Marie-Jeanne Ion si Sorin Miscoci au povestit ieri primele impresii de dupa rapire, in jurnalul Focus de la Prima TV.

"Am crezut ca masina care ne-a blocat drumul este masina Politiei" - si-au inceput ieri marturisirea cei doi jurnalisti in cele citeva minute cit au dat declaratii in direct. Ei au povestit ca in ziua rapirii se inapoiau la hotel in automobilul condus de Mohammad Munaf. "La un moment dat, ne-a depasit o masina alba, care avea legata de claxon o alarma, ca cea a politiei. Ne-a claxonat si ne-a blocat. Munaf a oprit masina si a intrebat ,,Ce mai vor si astia..?’’.

Romanilor nu li s-a parut ciudata oprirea fortata a masinii in care se aflau, pentru ca politia din Bagdad face deseori manevre de acest gen. Numai ca din vehicul au aparut niste oameni inarmati cu pistoale-mitraliera si Kalasnikoave. "A aparut efectul de tunel, adica nu am mai vazut nimic in lateral, ci doar pe omul din fata mea, cu pistolul-mitraliera in mina", si-a amintit Sorin.

"Am fost prima care s-a speriat foarte tare, cind i-am vazut nervosi ca am apucat sa trimit mesajele de ajutor de pe telefon. Erau nervosi si pentru ca a doua zi deja aparuse in presa despre rapirea noastra", relateaza Marie-Jeanne. Sorin, in schimb, a trait momentul de teroare atunci cind a fost imbracat in culoarea portocalie.

In timpul "detentiei" au primit sendvisuri dimineata si seara si au fost scosi la toaleta de trei ori pe zi (fata) si doar o data (baietii). "In 55 de zile am facut 6 dusuri", a adaugat Sorin. Ziaristii au mai spus ca au aflat de eliberare doar in ultima zi. Marie-Jeanne: "Ne-au spus: 'Go, Romania!>>, dar noi n-am crezut nici atunci ca sintem liberi. Doar speram".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.