"Dupa Ticu Dumitrescu ramane un mare gol si o mare tristete. Ce mai poti sa zici cand vezi ca toate proiectele legate de reabilitarea fostilor detinuti politici zac in sertarele Parlamentului, atata vreme cat vedem ca asa zisa condamnare a comunismului este doar un gest formal, atata vreme cat vedem noi, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, ca depunem plangeri in legatura cu sute si sute de fosti securisi care au facut abuz in serviciu in perioada aceea si vedem ca nu se intampla nimic? Ticu Dumitescu a murit trist din acest punct de vedere", a declarat pentru NewsIn, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, Marius Oprea.

Oprea a afirmat ca Ticu Dumitrescu a vrut sa fie inmormantat fara prea multa publicitate."Sunt un fel de <<executor testamentar>> al dansului, dar luati ghilimelele ca atare. Si nu ma asteptam sa se intample asta. Rugamintea domnului Ticu a fost fara camere de filmat si poze la catafalc, deoarece dorinta lui a fost sa ramana in constiinta oamenilor asa cum ei l-au stiut", a mai spus Oprea.

Parintele libertatii mele este numit Ticu Dumitrescu de discipolul sau, Marius Oprea

Marius Oprea se declara discipolul smerit al lui Constantin Ticu Dumitrescu, intr-o evocare a momentului si impactului pe care l-a avut cel disparut in viata sa.

"Traiesc in sufletele noastre oamenii care ne-au dat viata si nu ii uitam. Dar sunt si altfel de parinti. Asa ca pot marturisi acum si aici ca, dupa moartea tragica a tatalui meu (si asta marturisesc abia acum, la 18 ani de la moartea sa), m-am aflat multa vreme in cautarea altui parinte - nu din carne si oase, ci a acelui parinte care sa imi ofere ceea ce imi lipsise intr-o adolescenta petrecuta intr-un Bucuresti tot timpul plin de un praf galben, al „sistematizarii” orasului, departe de ai mei. Cand toate s-au terminat, cand a venit o libertate pentru care ma batusem si eu dupa mica mea putere, s-a petrecut si propria tragedie (moartea tatalui) si nu cautam atat un sens al faptelor la care eram martor, cat un nou tata.

Citeste si:

Un parinte al libertatii mele interioare; un tata al spiritului meu rebel, care sa imi dovedeasca intr-adevar ca nu port povara unei morti nelinistite, cea a tatalui meu, ca nu are de ce sa imi mai fie frica si ca, in fond, refuzand sa fiu comunist am avut dreptate.Cautam parintele libertatii mele si al celei de-a doua vieti pe care Dumnezeu mi-a oferit-o, ca tuturor romanilor, dupa 1989. Eu am avut norocul sa-l gasesc. Pentru mine, el este Constantin Ticu Dumitrescu si cat voi trai el va ramane asa pentru mine - al doilea parinte, al carui fiu si smerit ucenic ma consider.

Nu stiu cat de bun si de ferm voi ramane toata viata pentru a-i semana, intrucat lectii despre bunatate, despre suferinta din care bunatatea se naste in egala masura cu fermitatea nu le poti descoperi decat prin suferinta adevarata si fara speranta. Cand am inteles adevarata natura a comunismului, eram student, dar majoritatea fostilor detinuti politici pe care aveam sa ii cunosc, mai intai prin domnul Constantin Ticu Dumitrescu, apoi prin propriile cercetari, aveau mai multe universitati de inchisoare. Este greu de descris in cateva cuvinte propria-mi transformare in raport cu acesti oameni si mai ales cunoscandu-l, din ce in ce mai indeaproape pe noul meu parinte. Incerc sa o fac pe scurt si sa va marturisesc cate ceva.

L-am cunoscut pe domnul Constantin Ticu Dumitrescu intr-un birou de la Procuratura Generala, in toamna anului 1991. Atunci am dat prima oara mana cu domnia sa, cand ma oferisem voluntar pentru a cerceta documentele puse la dispozitie de diferite „organe” pentru un asa-zis „proces al comunismului”. La inceput, am fost multi acolo, dar cum domnia sa stie, am ramas doar noi, cufundati in munti de hartii care insemnau tot atata suferinta. Apoi, intelegerea a ceea ce citisem a capatat, datorita domniei sale, si un sens politic. Si nu am ezitat, atunci cand „Legea Ticu” a ajuns in dezbaterile parlamentare, sa particip activ la acestea. M-am prezentat, in acei ani, la intrarea de la Senat (pe atunci la sala Omnia), drept „consilier personal al domnului Constantin Ticu Dumitrescu”. N-am fost singurul din viitoarea echipa de consilieri ai domniei sale - valoarea sfaturilor juridice date de Monica Macovei, cu care totul se facea pe atunci „in secret”, caci era inca procuror, sau ale unor prieteni despre care am aflat mai tarziu, de pilda, Virgil Paunescu, asigura „masa critica” a acelor rezultate si din asemenea intalniri se nasteau fapte. Am fost, fiecare in parte, cateodata laolalta, intotdeauna sufleteste cu el, o echipa cu un spirit acid si permanent comun unei idei. Data numai de el si cum numai el stie sa o faca. Poate multi dintre cei cu care a stat fata in fata uita. Dar nimeni nu-mi poate cere sa uit discutiile pe care amandoi le-am avut cu pastorul Joachim Gauck si apoi atatea seri petrecute in discutii despre ceea ce se poate face in razboiul pe care de la el am invatat sa-l port impotriva ticalosilor.

Ca o concluzie, pot sa spun ca am capatat de la domnul Constantin Ticu Dumitrescu si de la colegii sai de suferinta o mare putere - aceea de a fi cu fiecare zi mai bun. (Ca e foarte usor sa fii bun si foarte greu sa fii rau.) Aceea de a fi un bun crestin, aceea de a nu face rau cuiva decat daca indestule dovezi arata ca este vorba de un mare ticalos, un mare criminal. Si chiar si atunci sa ai puterea sa il ierti. Stiu si spun cu mana pe inima ca, fara Constantin Ticu Dumitrescu, nu ar fi existat reparatii pentru fostii detinuti acordate de stat, ca fara domnia sa nici minima deconspirare a Securitatii, a ticalosiilor si ticalosilor care le-au savarsit nu s-ar fi petrecut. Si mai trebuie sa spun ceva, la aceasta aniversare a parintelui meu spiritual - fara indoiala, lucrul cel mai important -, in afara fapturii mele, ii datorez foarte mult din ceea ce sunt si ii cer iertare pentru cele rele pe care le-am facut si il rog sa ma ajute in continuare pentru cele bune.
(Textul lui Marius Opr
ea este cuprins pentru cel de-al doilea volum al memoriilor lui Constantin Ticu Dumitrescu, "Memorie si document", aflat inca sub tiparul editurii Polirom. Agentia NewsIn ii multumeste istoricului pentru acordul de publicare, constituit intr-o evocare a celui disparut vineri)