abonamentul la gaze a fost inclus din nou in pretul gazelor livrate. Cu alte cuvinte, creste pretul gazului metan prin introducerea cheltuielilor fixe declarate de distribuitori, costuri care ar fi trebuit sa fie acoperite de abonament. Urmare a acestei schimbari, pentru prima oara in Romania, abonatii vor avea preturi diferentiate, in functie de grupa de consum in care se incadreaza, dar si de distribuitorul de gaze cu care au contract.

Fiecare plateste cat consuma

Fiecare plateste cat consuma, acesta pare sa fie principalul avantaj declarat al noului sistem de tarifare. Sistemul cu abonament presupunea plata unei sume fixe, independent de consum. O familie care foloseste gazul natural exclusiv la bucatarie era nevoita sa scoata din buzunar lunar 160.000 de lei, numai in contul abonamentului si aproximativ 180.000 de lei in contul gazelor consumate, 30 metri cubi, in medie lunar.

Citeste si:

In noul sistem, si avand aceeasi medie de consum, factura lunara va fi de 228.000 de lei (6387 lei/mc, tarif aprobat la Distrigaz Sud). Noul sistem reduce factura clientului luat drept exemplu cu mai mult de 30%. Acest avantaj se pierde insa la abonatii al caror consum oscileaza. Noul sistem de tarifare nu avantajeaza, de exemplu, proprietarii de centrale termice, al caror consum creste de cateva ori in timpul sezonului rece.

Oamenii isi pot recupera banii

Chiar daca abonamentul va disparea din 11 iunie, factura de gaze a acestei luni va include si componenta abonament, calculata pentru primele zece zile. Responsabilii Autoritatii de gaze au promis ca oamenii isi vor recupera banii platiti drept abonament in luna iunie. Oficialii ANRGN ne-au spus ieri ca nu au stabilit modalitatea prin care abonatii isi vor putea recupera banii si nici data la care se va face o eventuala regularizare.

Schimbarea sistemului de tarifare nu va afecta in nici un fel "calendarul" scumpirilor la gaze pentru anul acesta. Astfel, la 1 iulie, pretul gazului va fi majorat din nou, au confirmat ieri oficialii Autoritatii. Procentul de crestere nu a fost stabilit deocamdata.